TRADUCERI/ Baietii de pe strada noastra

A aparut, in sfarsit, in traducere romaneasca*), la Editura Polirom, o carte celebra pentru care autorul ei a primit Premiul Nobel pentru Literatura, pe anul 1988, dar care a fost interzisa in tarile arabe timp de 50 de ani! E vorba de "Baietii de pe strada noastra", de Naghib Mahfuz.

La un asemenea titlu te-ai astepta la un roman cu adolescenti, cu probleme ale tinerilor, droguri, betii, eventual curse de masini, iubiri sfasiate si altele. Cartea surprinde insa si prin tema, si prin constructie si s-a spus despre ea pe buna dreptate ca este un roman mare. Naghib Mahfuz (1911-2006) a fost unul dintre cei mai mari scriitori egipteni, a publicat zeci de romane, peste 350 de nuvele si 25 de scenarii de film. Este singurul scriitor de limba araba care a primit Premiul Nobel.

"Baietii de pe strada noastra" a fost publicat in 1959, dar indata a fost interzis in aproape toate tarile arabe sub acuzatia de blasfemie (se intampla, prin urmare, cu mult inaintea cartilor lui Salman Rushdie) Cartea este o parabola a marilor momente pe care le-a parcurs credinta umana, cu trimiteri destul de stravezii la Vechiul si Noul Testatment si la Coran. Dar nu e tot, pentru ca se suprapun referiri la mai toate regimurile opresive ale Egiptului - si, de fapt, ale mai tuturor tarilor. Romanul incepe cu alungarea din Paradisul construit de Al_Gabalawi a fiilor care ajung sa comita pacatul originar si care isi transmit din generatie in generatie pacatele, in timp ce isi construiesc case in apropierea casei cu ziduri trainice si inalte, in spatele carora se intindeau racoarea si frumusetea unor mari gradini. Iar casele urmasilor lui Al_Gabalawi, ridicate in praf si soare, ajung sa formeze in timp o strada, un cartier care ia numele stramosului si si-l pastreaza prin generatii, sub stapaniri diverse, fiecare dintre acestea alegandu-si alt conducator, fiecare sustinand ca e cea mai indreptatita sa se bucure de averea stramosului, asuprindu-i pe ceilalti, impunandu-si vointa cu ajutorul unor "haidamaci" de care, de la un moment incolo, nimeni nu se mai poate lipsi, acestia la randul lor impunandu-si vointa, sfidand legile, cerand taxe de protectie, ucigand, imbogatindu-se. Iar in vremea asta, stramosul nemultumit, suparat, trist de ceea ce fac urmasii sai, s-a retras in camerele intunecoase ale imensei sale case, nimeni nu l-a mai vazut, nici chiar generatiile de supraveghetori hrapareti, dar toti se tem inca de el, pana cand intr-o zi un indraznet patrunde noaptea in casa, ucide un servitor si de amaraciune stramosul se stinge. Dar nici acum nimeni nu-i vede chipul. "Aceasta este povestea strazii noastre sau, mai exact, acestea sunt povestile strazii noastre. Eu nu am fost martor decat la ultima parte, pe care am trait-o, dar le-am inregistrat pe toate, asa cum sunt ele inregistrate de rapsozi - si cat de multi rapsozi sunt pe la noi!"

Romanul are cinci parti - "Adham", "Gabal", "Rifaa", "Qasem", "Arafa" - fiecare fiind povestea unor generatii, fiecare conducator de trib/clan dorind sa transforme lumea intr-un fel, toti esuand, chiar si ultimul (mesagerul stiintei?), cel care descopera sticlele incendiare cu care isi nimiceste adversarii, dar care sfarseste aruncat intr-un sac inchis in fundul unei gropi pline cu pamant. Fiecare lider e adulat indata dupa ce isi impune punctul de vedere. Iata de pilda ce s-a intamplat dupa ce a castigat Qasem: "Qasem a distribuit veniturile mosiei la toata lumea in mod egal, dupa ce a pus deoparte o suma pentru reinnoire si constructie. Intr-adevar, partea ce revenea fiecaruia era mica, dar cu totii au incercat sentimentul nemarginit al dreptatii si al demnitatii. Epoca lui a cunsocut innoirea, constructia si pacea, iar strada noastra a cunoscut unitatea, armonia si fericirea de care nu mai avusese parte pana atunci." Dar, ca de fiecare data, in scurt timp apar cartelile, nemultumirile, revoltele, reapar haidamacii si situatia se deterioreaza, liderul charismatic e uitat, ba chiar numele ii e vestejit, amintit numai de rapsozi. Cartierele se reintorc la fanatismul tribal, iar "locuitorii de pe strada noastra redevin asa cum fusesera in vremurile negre - lipsiti de orice demnitate si suveranitate, striviti de saracie, obiditi, amenintati cu bastoanele si palmuiti fara mila." Nu cred ca e nevoie sa povestim pe indelete intamplarile cartii, complicate, intretesute ca o panza veche, uneori repetandu-se, dar ca intr-o spirala, la alt nivel, devenind halucinante. Insa merita atentie sublinierea subtila a sperantei ivite in fiecare generatie, inclusiv in finalul cartii, ca un nou conducator va alunga tirania: "Nedreptatea trebuie sa aiba un sfarsit si dupa noapte trebuie sa se iveasca ziua. Tirania trebuie sa dispara de pe strada noastra, pentru a vedea ivindu-se lumina si minunile!" Pe langa acuzele de blasfemie, probabil acesta a fost inca un mesaj care a deranjat autoritatile, determinandu-le sa interzica atata vreme aparitia cartii.

O care care merita citita si despre care "Washington Post Book World" scria ca e "o parabola ambitioasa, care aspira sa inglobeze in paginile ei nu doar Orientul Mijlociu, ci intreaga lume."

Excelente informatiile pe care Nicolae Dobrisan le ofera cititorului in prefata sa si excelenta traducerea care curge extrem de firesc, ca o incantatie, cum presupun ca suna si in araba.