Intesa Sanpaolo ofera servicii de transfer de bani prin MoneyGram

Autor: Ciprian Botea 09.12.2009
Intesa Sanpaolo a devenit a saptea banca din Romania care ofera servicii de transfer de bani in parteneriat cu MoneyGram prin intermediul celor 100 de unitati pe care le detine la nivel national. Potrivit bancii, transferul efectiv al banilor se realizeaza in maximum 10 minute. Intesa, membra a grupului italian cu acelasi nume, este o banca de talie mica, cu active in administrare de circa 700 mil. euro. In primele noua luni, banca a avut o pierdere de 1,2 mil. euro, comparativ cu un profit net de 7 mil. euro in aceeasi perioada a anului trecut. Prin MoneyGram, companie prezenta in 190 de tari, banii pot fi transferati in tara sau in strainatate.