ZD VA RECOMANDA/ Unde merg oameni ca noi de vineri si pana joi

Autor: Pop Ioan 10.12.2009
Adunam sub palaria acestei rubrici cateva oferte culturale de care va puteti bucura incepand de astazi, in Bucuresti, dar si in alte orase ale Romaniei. Sarbatorile de iarna bat la usa, merita sa le lasam sa intre dupa ce ne vom fi purificat cu un concert bun, o expozitie de calitate, un film alert, un spectacol de teatru la inaltime, o carte exemplara. Vreme de trei saptamani, aceasta rubrica va incerca sa va stea la dispozitie. Intervalul temporal supus atentiei astazi este 11-17 decembrie.
TEATRU. Ultimele ore ale lui Ceausescu
La 20 de ani dupa caderea Zidului Berlinului, Institutul International pentru Crima Politica (IIPM) pune in scena pentru prima data o reconstituire a celui mai faimos proces al istoriei europene, in decoruri autentice. Premiera absoluta a spectacolului de teatru documentar "Ultimele ore ale lui Ceausescu" (foto 1) a avut loc joi, 10 decembrie, ora 19.00, la Teatrul Odeon. Cel de-al doilea spectacol este programat astazi, 11 decembrie, ora 19.00. Ambele reprezentatii sunt jucate in limba româna. Imaginile procesului si executia dictatorilor Elena si Nicolae Ceausescu in cea de-a doua zi de Craciun din 1989 s-au imprimat adânc in subconstientul colectiv al mai multor generatii din Vest care au urmarit evenimentele la televizor. Spectacolul a fost pus in scena pe baza unor documente autentice audio si video, pornind de la marturii ale celor implicati si in urma unei documentari la fata locului si o reconstituire minutioasa a evenimentelor si a decorului. Astfel, in urma cercetarilor au rezultat si numeroase discutii cu participanti la rasturnarea regimului si la executia sotilor Ceausescu. De aceea, dintre acestea au fost alese sase monologuri, ele constituind de fapt un inedit prolog al Procesului si stabilind atmosfera din zilele Revolutiei: un amestec de euforie, nesiguranta si sentiment de tradare. Regia: Milo Rau și Simone Eisenring. Productia si dramaturgia: Jens Dietrich. Decorul si costumele: Anton Lukas si Silvie Naunheim. Regia video si muzicala: Marcel Bachtiger. Cu: Victoria Cocias, Constantin Cojocaru, Constantin Draganescu, Alexandru Mihaescu, Eugen Cristian Motriuc, Mircea Rusu
Pretul biletelor: intreg 21,20 lei; redus 12,72 lei.
Institutul International pentru Crima Politica (IIPM) cu sediul la Berlin si Zürich a fost fondat in 2007 de catre Milo Rau impreuna cu Simone Eisenring, Jens Dietrich, Marcel Bächtiger, Nina Wolters si Franziska Dick, din dorinta de a promova, intensifica si reflecta teoretic asupra unei forme interdisciplinare dintre teatru, arta vizuala, film si cercetare in domeniul reconstituirii, a reinscenarii unor evenimente istorice.
INSTALATIE VIDEO. FreshLatino
Centrul de Introspectie Vizuala din Bucuresti, strada Biserica Enei nr. 16, gazduieste, pana pe 31 ianuarie 2010, videoinstalatia de creatie arhitecturala "FreshLatino" (foto 2, 3, 4, 5), in cadrul careia 14 birouri de arhitectura din spatiul Iberoamerican utilizeaza formatul videoinstalatiei pentru a-si face cunoscute creatiile: unele sunt constructii minimale, altele fac trecerea de la arta la arhitectura sau propun noi modalitati de citire a complexitatii orasului contemporan. Participanti: A77 (Argentina), Adamo - Faiden (Argentina), Estudio Bijari (Brazilia), Lua Nistche (Brazilia), Martín Alonso & Daniel Rosenberg (Chile), Pezo Von Ellrichshausen Arquitectos (Chile), Felipe Arturo (Columbia), Husos (Columbia), Eduardo Cadaval (Mexic), Pilar Echezarretta (Mexic), Pedro Bandeira (Portugalia), Andrés Jaque (Spania), PKMN (Spania), Supersudaca. Evenimentul este organizat de Institutul Cervantes din Bucuresti, Ministerul Afacerilor Externe si Cooperarii din Spania si Centrul de Introspectie Vizuala.
ARHITECTURA.Dan Hanganu, arhitect
Pana pe 15 decembrie, la sediul Ordinului Arhitectilor din Romania, strada Pictor Artur Verona nr. 19, Bucuresti, se afla in derulare expozitia "Dan Hanganu, arhitect" (foto 5A). Absolvent al Institutului de Arhitectura Ion Mincu in anul 1961, Dan Hanganu paraseste Romania in 1970, stabilindu-se in Canada, unde infiinteaza in 1978 propria firma de arhitectura. Este singurul arhitect roman membru al Academiilor din Romania si Canada, profesor la Universitatea din Montreal si Universitatea McGill, profesor invitat la peste 30 de universitati din Canada, SUA, Mexic, Franta, Italia, China, Argentina, Chile, Columbia s.a., cu numeroase expozitii si articole in reviste de specialitate din intreaga lume. Doctor Honoris Causa al Universitatii Laval din Quebec si al Universitatii de Arhitectura "Ion Mincu" din Bucuresti, este distins cu numeroase titluri si decoratii printre care Ordinul Steaua Romaniei in grad de Cavaler, Ordinul National pentru Merit in grad de Comandor, Ordinul National al Quebecului in grad de Ofiter, Medalia de Aur 2008 - Institutul Regal de Arhitectura al Canadei, Premiul de Excelenta (Medalia de Merit) - 2009 al Ordinului Arhitectilor din Quebec.
FILM. Motivat sa ucida
MediaPro Distribution lanseaza thrillerul "Motivat sa ucida" (foto 6, 7, 8), din 11 decembrie, in cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light, Cityplex (Bucuresti si Brasov), Cinema City (Cotroceni, Cluj, Timisoara, Pitesti), precum si in Cineplex Odeon (Cluj). Atunci cand un jaf obisnuit se transforma intr-un adevarat macel, singurul scop in viata al supravietuitorului devine acela de a isi razbuna sotia si fiica ucise cu cruzime chiar sub ochii sai.
Clyde Sheldon (Gerard Butler) este un tata si un sot fericit, pana in momentul in care locuinta lui este luata cu asalt de doi indivizi, iar el este singurul care supravietuieste atacului. In momentul in care ucigasii ajung pe mainile autoritatilor, procurorul caruia i s-a atribuit cazul, Nick (Jamie Foxx), ia decizia de a oferi unuia dintre ei o sentinta blanda pentru a-l face sa-si incrimineze complicele, scopul fiind obtinerea pedepsei capitale doar pentru unul dintre ei. Zece ani mai tarziu, ucigasul care nu a platit pentru fapta sa este gasit mort, iar Clyde isi recunoaste vinovatia fara nici o unda de regret. Mai mult, el ii da un ultimatum procurorului, prin care ii cere sa repare eroarea judiciara comisa in urma cu 10 ani sau, in caz contrar, Clyde ii va ucide cu sange rece pe toti pionii principali ai acelui proces. Desi se afla in inchisoare, el reuseste sa instaureze teroarea in Philadelphia, testand la maximum competenta fortelor de politie si a procurorilor. (Georgiana Bujgoi)
CONCURS LITERAR. Editura serioasa, caut autori talentati
Editura Benefica anunta lansarea Concursului National "Cautam 5 autori talentati de literatura pentru copii". Concursul are loc atat pentru texte in versuri, cat si pentru lucrari in proza si va avea cinci castigatori, ale caror manuscrise vor fi publicate fiecare in volum separat, in colectia care va fi lansata cu aceasta ocazie: "Benefica pentru copii". Volumele vor beneficia de cel mai bun design de coperta, de cei mai buni ilustratori si de o echipa de redactori cu experienta. De asemenea, cartile vor fi promovate de departamentul nostru de PR si distribuite la nivel national. Cei interesati sa participe cu creatii originale in versuri sau proza se pot inscrie pana pe 25 decembrie 2009, urmand sa predea manuscrisul pana pe 25 februarie 2010. Mai multe detalii pe: www.editurabenefica.ro.
FOTOGRAFIE. Imagini de cursa lunga la Iasi
Centrul Cultural Francez (CCF) din Iasi gazduieste expozitia cu cele mai reusite fotografii realizate la FOTOMARATON'09, un concurs de fotografie deschis tuturor, deopotriva amatori si profesionisti, care se desfasoara intr-o maniera originala: timp de 12 ore, fiecare fotomaratonist realizand 12 fotografii cu 12 teme diferite. Prieteni, comert cu amanuntul, in timpul liber, Iasi, Je t'aime!, Baia Turceasca, Fotografitti, Cea mai frumoasa zi, Tandem, Dupa 20 de ani, Obstacole, sic si Va pup! au fost cele 12 teme alese de organizatori la FOTOMARATON'09. Peste 4.700 de fotografii realizate de 400 de foto-maratonisti au fost evaluate de juriul competitiei, compus din: Felix Aftene, artist plastic, scenograf; Mihai Cantea, fotograf (presedinte de juriu); Alexandru Condurache, regizor artistic TV; Adrian Cuba, fotograf, fotoreporter; Daniela Cujba, organizator, responsabila comunicare CCF; Dan Daia, organizator, asistent cultural CCF; Cristina Iliescu, responsabila mediateca CCF; Adrian Mironescu, consultant identitate vizuala; Lucian Muntean, fotograf, fotoreporter "Adevarul"; Violeta Radu, artist plastic, fotograf; Jose-Maria Queiros, director al Centrului Cultural Francez din Iasi. Palmaresul FOTOMARATON'09 include 20 de premii pentru "cea mai buna fotografie pe tema", doua premii de merit, o distinctie de "Mare Câstigator" al concursului, doua premii pentru copii si o serie de mentiuni speciale. Fotografiile premiate sunt postate pe site-urile www.fotomaraton.ccfiasi.ro, www.fotomagazin.ro si www.ziaruldeiasi.ro. Expozitia cu cele mai bune fotografii va ramâne la CCF pâna pe 31 decembrie.
TARG. Pagini de cultura culinara in Brasov
Primul Târg de Craciun dupa model nemtesc va fi organizat, in acest an, la Brasov. In cele 42 de casute, brasovenii si turistii urmând sa gaseasca atât produse traditionale românesti, germane si unguresti, cât si cadouri de Craciun, organizarea târgului costând in jur de 80.000 de euro. Evenimentul este organizat pe modelul Târgului de Craciun de la Nurnberg si se desfasoara in perioada 5 decembrie 2009 - 5 ianuarie 2010, oferindu-le brasovenilor de la decoratiuni de Craciun, obiecte traditionale, haine, pâna la cadouri dintre cele mai luxoase si sofisticate. Reprezentantul organizatorilor germani a mai spus ca expozantii au fost special alesi, acestia aducând produse traditionale germane, cum sunt cârnaciorii de Nurnberg, biscuitii crocanti, turta dulce sau vinul fiert specific, care se consuma de sarbatori in regiunea din Germania. Vor fi amenajate, de asemenea, o casusa cu specific unguresc, unde se va putea comanda gulas sau ciorba de fasole in pâine si o casuta cu produse specific elvetiene de unde vizitatorii vor putea gusta alune trase in zahar sau fructele in ciocolata. Atractia târgului vor fi renii si poneii, pe care organizatorii au promis ca ii vor aduce pentru toata perioada târgului si cu care vizitatorii se vor putea fotografia gratuit.
CARTE. De la Timisoara, pentru toti copiii
Asociatia Babel Education demareaza proiectul 1.500 de carti, prin care se va deschide prima Biblioteca de Carte Straina din Timisoara exclusiv pentru copii. Fiind nonprofit si gratuit, proiectul 1.500 de carti vine indeosebi in sprijinul copiilor care nu si-ar permite, in mod normal, sa achizitioneze asemenea carti. Biblioteca e gândita sa ofere nu doar carti spre imprumut, ci si un spatiu de lectura placut si confortabil pentru micii abonati. Primul eveniment major de strângere de fonduri va avea loc la Târgul de Craciun, din data de 12 decembrie, orele 16.30-20.00, in curtea Scolii Babel. Copiii inscrisi la cursurile Babel vor vinde obiecte confectionate de ei in acest scop si vor prezenta un spectacol in engleza si germana. Cursantii adulti si profesorii vor crea atmosfera unui târg autentic de Craciun, servindu-i pe cei dornici cu vin fiert, gulas, turta dulce. Banii obtinuti in urma acestui eveniment vor fi utilizati pentru amenajarea si dotarea initiala cu carti a Bibliotecii Copiilor (aceeasi cladire cu centrul Babel, Tudor Vladimirescu 9, ap.6). Companiile si persoanele fizice care doresc sa contribuie la proiect se pot adresa la office@babeljunior.ro sau pot suna la tel. 0256-244.404. Informatii suplimentare si detalii despre proiect se pot obtine de pe www.babeljunior.ro si de pe www.1500carti.ro.
ICOANE. Sibiul, in griuri de lumina
O expozitie de icoane pe lemn, intitulata "A-semanarea in griuri de lumina", este deschisa la Casa Hermes din municipiul Sibiu, lucrarile fiind realizate de artista Lucia Nica. Eexpozitia se doreste un dar pentru toti iubitorii artei, dar si pentru cei care intâmpina cu evlavie sarbatorile de iarna. Lucia Nica este membru al Academiei Artelor Traditionale din România. Expozitia poate fi vizitata la Casa Hermes pâna dupa Anul Nou.
FILM. Cealalta Irina
Astazi, 11 decembrie, se lanseaza in Bucuresti pelicula "Cealalta Irina" de Andrei Gruzsniczki. Filmul a obtinut pana acum Marele Premiu si Premiul FIPRESCI la Festivalului "CinePecs Moveast", Marele Premiu la Festivalul "Anonimul" si Premiul Zilelor Filmului Romanesc in cadrul Festivalului International de Film Transilvania si Premiul pentru cea mai buna regie - Atlasul de argint - la Festivalul International de Film de la Arras, Franta. "Cealalta Irina" vorbeste despre sperantele pe care le genereaza perspectiva emigrarii, despre iubirea ce orbeste si despre nesimtirea noastra cea de toate zilele. Din distributie fac parte: Andi Vasluianu, Simona Popescu, Dana Dogaru, Doru Ana, Dan Astilean, Gabriel Calinescu, Carmen Lopazan, Vlad Ivanov, Gabriel Spahiu, Mihai Dinvale, Oana Ioachim.
EXPOZITIE. Un iceberg pe malurile Begai
In aceasta luna are loc la Copenhaga summit-ul ONU pe tema climei. Conducatori din lumea intreaga vor trebui sa incerce sa se puna de acord pentru a lupta eficient impotriva incalzirii climatice. Centrul Cultural Francez (CCF) din Timisoara si Aquatim s-au asociat in cadrul unui proiect invitându-l pe artistul Filip Petcu sa creeze o opera reciclabila sub forma unui iceberg (foto 9) care simbolizeaza retragerea ghetarilor si topirea rapida a ghetii de la Poli. Inaugurarea acestui iceberg a avut loc marti, 8 decembrie, in fata cladirii Centrului Cultural Francez. Cu aceasta ocazie a fost deschisa la CCF si expozitia "Energia, ce alegem pentru mâine?", organizata in parteneriat cu Goodplanet, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Ecologiei, al Dezvoltarii Durabile si Amenajarii Teritoriului din Franta.
TARG. La Carturesti, monser, la Carturesti!
Pana pe 31 decembrie, la Carturesti Verona continua traditia micului targ de cadouri destepte. Aflat la a IV a editie, Targul Carturestilor (foto 10) ofera o selectie de cadouri alese anume pentru iubitorii de carti, muzici si filme. Multi dintre clientii locului sunt familiarizati cu noul spatiu (extinderea din Arthur Verona nr.15), dar, cu prilejul Targului, s-a inaugurat si mansarda acestei case, cu o suprafata aproximativa de 220 mp. Aici sunt gazduiti comerciantii de produse bio recomandati de Asociatia Reper 21, o expozitie cu vanzare de bijuterie contemporana organizata de curatorul Dan Piersinaru si evenimente pentru cei mici. Veti putea gasi, tot in acest spatiu, jucarii de lemn, decoratiuni handmade, ceaiuri si accesorii, obiecte de design, turta dulce si alte delicatese.
CONCERT. Numai diseara si numai la Cluj
Astazi, 11 decembrie, de la ora 20.00, va avea loc in Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj un concert extraordinar de jazz al grupului new-yorkez The Tuba Project (foto 11). Grupul, infiintat in 2004 de pianistul de origine româna Lucian Ban si de saxofonistul Alex Harding, il mai include pe renumitul saxofonist alto Bruce Williams din Washington, ca si pe cel mai mare tubist de jazz din lume: Bob Stewart. Biletele sunt puse in vânzare la casa de bilete a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Pretul unui bilet este de 30 lei, respectiv 25 lei pentru persoanele care beneficiaza de reducere. (Radu Constantinescu)
EXPOZITIE. Stralucirea aramurilor tiganesti

Premiera absoluta in peisajul artelor plastice românesti. Recent inauguratul Centru Cultural Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca gazduieste in aceste zile expozitia "Stralucirea aramurilor tiganesti', care ne introduce in lumea tehnicilor de prelucrare a aramei, ca si in cea fabuloasa a faurarilor care de generatii pastreaza nealterate si isi transmit secretele acestei meserii. Autorul pieselor expuse este Gabor Lali, unul dintre putinii cunoscatori ai vechii tehnologii de sudura cu praf din neferoase. Gabor Lali, rrom caldarar, nu este un simplu tinichigiu, ci un adevarat artist: a facut figuratie in filmul lui Lucian Pintilie "Prea târziu" si a interpretat rolul principal intr-o pelicula premiata anul trecut la Festivalul de la Karlovy Vary, despre care Ziarul de Duminica a scris la momentul respectiv - "Bahrtalo!", in regia unui alt clujean, Robert Lakatos. Revenind la expozitie, este suficient sa amintesc doar câteva dintre titlurile obiectelor expuse, pentru a intelege ineditul acestora - Palarie, Vioara, Carte, Bautura, Mâncarea. Evident, toate din arama… (Radu Constantinescu)