Panasonic preia controlul Sanyo, pentru 4,6 miliarde de dolari
Autor:
Mediafax
10.12.2009
Grupul japonez Panasonic a cumparat joi participatia
majoritara de 50,19% din actiunile rivalului de mai mica anvergura
Sanyo Electric, pentru 403,8 miliarde yeni (4,6 miliarde de
dolari), transmite Reuters. Incheierea tranzactiei era asteptata de
piete, dupa ce principalii trei actionari minoritari ai Sanyo si-au
dat acordul pentru vanzarea unor portiuni ale propriilor
participatii catre Panasonic, pentru ca grupul sa poata detine o
participatie majoritara de peste jumatate din titluri. Preluarea
Sanyo propulseaza Panasonic in pozitia de jucator dominant pe piata
bateriilor pentru autoturisme cu propulsie hibrida, aflata in
crestere accelerata. Panasonic avea, la sfarsitul lunii septembrie,
lichiditati de 1.460 miliarde yeni (16,6 miliarde de dolari).
Grupul japonez a avut, in primele sase luni ale anului fiscal
2009-2010, incheiate la 30 septembrie, venituri din vanzari de
3.333 miliarde yeni (37,9 miliarde de dolari), fata de 4.343
miliarde yeni in perioada corespunzatoare a anului anterior.
Vanzarile Sanyo au scazut, in acelasi interval, de la 1.006
miliarde yeni la 784 miliarde yeni (8,9 miliarde de dolari).