Aerostar Bacau nu vede o scadere a afacerilor nici anul viitor

Autor: Mediafax 13.12.2009
Aerostar Bacau (ARS), firma specializata in constructia si reparatia de aeronave, estimeaza ca va inregistra in 2010 o cifra de afaceri de 150 mil. lei, nivelul similar cu cel previzionat pentru acest an. Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat joi de actionari, firma va avea anul viitor venituri totale de 155,3 mil. lei si cheltuieli totale de circa 144 mil. lei, astfel ca va obtine un profit brut de 11,3 mil. lei, se arata in raportarea transmisa vineri Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Pentru 2010, Aerostar a programat un buget de investitii de 8,75 mil. lei, din care 5,25 mil. lei din fonduri proprii, iar restul din surse atrase. Totodata, firma vrea sa aloce 4,7 mil. lei pentru cercetare - dezvoltare, 2,2 mil. lei provenind din surse proprii, iar restul din fonduri atrase. Aerostar este una dintre putinele companii de pe Bursa care au raportat afaceri in crestere in primele noua luni ale acestui an. Compania a inregistrat vanzari de 105,3 mil. lei, in crestere cu 14,4%, in timp ce profitul net a scazut cu 10%, la 4,01 mil. lei. Aerostar este controlata in proportie de 71,09% de Iarom Bucuresti, printre actionari numarandu-se si SIF Moldova, cu 11,2% din titluri. Compania are o capitalizare de 61 mil. lei.