Tehnologii: Cele mai ieftine case de lux

Autor: Vlad Anastasiu 14.12.2009

In conditiile in care preturile la apartamente, fie ele noi sau vechi, se pastreaza ridicate pentru majoritatea populatiei, iar calitatea locuintelor lasa in continuare de dorit, producatorii de case modulare din prefabricate din lemn afirma ca se poate trai in lux si la preturi reduse. Pentru 400 de euro pe metru patrat poate fi achizitionata o vila cu trei etaje, in timp ce pentru 600 de euro pe metru patrat poti sa te muti in casa noua in trei zile.



Conceptul de case modulare din prefabricate de lemn este relativ recent pentru Romania, chiar daca majoritatea anteprenorilor care au venit cu astfel de solutii au inceput promovarea inca de acum doi ani. Criza din imobiliare i-a facut insa sa vada si mai mult oportunitatea pe care un produs ieftin, care poate fi extins de-a lungul vietii, in functie de necesitati, il are in fata complexurilor rezidentiale, inghesuite si mici, de-o calitate indoielnica si la preturi ridicate pentru majoritatea populatiei.

"Primul contact cu piata l-am avut in 2007, cand Star Dome era mai degraba un proiect in faza avansata de cercetare si dezvoltare. Primul demers orientat catre vanzare l-am avut insa in 2008, cand am primit solicitari pentru proiecte in Delta Dunarii si la munte pentru un hotel si o pensiune. In continuare exista intentia constructiei, dar din pacate criza financiara a pus in asteptare decizia investitorilor. In prezent lucram la constructia unor case familiale in Buzau si la o gradinita in Castelu", a declarat Florin Dobrescu, directorul companiei Star Dome, specializata in constructia de case modulare pe structura de lemn.

Pretul pentru o astfel de locuinta variaza in functie de gradul de dotare, iar cea mai ieftina solutie pleaca de la 250 de euro pe metru patrat pentru 11 metri patrati si poate ajunge pana la 400 de euro pe metru patrat pentru o locuinta de trei etaje cu o suprafata de aproximativ 180 de metri patrati. Pretul nu include costul terenului si nici asigurarea utilitatilor de la retea la locuinta, iar fundatia adauga un cost suplimentar de 50 de euro pe metru patrat.

Dotarile vizeaza in principal sistemele de termoizolatie, pretul de 400 de euro pe metrul patrat asigurand invelitori si tencuiala interioara cu microsfere ceramice, care dirijeaza caldura catre exteriorul suprafetei.

"Placile folosite la constructie sunt din lemn, izolate cu celuloza, dar materialele intr-adevar deosebite sunt invelitoarea de exterior si tenculaia interioara de pe pereti, dotate cu microsfere ceramice, care dirijeaza caldura inapoi catre sursa. Astfel vara acoperisul reflecta caldura, iar locuinta nu se incalzeste din exterior, iar iarna tencuiala tine caldura inauntru locuintei. Sunt solutii care reduc considerabil costurile energetice si claseaza locuinta in clasa A de eficienta energetica", a explicat Dobrescu.

Upgrade nelimitat. Modulul S este cel mai mic modul in sistem Star Dome si are o suprafata de 11 metri patrati in timp ce modulul XXL este cel mai mare, cu o suprafata de aproximativ 180 de metri patrai.

"Cel mai mic modul in sistem Star Dome are un diametru de 4 metri, deci o suprafata interioara de 11 metri patrati. Este cel mai mic modul si cel mai ieftin. Cel mai mare modul are un diametru de putin peste 10 metri si are o suprafata interioara de aproximativ 180 de metri patrati. Acest modul cuprinde parter plus doua etaje", a adaugat Dobrescu.

Locuinta poate fi marita prin adaugarea de noi module la cel existent, extinderea fiind practic limitata doar de terenul de care dispune clientul.

"Exista solutii pentru oricine si pentru orice doreste fiecare. Ca student poti incepe spre exemplu cu doua module S, care cred ca sunt suficiente la aceasta varsta. Mai tarziu poti adauga un alt modul la cele deja existente, sau din doua module S poti face unul M si tot asa. Extinderea locuintei este practic limitata doar de terenul de care dispune clientul", a continuat directorul Star Dome.

"Initial conceputul a fost gandit ca un produs premium, in special prin avantajele pe care le ofera. Star Dome este o locuinta care se poate extinde oricand in functie de necesitati, poate fi relocata, este certificata clasa energetica A. Odata cu aparitia crizei imobiliare ne-am dat seama insa de potentialul produsului pentru mass market, pretul fiind accesibil pentru toata lumea", a spus Dobrescu. De asemenea clientul, daca decide sa-si extinda locuinta, isi poate reduce costurile prin refolosirea panourilor la care se va renunta in urma procesului de extindere.

"S-a mers si pe ideea de refolosire a componentelor. Astfel daca clientul decide sa-si extinda locuinta si din modulul pe care il detine vrea sa renunte la anumite panouri, acestea pot fi refolosite in constructia unui alt modul, prin reconditionare", a mai spus Dobrescu.

Gata in trei zile. Compania Prefabeco, diviza de case a grupului Ecomodule, propune o alta solutie pentru constructia unei locuinte modulare din prefabricate de lemn, durata de executie a unei case in acest caz fiind de doar 3 zile, de la turnarea fundatiei.

Costurile unui modul de 25 de metri patrati variaza de la 12.500 de euro pana la 15.500 de euro, la care se adauga un cost suplimentar de maximum 6.000 de euro ce presupune constructia baii si a bucatariei.

In plus fata de modulul principal, Prefabeco Living, se pot adauga alte tipuri de module, Prefabeco Dormitor sau Prefabeco Auxiliar, cu suprafete de 25 de metri patrati si respectiv 12,5 mp.

Modulele Prefabeco sunt fabricate intergral in Romania din structuri de lemn tip framing si dimensionate pe calculator, lemnul fiind uscat in cuptoare speciale, tratat ignifug si antiseptic.

"Modulul principal, Prefabeco Living, are o suprafata de 25 de metri patrati, iar preturile incep de la 12.500 de euro pana la 15.500 de euro, la care se adauga un cost de 2.000 pana la 3.000 de euro pentru baie si bucatarie separat. Modulul Prefabeco Dormitor are tot 25 de metri patrati si poate gazdui doua dormitoare, de 12 si respectiv 9 metri patrati sau un dormitor matrimonial de 14 metri patrati cu baia aferenta. Modulele Prefabeco Auxiliar sunt trei tipuri si au incepand de la 3 metri patrati pana la 12 metri patrati. Sunt module de conexiune in general si se folosesc la conectarea modulelor", a explicat Radu Stefanescu, reprezentantul Prefabeco.

Preturile nu includ costurile cu racordarea la reteaua de utilitati, insa cu toate acestea, costul unei locuinte de 50 de metri patrati, echivalentul unui apartament la bloc ajunge la maxim 39.000 de euro, mult sub pretul pietei rezidentiale, in conditiile in care, in Bucuresti, pretul mediu pentru un apartament intr-un complex rezidential este de aproximativ 1.200 de euro pe metru patrat.

"O locuinta de 50 de metri patrati, echivalentul unui apartament de bloc, incepe de la 27.000 de euro pana la 39.000 de euro, in functie de tipul de configuratie ales si de dotari. Sunt patru tipuri de combinare a celor doua module si doua clase de dotare, Clasic si Luxury. Costul utilitatilor este diminuat la maxim, deoarece modulele Prefabeco au nevoie doar de racord la apa, la electricitate si la canalizare. Toate aceste utilitati pot fi suplinite de rezervoare de apa, de un minigenerator si de o minifosa, ceea ce face modul Prefabeco extrem de usor de amplsat in zone fara utilitati", a adaugat Stefanescu.

Pentru promovarea conceputului Stefanescu intentioneaza sa amplaseze un show-room in Capitala, pe bulevardul Ion Mihalache, iar promovarea in tara se va face printr-o caravana in care sa fie prezentata o casa Prefabeco in marime naturala.

"Vom amplasa un show-room cu doua module Prefabeco, in zona bulevardului Ion Mihalache si vom avea de asemenea si un modul Prefabeco itinerant, care va merge in caravana prin tara pe una din platformele noastre de livrare", a apreciat Stefanescu.

Pana in prezent compania are 15 comenzi in derulare, prima dintre ele urmand sa fie livrata la inceputul lui decembrie pentru un client din Corbeanca. Tinand cont de timpul scurt de livrare si montare, precum si de calitatea produsului, Stefanescu apreciaza ca prefabricatele vor avea succes si pe piata din Romania.

"Constructiile prefabricate din lemn sunt elementul de noutate care misca piata imobiliara din multe state occidentale, daca luam in considerare rapiditatea lucrarii, costurile reduse, livrarile prompte sau eliminarea sezonalitatii in constructii. Este cel mai popular stil de constructie agreat de tanara generatie", a incheiat Stefanescu.