INTERVIU/ Irina Petras: „Poti fi un mare scriitor si traind intr-un catun”
Autor:
Stelian Turlea
16.12.2009
Irina Petras (n. 27
noiembrie 1947, Chirpar, Sibiu) e absolventa a Liceului Teoretic
din Agnita (1965) si a Facultatii de Filologie din Cluj (1970).
Doctor in litere (1980). Critic literar, eseist, traducator.
Presedintele Filialei Cluj a USR (din 2005). Redactor-sef la
Editura Casa Cartii de Stiinta. Ordinul Meritul Cultural in grad de
cavaler. Volume:Proza lui Camil Petrescu, eseu, 1981; Un
veac de nemurire: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creanga,
eseu, 1989; Curente literare - dictionar-antologie, 1992;
Figuri de stil - dictionar-antologie, 1992; Ion Creanga,
povestitorul, eseu, 1992; editia a doua, 2004; Genuri si
specii literare - dictionar-antologie, 1993; Camil Petrescu
- schite pentru un portret, eseu, 1994; Literatura romana
contemporana - sectiuni, critica literara, 1994; Metrica si
prozodie - dictionar-antologie, 1995; Stiinta mortii,
eseu, 1995; Teoria literaturii - dictionar-antologie, 1996;
Eminescu - album-antologie, 1997; Limba, stapana noastra.
Incercare asupra feminitatii limbii romane, eseu, 1999;
Literatura romana pentru gimnaziu si pentru examenul de
capacitate, 1999; Poetes roumains contemporains,
antologie si prefata, Quebec, 2000; Marseille, 2000; Panorama
criticii literare romanesti. Dictionar ilustrat (1950-2000),
2001; Stiinta mortii, vol. 2, eseu, 2001; Teoria
literaturii - dictionar-antologie, ed. a doua, revizuita, 2002;
Liviu Rebreanu, in Auteurs europeens du premier XXe
siecle, vol. 1-2, Editions de Boeck Universite, Bruxelles,
2002;.Feminitatea limbii romane. Genosanalize, 2002;
Cartile deceniului 10, critica literara, 2003; Camil
Petrescu. Schite pentru un portret, eseu, editie revizuita,
2003; Fabrica de literatura, 2003; Mic indreptar de
scriere corecta, 2004; Clujul literar. 1900-2005,
dictionar ilustrat, 2005; Despre locuri si locuire, eseu,
2005; Teme si digresiuni. Scriitori clasici si
moderni, 2006; Despre feminitate, moarte si alte
eternitati, eseuri, 2006; Miezul lucrurilor. Convorbiri
cu Alexandru Desliu, 2006; Cuvinte. Almanah literar
(coord.), 2006; Carti de ieri si de azi, critica literara,
2007; 100 de ani de viata literara transilvana. Album
aniversar, 2008; Starea prozei (coord.), 2008;
Literatura romana contemporana. O panorama, 2008; Clujul
din cuvinte. Antologie ilustrata (coord.), 2008; Teoria
literaturii. Dictionar-antologie, editia a treia, 2009.
Traduceri(din engleza si franceza): Henry James, Edgar Walace,
Marcel Moreau, Virgil Tanase, Sylvain Riviere, Jacques de Decker,
Jean-Luc Outers, Michel Haar, G.K. Chesterton, D.H. Lawrence,
Ambrose Bierce, Mark Twain, Guy de Maupassant, Anatole France,
Philip Roth, Michel Lambert, Philippe Jones etc. (e-mail:
irinapetras@yahoo.co.uk).
- Stimata doamna, sunteti
presedinta filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor la al doilea
mandat). Intr-un editorial publicat de "Ziarul de Duminica" anul
trecut, scriati ca "Nevoia de urme nu e doar trasatura
(umana) eterna, ci si garantie a eternitatii (relative) a
umanului". Este un crez care va ghideaza si in modul in care
conduceti filiala USR? Cum anume?
- Cand vorbeam despre
eternitatea acestei trasaturi, ma gandeam la mai multele
aplecari innascute ale omului, chiar si la obscurul si
adesea amutitul prin cultura instinct al perpetuarii speciei. Dar
si la mandria de a arata celorlalti lucrul bine facut de
mana/mintea ta. In ambele cazuri, lucreaza in subterana
dorinta/speranta de a prelungi ceea ce stii de la bun inceput ca
ti-e limitat: viata. Nu-i ocoleste dorinta de a lasa urme cat mai
durabile ale trecerii nici pe credinciosi. Nici ei nu amana bunele
facuturi pentru viata de apoi… Cum ma stiu, asemenea lui Lucretius,
uniune de trup si spirit, mizez pe ceea ce pot scoate din
trecatoarea lor alianta si ma bucur de cuprinderea pe care mintea o
poate atinge in timpul meu limitat. O necredincioasa senina fiind,
nu las acutele nici unei spaime sa tulbure harnica mea inaintare
spre moarte.
Ei bine, din 2005, de cand sunt
presedinta Filialei Cluj, m-am angajat intr-un proiect de
ameliorare blanda, neagresiva a singuratatii funciare a
scriitorului si de firava garantare a "eternitatii". Cred nu doar
ca scriitorul este o singuratate, dar si ca se cuvine sa-i
fie respectate toate singularitatile. Nimeni - nici chiar
presedinta, ha, ha! - nu are caderea de a interveni in destinul sau
strict personalizat. Dar daca mai credem inca, in paralel si
complementar, in nevoia de apartenenta, se pot face multe lucruri
discrete pentru a-i iesi in intampinare. Noica zicea ca nu ai
biografie cu adevarat decat daca ti-o cunosc si recunosc ceilalti.
Primul pas a fost acela al numararii scriitorilor Filialei.
Numaratoarea, pusa pe hartie si in eter, a dus la site-ul Filialei
(www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro), la micul dictionar
Clujul literar. 1900-2005, la marele almanah Cuvinte,
la albumul 100 de ani de viata literara transilvana. Pe cat
cu putinta, acestea nu s-au limitat nici la prezentul strict, nici
la spatiul clujean. Am adunat in arhiva Filialei o baza de date
impresionanta despre tot Ardealul literar, pentru o perioada de
cateva sute de ani. Membrii Filialei au, astfel, radacini
identificate si pot visa la asezarea intr-o lunga traditie. Apoi,
am pus la cale simpozioane si mese rotunde care au condus daca nu
neaparat la antologii (vezi Starea prozei, Cartea mea
fermecata, Literatura tanara 2007, Clujul din
cuvinte,dar si, in viitorul apropiat, Locuirea cu stil
si Invitatie la vers), atunci macar la numere tematice de
revista (mai ales in Apostrof, dar si in Tribuna sau
Steaua). Adica am creat spatii de enuntare, locuri in
care impreuna-le functioneaza fara tensiuni si se promite si
o anume dainuire. Nu in ultimul rand, Reuniunile periodice
ale scriitorilor, sezatorile si turnirurile literare au fost
accente cu urmari in buna randuiala a vietii noastre
comunitare.
- Considerati ca exista vreo
diferenta intre viata literara a unui mare oras si centru
universitar cum este Clujul si capitala tarii? Nu o data ati spus
ca Bucurestii n-ar fi neaparat centrul vietii noastre
culturale...
- Am spus-o, e adevarat. Nu cred
ca, automat, un scriitor din Capitala e… mai cu mot. Desi cred ca
totul e legat de tot si ca lucreaza la alcatuirea noastra ite
complexe, uneori infinitezimale, nu pot fi de acord ca viata in
Capitala te face mai bun, mai mare, mai talentat. Poti avea, poate,
mai multe oportunitati, te vede lumea mai des "pe sticla", esti mai
"vorbit", si de bine, si de rau, de presa cotidiana, dar daca toate
astea nu sunt sprijinite de calitatile tale intrinseci, de caratele
tale, nu-ti vor aduce decat onoruri trecatoare. Poti fi un mare
scriitor si traind intr-un catun, daca nu-ti lipsesc bibliotecile
si daca scrisul tau circula (despre asta aleg sa tac deocamdata:
difuzarea e, de doua decenii, o boala grea…). Cred in lectura in
singuratate, acolo descopar marimea scriitorului, nu in zgomotoase
si cu sclipici intalniri de promovare nationala. Viata literara
inseamna, pentru mine, buna comunicare periodica si alerta
(preocupata de "stiinta mortii" sunt de cand ma stiu in criza de
timp!) cu oameni de aceeasi profesiune. Asta incercam sa facem la
Cluj - sa punem pret noi insine pe rostul nostru, doar asa ni-l va
recunoaste lumea din jur. Din 2005, Programul Filialei se numeste,
deloc intamplator, "Scriitorul in cetate".
Pe de alta parte, globalizarea
inseamna nu doar ca are loc o anume uniformizare a conditionarilor,
restrictiilor si libertatilor la nivel planetar, ci si ca, pe cale
de consecinta, se activeaza mecanisme subtile de contracarare a
uniformei. Ideea nenumaratelor centre posibile nu-mi
displace. Poti sa-ti asezi tabara unde poftesti si sa te simti,
daca nu in centrul Universului, macar in miezul lucrurilor
pentru tine importante. In "satul mondial" de azi, sferele de
influenta si punctele de reper sunt extrem de fluctuante.
Televizorul, internetul rup vechile linii de forta, iar pilitura de
fier se asaza "celular", as zice, cu centrul oriunde exista oameni
destul de siguri pe ei incat sa infiga un tarus de luare in
stapanire.
- Intr-o perioada de criza,
in care cititorul cumpara mai putine carti, tirajele sunt mai mici,
iar difuzarea si mai proasta decat de obicei, ce ar trebui sa faca
editorul, managerul si chiar autorul pentru promovarea
cartii?
- Prima conditie pentru autor e
si cel mai rar adusa in prim-plan in astfel de discutii: sa scrie
bine! Chiar daca drumul e mai putin lin, cartea cu adevarat buna va
ajunge la cititor. In cele din urma. Apoi, editorul ar trebui sa
aiba curajul si competenta de a selecta ceea ce publica. Sa adaug
imediat si ca e greu de stopat fenomenul "cartii de gata" pe care
autorul si-o comanda pe banii lui, caci exista edituri mici care
scot oricand un tiraj de 100 de exemplare daca sunt platite.
Fenomenul nu ocoleste cu totul nici editurile mai maricele. Insa nu
toate cartile editate in regia autorului sunt neaparat proaste. De
unde se vede ca lucrurile nu sunt deloc simple. Editurile mari se
descurca mai usor cu promovarea cartii, dar, iarasi, asta nu e
totul. Am vazut destule carti firave laudate excesiv. Lucrul cel
mai limpede e ca, in vreme de criza, se citeste mai mult. Cand
orizontul se posomoraste fara mari sperante ca se va lumina curand,
omul se intoarce - mereu, caci fenomenul e ciclic - la ceea ce
poate "calma o neliniste a inteligentei" (Ortega y Gasset) sale, la
arta. Adevarul ei e mereu relativ si provizoriu, asadar
incapator. Pe de alta parte, Scriitorul,
Cititorul si, prin urmare, Editorul (fie si de pagina
web) nu mi se par nicidecum specii pe cale de disparitie. Am
incredere ca, inca multa vreme de aici inainte, vor gasi cai de
iesit din impasuri trecatoare.
- Care credeti ca ar fi
caracteristica principala a literaturii romane de
azi?
- Literatura romana contemporana
se descurca bine si a reusit sa se adapteze unor schimbari de
paradigma si regim. De altfel, asa a facut intotdeauna, ca orice
alta literatura a lumii. Dau un pas inapoi pentru a vedea,
netulburata de rasuflarea fierbinte si partinitoare a imediatului,
cum stam si incotro mergem. Relativizarea nuantata imi e instrument
predilect. Prin urmare, scriitorii s-au eliberat de paternalismul
comunist pierzand niste privilegii platite, cu cateva exceptii, nu
neaparat foarte scump. Lumea cea noua, una preponderent
negustoreasca, a adus multe lucruri bune, dar a obligat si la
aducerea de dovezi ale "valorii de intrebuintare". Cartea nu mai
este, o bucata de vreme, numarata printre marfurile vitale, nu mai
e asigurata la nivel de stat. Incet, incet, scriitorul s-a
dezmeticit. Cu traume, cu melancolii, cu deprinderea de gesturi
noi, a iesit deasupra nevoii daca l-au tinut curelele. Pe de alta
parte, diversitatea ametitoare a lumii de azi, cu reguli vechi
aruncate in aer, cu altele incropite la repezeala si schimbate dupa
politici fluctuante, obliga la tinerea pasului.
Post-postmodernitatea si-a reasumat viitorul, dar nu l-a stiut
scoate din cenusiu. Recuperarea povestii despre om nu e la
indemana oricui. Si povestea nici nu se mai poate scrie ca
altadata. Lucru perfect firesc.
- Cum socotiti ca trebuie
abordata o opera literara? Ati afirmat de multe ori ca cititi "din
placere". E cumva un impediment atunci cand va angajati in
elaborarea unei istorii literare?
- Citesc de la 5 ani. Am
inceput prin a citi din pura placere si am continuat adaugand
placerii mandria cititorului admirat pentru numarul de pagini
parcurse! Cand, internata fiind, pe la vreo 8 ani, pentru o
apendicita, am citit un volum imens de povesti ale Fratilor Grimm
intr-o singura zi, am lasat paf tot targul! Mai tarziu, am
citit rafturi intregi de autori recomandati la scoala si am deprins
curand o anume pricepere in a detecta rapid cartea buna. In anii de
facultate, vorba actorului clujean Anton Tauff, am fost "condamnati
la a citi capodopere", de vreme ce cartile conjuncturale nu puteau
fi publicate. Citesc in continuare cu placere, caci criticul
literar care sunt lasa repede deoparte cartile proaste. Sunt prea
constienta, cu o doza de urgenta in gesturi, de trecerea timpului
ca sa fiu de acord sa mi-l pierd injurand carti care mor, oricum,
singure. In actul critic, m-am ferit si de emotional, si de
conjunctura. Nu laud pe nimeni fiindca mi-e vecin ori fiindca toata
lumea buna il lauda. Criticul care isi acopera titulatura este
inevitabil "un fel de" profesor, adica un ins
bun-conducator-de-texte. El nu are neaparat si anume datoria de a
asigura "sanatatea" literaturii contemporane lui, nu trebuie sa
si-o ia in sarcina prea strans, nu e dator, in absolut,
nimanui, e un scriitor ca toti ceilalti cu dreptul asigurat la
subiectivitate, fite, rasfaturi. Si scrisul sau e liber si
personal(izat). Cititul, recititul,
interpretarea sunt "trasaturi omenesti" pe care el le
transpune in textul sau… Sita mea are ochiuri destul de generoase,
sunt convinsa ca piscurile au nevoie de un fundal deluros pentru a
iesi in evidenta; ba, mai mult, cand e vorba despre literatura,
formele de relief sunt o chestiune de perspectiva si gust. Prin
urmare, criticul literar e permanent asistat de istoricul literar,
chiar daca, in gestul lui punctual, cel dintai pare mai
darnic.
- Intre preocuparile multiple
- eseistica, critica literara, istorie literara, publicistica,
traduceri -, ce va este mai apropiat de suflet si de
ce?
- Eseul, desigur. E liber si
ezitant, incearca si nu se teme sa revina pe propriile urme,
remaniind, are voie sa divagheze, sa viseze, iubeste fragmentul si
relativul. A relativiza inseamna "a pune in relatie", a nu lasa
nimic din ceea ce tine de om in singuratatea dictatoriala a
unului si infailibilului. Relativizand, te indoiesti prelung
si bogat asupra datelor mostenite de-a gata despre lume si te
intrebi, cercetezi; refuzi sa crezi pur si simplu. Inveti ca nimeni
si nimic nu e mai presus. Ca nu exista adevaruri absolute,
toate adevarurile noua la indemana sunt relative, adica, in sens
foarte larg si cuprinzator, circumstantiale. Suntem,
deocamdata inevitabil, fiinte (pre)situate cultural si lingvistic.
Vorbim cu cuvinte si gandim cu concepte. Ca intelectual, ca om
obisnuit sa apeleze zilnic, daca nu permanent, la intelect,
intelegere, gandire cumpanita, esti constiinta a vremii tale
fiindca ti-ai propus sa-i fii martor, s-o scrii. Intrebarea
e, am mai spus-o, cat de obiectiva iti e subiectivitatea privirii
scrutatoare.
Eseul se naste si din credinta
ca nimic din ceea ce i se intampla omului nu e marunt si fara
semnificatie. Mania de a "filosofa" tine de definitia cea mai
cuprinzatoare a cugetarii ca modalitate de a ingreuna (in
viziune heideggeriana, de pilda) lucrurile, de a le scoate din
usuratatea lor cotidiana sau traditionala. "N-am facut decat sa
traiesc. Dar si din asta se moare..." suna finalul unui poem de
Jozsef Attila. Ei bine, de-o vreme imi doresc mai ales sa
re-traiesc eseistic momentele pe care acum le inteleg ca
formatoare.
- Ati publicat mai multe
carti ale caror teme fundamentale au fost feminitatea, moartea "si
alte eternitati". Ati scris despre "feminitatea limbii romane". Va
considerati o luptatoare feminista?
- Pledoaria mea in favoarea
feminitatii limbii romane a fost deja considerata manifest
feminist, oricat de multe si evidente ar fi argumentele care o
sustin. Traim intr-o lume deloc desprinsa de prejudecati falocrate,
incapabila sa gandeasca egalitatea de sanse, dreptul la diferenta
valoranta, nu degradanta. Spuneam candva ca nu sunt luptatoare
feminista, fiindca imi repugna orice inregimentare dogmatica, dar
si fiindca nu am nici cu cine, nici pentru cine lupta. Barbatilor
li se pare ridicola orice schimbare a perspectivei care i-a
favorizat secole in sir, femeile s-au obisnuit cu starea de
lucruri, li se pare ca respecta o traditie atunci cand nu le
revolta si nici nu le trezesc semne de intrebare asupra propriei
conditii vechile, rezistentele nedreptati. Oricum, chiar daca am
lasat ici-colo cate un spin cu posibile semnalmente
feministe, m-a interesat limba romana si, prin genosanalize,
utilizarea ei in poezie. Genosanalizele mi-au dovedit ca
feminitatea cu nuante androgine a limbii romane e "vinovata"
de multe dintre perspectivele lirice si ca tot ea face si mai greu
traductibila poezia cu toate nuantele sale. De cate ori mi-au fost
la indemana, am facut comparatii si am cantarit ce si cat se pierde
din privirea sexuata a romanei (ea nu are neutru, ci
ambigen!) la trecerea intr-o alta limba. Altfel spus, de la
banuiala (intarita controversat de o uriasa bibliografie) ca, intre
limba pe care o vorbesti, limba materna, si modul in care
privesti lumea si te situezi vizavi de ea cu trasaturi unice si
inconfundabile, exista o subtila, surprinzatoare legatura, am ajuns
la aproape-certitudinea ca noi, romanii, suntem asa cum suntem
si fiindca vorbim romaneste. Ca limba e stapina
noastra, cum credea Eminescu, dar o poti stapani daca intelegi
ca stapanirea ei (in ambele sensuri: o stapanesti/te
stapaneste) inseamna apartenenta, raspundere reciproca,
interdependenta.
- Veti organiza in mai anul
viitor a 20-a editie a Festivalului International "Lucian Blaga".
Prin ce se va diferentia de precedentele, ce va aduce
nou?
- Fondata in 1990, Societatea
Culturala "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca si-a asumat de la inceput
menirea de a construi un spatiu pe care sa-l recunoasca toata lumea
drept cel mai potrivit pentru a gazdui si coordona exegeza blagiana
nationala si internationala. Studiile dedicate operei poetice si
filosofice insumeaza peste 11.000 de pagini. O veritabila
biblioteca in crestere - de la Eonul Blaga. Intaiul veac la
Meridian Blaga in lumina noua - aduce argumente consistente
privind actualitatea operei blagiene. Pentru editia din 2010, a
20-a, am decis (din ratiuni in primul rand economice) sa
transformam Meridianul in publicatie periodica. Vom primi
colaborari din tara si din strainatate. Pastram Recitalul de poezie
si editam, ca in fiecare an, si Caietele de poezie. O masa
rotunda despre Lucian Blaga in traduceri si Salonul de
Arta al Scriitorilor vor da si ele greutate evenimentului din
mai. Nu-i exclus sa coincida cu Zilele Clujului, puse la
cale de Primarie.
- Sunteti si redactor-sef al
unei editurii de prestigiu - Casa Cartii de Stiinta. Carui gen ii
acordati prioritate?
- Sunt editor din 1990, am
lucrat zece ani la filiala clujeana a Editurii Didactice si
Pedagogice (am coordonat Colectia Akademos). Din 2000,
lucrez la Casa Cartii de Stiinta, careia, glumind, ii subminez
sistematic denumirea - "de stiinta" - atragand mai ales titluri
legate de literatura. Insa cele mai importante lucrari literare
editate aici sunt cele de referinta, asadar tot "stiintifice":
Dictionarul analitic de opere literare romanesti coordonat
de Ion Pop, Panorama criticii literare romanesti alcatuita
de mine, zeci de studii si sinteze remarcabile semnate de nume
precum Ioana Em. Petrescu, Ion Vlad, Mircea Muthu, Cornel Robu,
Ioana Bot, Laura Pavel, Petru Poanta, Mircea Popa, Rodica Grigore,
Dorin Stefanescu, Mihai Maniutiu, Cornel Munteanu, Anca Maniutiu,
Constantin Abaluta, Adrian Popescu, Rodica Lascu-Pop, Liviu Malita,
Ioana Dragan, Doina Modola, Aurel Pantea, Catalin Ghita, Diana
Cozma si asa mai departe. Teoria, critica si istoria literara mi se
par, in continuare, zona cea mai consistenta a literaturii
contemporane. Nu in ultimul rand, am incurajat scrisul tinerilor.
Si altadata, prin Colectia Akademos, dar si acum, prin Concursul de
debut al Filialei clujene a USR si prin acela al editurii. Pe cei
peste 50 de scriitori care au debutat asistati de mine de-a lungul
anilor ii consider una dintre ispravile cu care ma
mandresc.