Petrom si-a reviziuit investitiile in segmentul de rafinare si iese de pe piata produselor chimice

Autor: Andrei Chirileasa 16.12.2009

Petrom Bucuresti (SNP), cea mai mare companie din Romania, cu afaceri de 2,22 mld. euro in primele noua luni ale anului, a anuntat ca va reduce capacitatea de productie a rafinariei Petrobrazi, va inchide productia rafinariei Arpechim si va iesi de pe segmentul chimic, unde detine producatorul de ingrasaminte chimice Doljchim, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucuresti.

Investitiile in segmentul de rafinare au fost redimensionate, compania urmand sa investeasca 750 mil. euro in perioada 2010-2014 pentru modernizare si mentenanta la rafinaria Petrobrazi.

"Revizuirea planului initial de investitii va duce la constituirea in T4 2009 a unui provizion de circa 60 mil. euro, reprezentand cheltuieli efectuate deja", se arata in raportul Petrom.

Rafinaria Arpechim va fi operationala numai in functie de necesitati pana in 2011, ulterior optiunile privind viitorul rafinariei urmand sa fie evaluate, mai arata reprezentantii Petrom.

De asemenea, compania va renunta la activitatile secundare, din sectoarele chimic si petrochimic, prin vanzarea activitatilor de petrochimie ale Arpechim catre Oltchim, in timp ce Doljchim va opera in functie de necesitati. Petrom va dezinvesti activitatea de produse chimice pana la sfarsitul lui 2010.

Deciziile au fost luate in cadrul ultimei sedinte a Consiliului de Supraveghere al Petrom.