Jumatate din cei care au cerut bani europeni pentru HR nu stiu daca vor primi banii

Autor: Adelina Mihai 20.12.2009

Aproape jumatate din companiile si institutiile care au depus proiecte spre finantare din fonduri europene pentru resurse umane inca din prima parte a anului inca nu stiu daca vor obtine sau nu banii, intrucat evaluarile nu s-au incheiat pentru unele linii de finantare. "Evaluarea propriu-zisa s-a incheiat pentru toate proiectele strategice (care pot primi o finantare de maxim 5 mil. euro - n.r.), insa pentru jumatate din proiectele solicitantilor nu s-au intocmit rapoartele de evaluare, documente prin care se justifica deciziile de aprobare sau de respingere a proiectelor", sustin reprezentantii AMPOSDRU, autoritatea de management care gestioneaza fondurile europene pentru HR. Pana acum, din cele aproape 1.900 de proiecte depuse, au fost selectate 775. In total, au fost depuse proiecte care au solicitat o finantare de 5,2 mld. euro, iar suma alocata pentru acest an este de 1,3 mld. euro. Cele mai multe proiecte au fost depuse de ONG-uri (810) si de institutii publice (740), iar companiile private au depus doar 213 proiecte strategice.