IASII LUI PATRAS / Un poet... hermecator: Chris Tanasescu

Si daca nu poezia, atunci macar numeroasele texte cu caracter teoretico-eseistic pe care le-a publicat el in ultimii ani in presa culturala ar fi fost de asteptat sa starneasca macar o reactie oarecare in randul criticilor mai tineri sau al acelui gen de cititori avizati, capabili sa guste fara prea multa vorba experimentul, jocul estetic.
Ei bine, n-a fost asa. Chiar daca lansarea de la Bookfest s-a bucurat de aportul mediatic al Simonei Popescu - sau poate tocmai de aceea, ar zice rauvoitorii -, "Hermaia" nu a cules nici o cronica serioasa si nici nu a fost semnalata prin gazete cum ar fi meritat, cu exceptia unei notite admirative a lui Dan Stanca din "Romania libera". In rest, tacere.
E drept, lui Chris Tanasescu nu-i prea pasa de opinia vedetelor mai mult sau mai putin improvizate de prin partea locului si prefera sa se tina departe de culisele vietii literare, cu metehnele-i binecunoscute, cu amicii de conjunctura si aranjamentele inerente. De la Gellu Naum, modelul absolut, a inteles sa-si asume marginalitatea ca pe o forma de asceza preliminara, exercitiu util, anticipand cristalizarea unei personalitati rotunde precum monada. Intr-adevar, dupa un deceniu si ceva de la debut, Chris reintra in joc cu alte ambitii decat orgoliul afirmarii de sine si al dobandirii unui prestigiu doar... literar. Credinta sa e ca poetul ("sfant trup si hrana siesi") e chemat sa joace rolul bardului din vechime, sa devina cumva anonim, sa traiasca adica pentru si printr-o comunitate, de preferinta cat mai numeroasa, cu care sa se identifice si pe care s-o stimuleze creator. In acest sens, l-am auzit pe Chris citand in repetate randuri niste versuri din Czeslaw Milosz, care sunau cam asa: "...an elementhal truth,⁄ namely, that a poet withouth community⁄ rustles in the wind like dry grass in December".
Acelasi crez in comuniunea prin poezie pare sa fi determinat aparitia trupei Margento, din care fac parte, in afara de Chris, liderul ei charismatic, pictorul Grigore Negrescu, instrumentistii Costin Dumitrache si Vali Baicu si, nu in ultimul rand, Maria Raducanu, o voce cu timbru aparte, de o feminitate abisala, cu inflexiuni suave si orgiastice facute parca sa atinga cele mai sensibile coarde ale sufletului. Pentru cei in necunostinta de cauza precizez ca trupa a scos deja doua albume cu vanzari-record (ultimul a castigat Discul de diamant), atragand atentia mai curand in strainatate, unde e mereu invitata sa concerteze si unde a primit numeroase premii.
S-ar zice ca omul-spectacol care e Chris Tanasescu si-a vazut in sfarsit visul cu ochii: are o trupa "ca un trup", cum ii place sa spuna, invocand exemplul lui Cantemir, printul cantaret din tambura; corespondeaza cu cativa dintre cei mai eminenti poeti americani ai momentului (David Baker, Ilya Kaminsky), e prezent pe cele mai prestigioase site-uri de poezie, e citit si admirat de o multime de oameni inteligenti de pe mai multe meridiane; i-a cunoscut indeaproape pe Gellu Naum si pe Monica Pillat; e licentiat si in litere si in informatica si doctor in filologie cu o teza absolut inedita despre poezia rock, de la Bob Dylan la Frank Zappa; traduce cu spor din literaturile anglo-saxone (printre ispravile sale de pomina ca talmacitor se numara si celebra bijuterie indiscreta atribuita lui Oscar Wilde, "Teleny") si, cand gaseste un pic de timp, se repede la Roma sau la Istanbul, pe urmele poetilor vestiti de odinioara; crede in prietenie ca intr-o virtute nobila, forma de elevatie morala pentru care nici un sacrificiu nu e prea mare ca sa nu fie asumat cu seninatate ("Hermaia" a asteptat sapte ani picturile-raspuns ale lui Grigore Negrescu, prietenul apropiat si colegul de trupa).
Ei bine, daca te preocupa literatura momentului, daca te pretinzi critic sau macar om de gust, sensibil la noutate, nu-i pacat sa ratezi un asemenea "personaj" uimitor, un astfel de talent polivalent si de scriitor inspirat, cu posibilitati expresive de-a dreptul formidabile, care pare sa fi supt poezia din nascare? Nu intamplator, in nota ce escorteaza volumul recent aparut, O. Nimigean tine sa atraga atentia asupra faptului ca poezia lui Chris Tanasescu, in ce are ea mai specific, adica "acel magnetism de dincolo de cuvinte", ar trebui sa se impuna in literatura actuala prin simpla sa prezenta, fara alte comentarii.
Dar "Hermaia" e o poema de mare respiratie, avand la baza o structura de tip simbolico-muzical, edificata la un prim nivel pe mai multe registre stilistico-expresive si intr-o combinatie maiastra de ritmuri si contraritmuri, in felul acelor texte rezumative care-si poarta cu sine, mai mult sau mai putin la vedere, propria poetica, modelul si parodia sa. Chiar de la titlu sare in ochi simbolismul alchimic, de poem initiatic ce ambitioneaza sa vorbeasca despre lucrurile esentiale, intr-un limbaj august si revelat, in felul formulelor oraculare facute sa strecoare in urechea si sufletul neofitului fiorul sacru al spaimei de moarte, de necunoscut. De aceea, experientele care formeaza substanta "initiatica" a cartii, scheletul epico-mitic, se succed riguros, dupa scenariul consacrat al elevatiei la perihelie, sau, altfel spus, dupa binecunoscutele stadii ale transfigurarii materiei in vasul sacru, in Athanorul alchimistilor, care nu e altceva decat trupul insusi al operatorului pornit in cautarea pietrei filozofale - obiect miraculos, echivalat cand cu aurul vulgar si coruptibil, cand cu lumina pura si imateriala a sufletului.
Constelatia de simboluri de factura ezoterica detectabila in carte sugereaza taman acest sens ascensional al fiintei, ca in soteriologia plotiniana, de la materia in care viata e tinuta in chinuitoare captivitate la lumina sufletului mantuit de durere, in "mantuit azur", transmutatie realizata prin forta verbului creator, inzestrat cu harul divin. Dar, dincolo de semnificatiile lesne decriptabile ale acestor simboluri de dictionar, trebuie remarcata uimitoarea imaginatie plastica, vizionarismul cu alonja metafizica al discursului, ritmat dupa masura secreta a unui cifru din care muzica se insinueaza, ca un narcotic, pana la camarile cele mai obscure ale sufletului. "Hermaia" este atat o psihagogie, un indreptar pentru curatirea sufletului de pacate, cat si un poem cosmogonic, ca orice creatie cu caracter initiatic, articulata pe scenariul mitic al mortii si reinvierii, cu necesarul salt indarat, in neant, prin "lectura" inversa, in cheie escatologica.
Cum sa ignori o asemenea carte pe motiv ca e greu de citit?
Poet bilingv, anglo-roman, format la scoala melancoliei si a studiului erudit, iubitor de aliteratii savante, in ideea ca versul trebuie sa prinda ceva din muzica sferelor, cititor pasionat de "Beowulf" si Grigore Ureche, de patristica si literatura oculta, ezoterica, showman cu personalitate magnetica, ridicand mereu salile in picioare, eseist si critic original, cu o gandire teoretica bine articulata, Chris Tanasescu lasa, in peisajul anost al zilelor noastre, impresia puternica, coplesitoare chiar, de aparitie miraculoasa, de scriitor stapanit de demon, ca un fel de duh intrupat, in felul legendarului aed. "Hermaia" e o compozitie alchimic-dodecafonica, de amploare wagneriana, care-si asteapta, inca, cititorii.

ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista "Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiri literare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe in noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii, 2007.