Clubul de la Roma si criza actuala (XXI)

Visul, in capitalismul american, ajunsese sa fie mai mult decat un simplu vis. Ajunsese sa fie, de fapt, un torent de energie. Interesant este, bunaoara, ca numerosi oameni de pe meleagurile europene, ajunsi in America, devenita patria pietei libere, au fost luati de val si au reusit sa-si imagineze proiecte la care nu s-ar fi gandit niciodata in tarile lor.
Piata libera, indeosebi in anii de dupa Primul Razboi Mondial, a instituit in America un stil de viata intemeiat pe optimism. Si scriu "stil de viata" - ceea ce inseamna mai mult decat mod de viata - pentru ca mi se pare o sintagma mai potrivita, bazata pe acele sinteze de gandire solida, economica, filosofica, sociologica si politica proprii capitalismului.
Venise un timp nou, anii nebuni ai Americii, cand americanii au democratizat imprumuturile si au inceput sa culeaga roadele: democratizarea bunastarii. Au creat, practic, un triunghi de sisteme democratice, strans legate intre ele, in care au incorporat sinteze dintre cele mai sanatoase. Un triunghi ce constituia, poate, cea mai semnificativa ilustrare a civilizatiei americane. Iar la baza stilului lor de viata, continuu perfectionat, americanii au asezat o valoare la care tineau foarte mult. Mai exact, au invatat ca pentru o astfel de valoare merita sa te zbati, sa muncesti cu pofta: confortul. Democratizarea investitiilor si democratizarea imprumuturilor, care au pus in functiune masinaria consumului, largind accesul la confort, poate ca n-ar fi fost posibile fara avantul din anii '20.
Modelul american de confort nu avea insa nicio legatura cu luxul elitelor aristocratice din Europa sau de pe alte continente. Era un model absolut original. Tinzand catre democratizarea unui tip de bunastare prin excelenta pragmatic. Punctul de plecare fiind nerabdarea. Familia americana nu mai avea timp pentru modelul traditional. Nu mai avea timp sa plece "de la lingura" si sa tot adune, pana la varsta pensionarii. Asa s-a nascut visul de a-si fauri un univers de bunastare obtinand totul dintr-o data. Un vis realizabil. Imaginatia americana, dupa ce a gasit metoda (totul dintr-o data), a descoperit si solutia: credite pentru dezvoltare.
In mediul american, la a carui consolidare au pus umarul numerosi oameni politici remarcabili, ce au facut cariera dupa 1900, ne atrage atentia cu deosebire privirea indreptata catre ziua de maine. Ei au privit in viitor si au vazut cum americanul sarac se va transforma, cu timpul, intr-un american din clasa de mijloc. Iar toate astea n-au fost simple visuri, n-au fost doar inchipuiri ce aveau sa devina iluzii pierdute. Au fost proiecte care au prins viata. Pentru ca, fara incetare, imaginatia americanului a fost si este alimentata de deviza "Daca vrei, poti!"...
Expozitia internationala de la Paris din 1900 incheia tabloul impresionant al culmilor pe care urcase lumea in secolul al XIX-lea. Turnul Eiffel exista deja. De zece ani. Fusese inaugurat la expozitia din 1890. Pentru ultimul an al secolului Franta pregatise alte doua mari reusite: noul metrou din Paris, inaugurat la timp, alaturi de pista de incercari auto, marea atractie a expozitiei. America intra si ea intr-o noua era. Pasea, de fapt, intr-o noua era a civilizatiei. Industria isi luase avant. Productia se despartea de vechea tehnica. Masinismul, care isi facuse intrarea in istorie in Europa, se dezvolta continuu. Aparusera deja mari aglomerari urbane. Milioane de oameni se mutau de la sate in orase, deveneau muncitori industriali. Cresteau continuu numarul de fabrici si cererea de forta de munca. Se schimba insusi modul de viata, se dezvoltau pietele de marfuri si de bani, crestea nivelul de trai.
America reusise in "aventura" capitalista incurajand investitiile. Dar Lumea Veche, care invatase si ea sa stranga bani pentru afaceri, dar fara a se desparti prea mult de trecut, i-a primit pe americani cu suspiciuni, cu ostilitate. Dar si cu vadit interes. Pentru ca numai unirea capitalurilor si a experientelor avea sa dea un sens nou acelui timp.