SPIRITUALIA/ Dalai Lama in România
Autor:
Vasileanu Marius
05.01.2010
Unul dintre semnele cele mai clare că eşti pe drumul cel bun
al vieţii spirituale este starea de bună-dispoziţie. Din această
perspectivă privind, nu cred că există un exemplu mai reuşit decât
cel al actualului Dalai Lama.
L-am urmărit constant in câteva interviuri şi filme
documentare, am citit cărţi care-l au drept protagonist: râde
precum copiii, glumeşte şi ştie să răspundă cu umor in cele mai
neaşteptate prilejuri, are simţul autoironiei şi dezinvoltura
adolescenţilor puşi pe hârjoană, pe scurt, este un exemplu viu de
spiritualitate bine aplicată. Acelaşi lucru mi l-au relatat şi cei
trei-patru cunoscuţi români sau străini care l-au intâlnit
personal, aceeaşi concluzie poate fi trasă de oricine il
intâlneşte.
Măcar dintre noi, occidentalii, căci aici este parcă
deficitul cel mai mare de bună-dispoziţie.
Am găsit de curând incă o carte care-i este dedicată şi care
se detaşează prin seriozitate şi acribie: "Dalai Lama. Omul,
călugărul, misticul", scrisă de Mayank Chhaya (Ed. Paralela 45,
2009, trad. Ramona Neacşa). Este o biografie autorizată scrisă de
un indian care a avut acces atât la documentarea necesară, cât, mai
ales, s-a intâlnit adesea cu Dalai Lama.
Nenumărate sunt aspectele inedite descrise in lucrare. Mă voi
opri la doar câteva. "Zorii anului 1976 au fost semnificativi atât
pentru tibetani, cât şi pentru chinezi. Există relatări care spun
că oracolul Nechung a făcut preziceri dramatice, care l-au trimis
pe Dalai Lama in ceea ce s-a considerat a fi cea mai lungă
retragere a sa, din perioada petrecută in India. In timpul acestei
retrageri, de regulă, Dalai Lama se izolează complet timp de câteva
săptămâni şi execută practici şi ritualuri despre care foarte rar
s-a vorbit. Retragerile ii oferă lui Dalai Lama ocazia de a se
regenera spiritual. Unii cred că Dalai Lama ar putea folosi astfel
de retrageri ca să creeze imprejurări speciale şi uneori
distructive impotriva unei stări de lucruri cu care nu este de
acord. Retragerea din 1976, conform lui Dalai Lama, a fost
<<o practică foarte strictă, care necesită izolare totală
timp de câteva săptămâni. Ea este legată de o invăţătură foarte
specială a celui de-al cincilea Dalai Lama>>" (p. 136).
Mitologia locală ţesută in jurul personajului este cu mult mai
stranie decât işi inchipuie un occidental. De pildă, pasajul de mai
sus vine şi cu două "argumente". In urma acestei retrageri, Claude
B. Levenson, unul dintre nenumăraţii autori care au scris despre
Sfinţia-Sa Dalai Lama (aceasta este exprimarea protocolară)
consemnează poveştile ce circulă in mediile tibetane: (1) in China
comunistă - statul care a cotropit şi a distrus Tibetul independent
-, avea loc in iulie 1976 un devastator cutremur, soldat cu mii de
victime şi (2) in septembrie 1976, a urmat moartea lui Mao. Astfel
incât, spune povestea, un indian din preajma liderului religios
refugiat in India ar fi afirmat: "Ajunge, nu te mai ruga, altfel
cerul va cădea pe capetele chinezilor"... Desigur, dacă l-ai fi
intrebat pe Dalai Lama cum stau lucrurile cu acest presupus război
parapsihologic, el ar fi răspuns cu o glumă, pe când nenumăraţii
săi adepţi cred cu siguranţă in continuare in aceasta legenda care
se ţese neincetat. Un adevărat maestru spiritual are insă simţul
ridicolului, iar Dalai Lama o demonstrează cu prisosinţă, dovadă
fiind următorul exemplu.
Trecând peste pleonasmul din titlul cărţii - in mod evident
dacă eşti călugăr, nu poţi urmări decât viaţa mistică -, descoperim
aici numeroase alte istorii despre Dalai Lama. Astfel, pentru
pasionaţii de exotisme indiene şi tibetane, nu puteau fi trecute cu
vederea practicile yoga, tantra ori "puterile" speciale ale unor
lama.
Autorul, el insuşi incredinţat de veridicitatea unor istorii,
notează: "Dacă lamaşii obişnuiţi puteau sări de pe un pisc pe
altul, cu siguranţă că Dalai Lama ar fi putut pulveriza o armată
intreagă. Astfel de puteri se plasau mai aproape de frontiera
fantasticului decât de cea a realităţii. (...) L-am intrebat pe
Dalai Lama dacă el crede că lamaşii puteau sări de pe un pisc pe
altul. A râs zgomotos, poate mai zgomotos decât l-am auzit in toate
intâlnirile avute. << Ar insemna că mă pot intoarce oricând
in Tibet. Trebuie numai să sar peste câteva piscuri. Asta ar fi
tot>>, a spus el, şi, după câteva clipe, a redevenit serios.
<<Cunoaşterea tantrică este o responsabilitate serioasă.
Cunosc oameni care cred că maeştrii tantrici au puteri mari.
Important nu este să faci lucruri magice, ci să faci lucruri care
ii ajută pe oameni>>" (p. 214).
Răspunsul de mai sus este o splendidă lecţie despre ce
inseamnă viaţa spirituală asumată până in cele mai intime
resorturi. Cercetătorii fenomenului mistic şi esoteric (nu se
confundă intre ele, chiar dacă se intersectează adesea) subliniază
ferm: aşa-numitele puteri paranormale nu pot fi folosite in interes
privat, cu atât mai puţin contra semenilor, fie aceştia şi duşmani.
Mă refer desigur la cercetătorii reali şi nu inchipuiţi.
Ce se mai poate adăuga? Faptul că acest Dalai Lama reprezintă
latura modernă (in curs de modernizare) a budismului tibetan, o
latură ceva mai cerebrală. Membrii guvernului din exil mărturisec
şi faptul că in acest spirit Dalai Lama s-a distanţat conştient de
fenomenul pseudoreligios care abundă de practici aflate dincolo de
limita vrajitoriei tocmai pentru că ar fi fost perceput deformat de
comunitatea internaţională, al cărei erou este. A preferat să pună
accentul, de pildă, pe fascinanta legătură dintre budism şi
cercetarea ştiinţifică modernă - dovadă stau faimoasele dialoguri
purtate de-a lungul anilor cu cercetători de anvergură intr-ale
ştiinţelor exacte. Parte din cărţile rezultate sunt deja traduse şi
in limba română.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, actualul Dalai Lama
poate fi descris printr-o singură frază astfel: in parte socratic,
in parte star rock, in parte invăţat oriental, dar cel mai mult
călugăr budist (titlul capitolului 21). Este o carte despre lupta
nobilă pentru libertate, despre inţelepciunea căutată cu
inteligenţă nefanatică, despre oameni care ştiu să râdă cu
demnitate, chiar in momente de restrişte. De ce? O vor afla cei
care o vor citi, le-o recomand cu căldură.
Oricum, la inceput de 2010, un zvon străbate România: acela că
o vizită la Bucureşti a lui Dalai Lama este mai aproape ca oricând,
poate chiar in acest an. Sunt convins că orice blocaj de ordin
politic poate fi surmontat cu inteligenţă: o ţară puternică - fie
China, fie România - ştie să treacă graţios peste blocajele de
ordin psihologic cauzate de acte istorice regretabile.
O legendă tibetană spune că Dumnezeu ar fi făcut lumea in
şapte hohote de râs. Cu alte cuvinte, păstrăm incă inlăuntru,
fiecare, indiferent că suntem chinezi, români sau tibetani, o
fărâmă din acel râs primordial. Iată de ce, printre altele,
prezenţa actualului Dalai Lama aduce bună
dispoziţie.
MARIUS VASILEANU (n. 14 apr. 1964 la Gura
Humorului, Bucovina) are o licenta in filosofie (Universitatea
Bucuresti) si un master in antropologia spatiului sacru
(Universitatea de Arhitectura ''Ion Mincu''). Este doctorand al
Universitatii Bucuresti, Facultatea de Litere, cu o tema
interdisciplinara in care continua studiile de antropologie a
religiei. A fost director al Editurii Muzicale si profesor de
istorie a religiilor in invatamantul preuniversitar. A sustinut o
bogata activitate in presa: studii, articole, eseuri, recenzii,
proza scurta, editoriale, interviuri - in jurnale, reviste
culturale si cu profil spiritual -, producator si realizator de
emisiuni radio, numeroase colaborari la principalele televiziuni
centrale. In ultimii ani a fost editorialist si editor coordonator
(departamentul cultura-religie) la ziarul ''Adevarul'' si
redactor-sef al revistei ''Adevarul literar si artistic''; ulterior
a fost senior editor la agentia de presa ''NewsIn'', coordonand
departamentele de cultura-religie si media-publicitate. Actualmente
semneaza o rubrica saptamanala in suplimentul ''Aldine'' al
ziarului ''Romania libera'' si preda istoria religiilor la
Universitatea Bucuresti.