STAMPE/ Marirea si decaderea capitanului Costache Chiorul

La scurta vreme dupa incheierea Pacii de la Adrianopole si dupa Zavera, rusii au gasit de cuviinta sa intareasca paza Bucurestilor.

Inimile tinere ale feciorilor de boieri intorsi de la Paris tânjeau dupa libertati liberale periculoase. Societatile secrete in cadrul carora complotau contra stapânirii se inmultisera ingrijorator.

Om cu familie numeroasa, aga Manole Florescu a angajat un boiernas din mahalaua Izvor, Costache Chihaescu, pe care l-a numit tist peste cei 20 de dorobanti ai Agiei. Era un om dur si conservator convins. Curând avea sa-si dovedeasca priceperea. Beciurile Agiei de la Podul de Pamânt au fost umplute ochi cu borfasi, datornici si revolutionari.

Tratamentul diferea de la individ la individ, cel mai blând fiind tratati tâlharii si hotii. Erau prietenii tistului, in sensul ca, dupa ce ii daruiau tot ce furasera si dupa ce isi turnau confratii, li se ingaduia sa evadeze! Singura teama a acestor infractori era sa nu fie prinsi ca sa le ramâna si lor ceva…

Din sumele obtinute in acest mod, capitanul Costache si-a ridicat o mândrete de casa in dosul Bisericii Sf. Constantin, chiar in vecinatatea casei pictorului Ioan Negulici, un revolutionar indârjit, dar necunoscut zbirului.

In ceea ce priveste tratamentul aplicat revolutionarilor, acesta a fost extrem de dur, cum reiese din scrierile lui Ion Ghica si Alexandru Antimireanu. Bizuindu-se pe sprijinul rusilor, capitanul lua in derâdere rangul beizadelelor bolnave de revolutie si-i snopea in bataie pe bietii rataciti, orice reclamatie la Voda fiind repede zadarnicita de consulul rus.

Decaderea acestui zbir a inceput in ziua de 11 iunie 1848, când Bibescu a recunoscut guvernul revolutionar, guvern care a evitat cu multa grija orice abuz politienesc de tip rusesc si care nu a trecut la acte de razbunare. Capitanul Costache a parut ca nici nu existase vreodata, fapt care l-a jignit, se pare, profund. Când caimacamia a fost o zi la putere, s-a dezlantuit, pornind o vânatoare de vrajitoare fara precedent pe aceste meleaguri. A doua zi, când revolutionarii au revenit la putere, poporul Bucurestilor s-a razbunat, distrugând casa tiranului si incendiindu-i lucrurile. Revenit sporadic in fruntea politiei dupa infrângerea revolutiei pasoptiste, capitanul nu a mai fost decât o umbra si a fost inmormântat cu cheta publica.