STAMPE/ Marirea si decaderea capitanului Costache Chiorul
Autor:
Emanuel Badescu
05.01.2010
La scurta vreme dupa incheierea Pacii de la Adrianopole si
dupa Zavera, rusii au gasit de cuviinta sa intareasca paza
Bucurestilor.
Inimile tinere ale feciorilor de boieri intorsi de la Paris
tânjeau dupa libertati liberale periculoase. Societatile secrete in
cadrul carora complotau contra stapânirii se inmultisera
ingrijorator.
Om cu familie numeroasa, aga Manole Florescu a angajat un
boiernas din mahalaua Izvor, Costache Chihaescu, pe care l-a numit
tist peste cei 20 de dorobanti ai Agiei. Era un om dur si
conservator convins. Curând avea sa-si dovedeasca priceperea.
Beciurile Agiei de la Podul de Pamânt au fost umplute ochi cu
borfasi, datornici si revolutionari.
Tratamentul diferea de la individ la individ, cel mai blând
fiind tratati tâlharii si hotii.
Erau prietenii tistului, in sensul
ca, dupa ce ii daruiau tot ce furasera si dupa ce isi turnau
confratii, li se ingaduia sa evadeze! Singura teama a acestor
infractori era sa nu fie prinsi ca sa le ramâna si lor ceva…
Din sumele obtinute in acest mod, capitanul Costache si-a
ridicat o mândrete de casa in dosul Bisericii Sf. Constantin, chiar
in vecinatatea casei pictorului Ioan Negulici, un revolutionar
indârjit, dar necunoscut zbirului.
In ceea ce priveste tratamentul aplicat revolutionarilor,
acesta a fost extrem de dur, cum reiese din scrierile lui Ion Ghica
si Alexandru Antimireanu. Bizuindu-se pe sprijinul rusilor,
capitanul lua in derâdere rangul beizadelelor bolnave de revolutie
si-i snopea in bataie pe bietii rataciti, orice reclamatie la Voda
fiind repede zadarnicita de consulul rus.
Decaderea acestui zbir a inceput in ziua de 11 iunie 1848,
când Bibescu a recunoscut guvernul revolutionar, guvern care a
evitat cu multa grija orice abuz politienesc de tip rusesc si care
nu a trecut la acte de razbunare. Capitanul Costache a parut ca
nici nu existase vreodata, fapt care l-a jignit, se pare, profund.
Când caimacamia a fost o zi la putere, s-a dezlantuit, pornind o
vânatoare de vrajitoare fara precedent pe aceste meleaguri. A doua
zi, când revolutionarii au revenit la putere, poporul Bucurestilor
s-a razbunat, distrugând casa tiranului si incendiindu-i lucrurile.
Revenit sporadic in fruntea politiei dupa infrângerea revolutiei
pasoptiste, capitanul nu a mai fost decât o umbra si a fost
inmormântat cu cheta publica.
EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).