Bursa continua cresterea, dar investitorii incep sa ramana fara cash

Autor: Vlad Anastasiu 05.01.2010

Bursa locala a inchis cea de-a doua sedinta din acest an in crestere cu 3,7% pe indicele BET, insa la nivelul lichiditatii rulajul pietei abia a depasit 4,3 mil. euro. Indicele societatilor financiare BET-FI a urcat cu putin peste 2%, iar sectorul energetic, redat de indicatorul BET-NG, a avansat cu 3,3%, pe fondul aprecierilor puternice ale companiilor petroliere.

"Sincer, m-au surprins aceste doua zile de crestere pentru bursa locala. Ma asteptam mai mult la o corectie in piata decat la aprecieri, dar m-as bucura sa tina cat mai mult o astfel de evolutie. Din pacate insa semnalele pe care le primesc de la majoritatea clientilor arata o inrautatire la nivelul economiei reale, in special din cauza lipsei de circulatie a banilor in economie. Facturile se emit, dar se incaseaza chiar si dupa 150 de zile", a explicat Ciprian Zah, broker in cadrul societatii de intermediere Broker din Cluj.

Companiile petroliere Rompetrol Rafinare (RRC) si Petrom (SNP) au continuat aprecierile incepute luni, de data aceasta cu cresteri de 3% si respectiv 5,2% peste referinta. Societatile de utilitati Transgaz (TGN) si Transelectrica (TEL) au urcat si ele cu 1,6% si respectiv 3,9% fata de cotatia de luni.

La categoria societatilor financiare aprecierile de ieri au fost ceva mai reduse, cel mai mare avans fiind inregistrat de titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au urcat cu putin peste 3% fata de referinta. Restul SIF-urilor au marcat aprecieri cuprinse intre 1,3% pe titlurile SIF Muntenia (SIF4) si respectiv 2,6%, pe actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1).

In sectorul bancar, cea mai mare crestere au marcat-o titlurile bancii austriece Erste Bank (EBS), care au urcat cu aproape 4%, urmate indeaproape de aprecierea actiunilor BRD, de 3,8% fata de cotatia de luni. Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au avansat cu 2,8%, pana la cotatia de 2,23 lei/actiune.

"Se observa la nivelul rulajului pietei ca majoritatea dintre investitori raman fara lichiditati si ca urmare nu mai au cu ce sa intre in piata. Chiar si asa insa cred ca vom asista la inchideri de pozitii in perioada urmatoare", a adaugat Zah.

Cele mai tranzactionate actiuni din sedinta de ieri au fost titlurile companiilor petroliere, dar si actiunile Dafora (DAFR), care au inregistrat o apreciere de aproape 6% fata de cotatia de luni.

Titlurile Compa (CMP) si Biofarm (BIO) au inregistrat printre cele mai mari aprecieri din piata din sedinta de ieri, de 6,4% fiecare, in timp ce titlurile Azomures (AZO) au urcat cu aproape 8% fata de cotatia de luni. Cea mai mare crestere a fost insa inregistrata de titlurile Comelf din Bistrita (CMF), de peste 10,6% fata de referinta.

Evolutia de ieri a pietei locale n-a fost in ton cu cea a principalelor piete europene, majoritatea dintre acestea evoluand in scadere.

Indicele paneuro­pean Euro Stoxx 50 a coborat cu 0,2% ieri. De asemenea, indicele american Dow Jones deschidea sedinta de marti in scadere, cu o corectie de aproape 0,5%.

De urmarit azi: