Arhitectii germani desfiinteaza "perla" Dubaiului: Burj Khalifa, cea mai inalta cladire din lume, este doar o ambitie inutila

Autor: Cristina Rosca 07.01.2010

Cea mai inalta cladire din lume, Burj Khalifa din Dubai, este criticata dur de arhitectii germani care spun despre turn ca reprezinta un exemplu negativ pentru industrie, scrie cotidianul britanic The Telegraph.

Gigantul turn de sticla "nu aduce nicio contributie importanta practicilor arhitecturale actuale", afirma Christian Baumgart, presedintele Asociatiei arhitectilor germani.
Daca arhitectura din Europa pune accentul pe reconditionarea si renovarea cladirilor deja existente, mai degraba decat sa puna bazele unora noi, "nimeni nu stie unde va duce aceasta manie a grandorii pe care o au seicii in materie de constructii", a adaugat el.
Meinhard von Gerkan, arhitectul garii centrale din Berlin, a spus ca aceasta constructie, care a fost deschisa cu mare fast la inceputul saptamanii, este un simbol "inutil" al puterii si prestigiului.

Nu a reprezentat o surpriza pentru nimeni ca Burj s-a construit in Dubai si nu in alte state, precum SUA, "unde ratiunea (..) joaca un rol mai important decat nevoia de a-ti demonstra puterea", a explicat el.

Burj Khalifa, redenumit astfel ca un omagiu adus presedintelui Abu Dhabi, dupa ce aceasta a acordat la sfarsitul anului trecut un imprumut de 10 mld. dolari Dubaiului afectat de criza financiara, are 828 de metri. Burj va avea de suferit deoarece costurile de intretinere vor fi atat de mari incat profitul va ramane doar un deziderat, a avertizat el.
Cladirea a fost construita de arhitectul britanic Adrian Smith, si are 160 de etaje. Pentru constructie au fost utilizati 330.000 de metri cubi de beton si 103.000 metri patrati de sticla.
Burj Khalifa este cu 300 de metri mai inalt decat Taipei 101, care a detinut anterior recordul de cea mai inalta cladire din lume.