3 milioane de lei profit la CNVM

Autor: Andrei Chirileasa 07.01.2010

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a incheiat anul 2009 cu un excedent bugetar de circa 3 mil. lei, potrivit purtatorului de cuvant al institutiei, Victor Stanila, citat de Mediafax.

Comisia nu a furnizat date suplimentare, motivand ca situatiile financiare pentru 2009 nu au fost definitivate si nu au fost aprobate inca de catre Parlament.

Arbitrul pietei de capital are ca principale surse de venit comisioanele aplicate tranzactiilor cu actiuni de pe Bursa si comisioanele aplicate activelor nete ale fondurilor inchise de investitii.

Principalele cheltuieli sunt cele cu salariile celor circa 200 de angajati ai institutiei.

Presedintele CNVM Gabriela Anghelache si cei sase comisari ai institutiei se numara printre cel mai bine platiti salariati de la stat, avand salarii cuprinse intre 5.000 si 10.000 de euro pe luna.

Comisia s-a confruntat cu o scadere semnificativa a veniturilor anul trecut, dupa ce a redus pentru sase luni comisionul perceput pentru tranzactiile realizate la Bursa, pe fondul scaderii puternice a tranzactiilor din piata.

Pentru acest an, CNVM si-a bugetat venituri curente de 33,2 mil. lei. Pe partea de cheltuieli, cele mai mari sunt cheltuielile de personal, programate la 26,2 mil. lei, dintre care 20,55 mil. lei reprezinta sumele alocate pentru plata salariilor.

Comisia mizeaza pe o crestere a pietei de capital in acest an, atat la nivelul preturilor actiunilor listate, cat si la nivelul valorii tranzactiilor medii zilnice.