Cardurile American Express emise de Bancpost intra greu in IKEA

Autor: Razvan Voican 10.01.2010
Magazinul de mobila IKEA intentioneaza sa accepte la plata cardurile American Express (Amex) si Euroline emise de Bancpost, insa afirma ca inca nu s-a semnat contactul, desi banca l-a anuntat din decembrie. "Intentionam sa introducem acceptarea platii cu cardurile American Express si Euroline la casele IKEA din Baneasa. In acest moment, contractul pentru introducerea acestor servicii este in curs de semnare", a declarat Cornel Oprisan, retail managerul IKEA Romania. Bancpost, singurul emitent local de carduri Amex, a anuntat de luna trecuta ca a incheiat cu IKEA pe 18 decembrie contractul pentru instalarea POS-urilor necesare pentru acceptarea nu numai a cardurilor American Express si Euroline, ci si a celor emise sub siglele Visa si MasterCard. Ulterior, anuntul a fost retras de pe site-ul bancii. Unele banci au devenit mai agresive pe piata POS-urilor la marii comercianti, oferind comisioane mai mici pentru a intra alaturi de alti competitori.