Orange: experienta clientilor pe site devine cheie pentru vanzari
Autor:
Adrian Seceleanu
12.01.2010
Experienta pe care o au utilizatorii cand viziteaza site-ul
unei companii poate juca un rol determinat in decizia de achizitie
sau nu a unui produs sau serviciu, iar strategia firmelor pe acest
segment este una cheie, potrivit reprezentantilor Orange, care
organizeaza saptamana viitoare la Bucuresti o conferinta pe aceasta
tema. Invitat la acest eveniment este Paul Schwartfeger, director
si cofondator in cadrul agentiei de comunicare digitala Etre.
Orange, numarul unu pe piata locala de telefonie mobila, companie
care are ca obiectiv o dezvoltare puternica a vanzarilor prin
propriul magazin online, a inceput sa organizeze anul trecut
conferinte la care participa experti in online. Printre invitatii
de la editiile anterioare ale evenimentului s-au numarat
reprezentanti ai Google si Orange Marea Britanie.
Orange, care a
investit anul trecut 0,2 mil. euro in pagina web, are ca obiectiv
sa realizeze 20% din vanzarile de abonamente, telefoane sau
servicii prin intermediul paginii web.