Clubul de la Romasi criza actuala (XXII)

Revin la analiza radacinilor crizei. Plecand de la radacinile celei din 1923-1934 pentru a ajunge, apoi, la radacinile crizei globale actuale. Pentru ca fara o analiza temeinica a cauzelor crizei nu vom avea o sansa reala de a-i pune punct.

Sa ne intoarcem, asadar, in anii nebuni ai Americii, cu deosebire in '25 sau in '26, cand americanii au durat la baza stilului lor de viata o valoare la care tineau foarte mult. Confortul. Gandind ca pentru o astfel de valoare merita sa te zbati. Asa ca munca a fost impinsa dincolo de orice limite.

Modelul american de confort nu avea insa nicio legatura cu luxul elitelor aristocratice din Europa sau de pe alte continente. Era un model dur, ce avea in prim-plan un muncitor prin excelenta special, intreprinzatorul, gata sa sacrifice totul pentru a invinge. Dovada ca in numeroase cimitire din orasele industriale americane, Chicago fiind un exemplu semnificativ, pe multe cruci se poate citi: intreprinzator, mort in jurul varstei de 50 de ani, in 1925 sau in 1926. Oameni care au muncit in disperare, pentru a se ridica pe ei - ridicand totodata si America - au cazut doborati de efort. Si de stres, in iuresul unei concurente feroce.

Marea Criza avea sa vina ceva mai tarziu, in 1929. Dar nici pana la criza si nici dupa ce criza a trecut, incepand din 1934, transformarea omului sarac intr-un american din clasa de mijloc sau intr-un american bogat n-a fost un simplu vis, n-a fost doar o inchipuire ce avea sa devina o iluzie pierduta. A fost un proiect viu care a prins viata. Pentru ca, fara incetare, imaginatia americanului era alimentata de deviza "Daca vrei, poti!"...

Imaginatia, in America, incepuse sa lucreze de zor. Scornind continuu unelte noi, tehnologii noi, institutii noi. Sau perfectionandu-le pe cele existente. Unelte, tehnologii, institutii, piete. In acest context a reusit America sa-si dezvolte cea mai puternica piata financiara din lume. Nu intamplator, aici, de-a lungul timpului, si turbulentele au fost mai puternice.

Piata financiara americana grupa inca de atunci, din anii '20, institutii ce multiplicau bani. Institutii specifice, banci, burse, fonduri de investitii, societati de asigurari, care au atras mai intai zeci de mii, sute de mii, apoi milioane ori zeci de milioane de persoane, ce consimteau sa-si asume un risc ceva mai mare si care astfel adaugau un plus de castig la veniturile lor obisnuite. Dar asta era numai "capcana". Un atu al pietei financiare americane, ce o facea atractiva in ochii unei parti a populatiei si ai companiilor, care simteau astfel indemnul de a veni cu economiile lor pe aceasta piata, pentru a castiga mai mult. Marele scop era insa cat se poate de precis: multiplicarea

investitiilor. Sigur, lipsea indicatorul "Atentie la masura!"... Caci atunci cand se depaseste masura vine criza si-i taxeaza pe nesabuiti. O lectie de viata. Dar cine sa fi luat aminte la un astfel de pericol intr-un moment in care roata afacerilor se invartea fara incetare, foarte multi oameni se imbogateau, iar tara prospera?!

Fatalismul nu avea atunci nicio sansa ca sa castige teren in mintea si in sufletul americanului. Mai ales ca imprejurarile ii erau favorabile. In fiinta lui, in acei ani cu adevarat nebuni, nimic nu era mai viu decat gustul pentru competitie, pentru triumf. Pe acest fond, dintr-odata, a venit un moment cand totul parea ca se naruie. Nu avea cum sa nu vina. Nici nu e posibil, in viata, sa mergi din succes in succes. In economie, mai ales, dupa ani de boom vin aproape fara exceptie ani in care esti nevoit sa-ti tragi sufletul, sa-ti refaci fortele istovite si sa aduni noi resurse pentru viitoare perioade de crestere. Au patit-o si americanii. Chiar rau de tot. In toamna lui '29, dupa un avant fara precedent, motoarele economiei au inceput sa dea semne de oboseala. Multi economisti au pronuntat cuvantul "bubble". Au spus atunci ca "s-a spart balonul de sapun". Unde? La bursa. Acolo a fost veriga cea mai slaba. Dar in momentele ce au urmat s-a intamplat ceva si mai grav: s-a spart balonul plin cu lichid fierbinte, care s-a revarsat peste intreaga economie americana. Tara intra intr-o criza ce avea sa dureze cinci ani. Si desi in acesti cinci ani aveau sa intervina si momente mai putin dramatice, impasul a fost prapastios. Un ciclu lung de recesiune. Dar multe voci au folosit cuvantul depresie. Vorbind nu despre o simpla depresiune economica, fenomen explicat in cartile de economie, ci despre o depresie care a paralizat intreaga societate americana.

Continuarea miercurea viitoare