IASII LUI PATRAS/ Cunoasterea prin cenusa a lui Zacharias Lichter

Autor: Patras Antonio 13.01.2010
In "Testamentul politic"din "Jurnalul fericirii", Nicolae Steinhardt il mentiona pe Zacharias Lichter, personajul unui roman foarte pretuit cândva, printre exemplele literare cele mai reprezentative pentru ilustrarea celei de-a doua solutii (a lui Alexandr Zinoviev) de iesire dintr-un univers concentrationar, de rezistenta la teroare.
"Zurbagiul - afirma Steinhardt - s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru totdeauna câine de pripas, capra râioasa, calugar budist, cersetor, smintit, nebun pentru (intru) libertate. Un asemenea om, aflat in marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il pot oricând inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le scapa."
Scrisa la sfârsitul anilor '60, când autorul poate inca nu se gândea la solutia exilului, ci la aceea a conservarii libertatii individuale in interiorul sistemului, "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter" de Matei Calinescu (foto) transmitea, sub voalul poeziei si al alegoriei, un mesaj subversiv, receptat cu entuziasm soptit, ingaduit atât cât sa nu depaseasca masura admisa de regimul comunist dispus sa faca, un timp, anumite concesii.
Dar oare asta sa fi fost unica miza a cartii? Cu siguranta nu, pentru ca republicarea ei dupa 1989, când realitatea a devenit alta, impune un alt tip de lectura. Intr-adevar, citit ca "joc de fictiune si de idei" si nu ca text subversiv, "cu cheie", romanul-eseu al lui Matei Calinescu nu pare deloc "datat", pentru ca, dincolo de orice fel de determinari (biografice, politice, sociale, istorice s.a.), oricât de motivate, de interesul strict documentar, recontextualizarea e oricând posibila, ceruta fiind de insasi structura narativa deschisa, de semantismul plurivalent al simbolurilor si de generalitatea reflectiilor.
Cine este eroul acestei "fabule" amintind, prin titlu, de celebrul roman al lui Sterne? Un personaj bizar, dar nu in maniera "gentlemanului" Tristram Shandy. Un fel de profet modern si, in acord cu vremurile, nitel nihilist si cinic, propovaduind câtorva discipoli doctrina salvarii prin contemplatie si tacere. Desi studiase filosofia, cu rezultate stralucite, Zacharias Lichter renunta la ideea de a urma o cariera universitara, traieste din exercitarea ocazionala a diverse meserii si face elogiul cersetoriei ca pur exercitiu spiritual, metoda infailibila de cunoastere a sinelui si a lumii. Cum profetul nu e insa decât un purtator de cuvânt, nu atât viata lui trebuie pretuita, cât mesajul sau, ceea ce vrea el sa spuna oamenilor.
Urmând modelul consacrat de hagiografie, biografia lui Zacharias Lichter eludeaza cronologia si se proiecteaza in mit, cu adevarat semnificative fiind abia "opiniile" sale. Epicul nu e aici decât un pretext. Asemenea tip de roman e inca firav reprezentat in literatura noastra. Neavând gust pentru jocul speculativ in sine (cum observa cândva G. Calinescu), prozatorii români, in marea lor majoritate, nu au dovedit nici un interes prea acut pentru idee - vazuta indeobste ca vinovata iluzie ori sterila abstractiune. Insa Matei Calinescu, fiind si critic - si nu unul oarecare! -, tocmai de astfel de joc se simte atras, intoarce ideea, eseistic, pe toate fetele, pâna la paradoxul fertil, si o stoarce dialectic pâna la aporie, nu evita nelinistitoarele interogatii dar nici nu le rastalmaceste banal prin logica simtului comun. De un schematism substantial, construit more geometrico, textul frapeaza prin sintaxa de impecabila rigoare a reflectiilor si prin expresivitatea sa abstract-lapidara.
Titlurile capitolelor enunta tema, dezvoltata apoi eseistic, legatura intre aceste fragmente, ce nu-si pierd cu totul autonomia, facându-se fie printr-o secventa poematica (sunt reproduse poemele magistrului, recuperate de pe foi ratacite prin parcuri si tezaurizate cu piosenie de constiinciosul sau biograf), fie printr-o serie de episoade vag motivate epic, mai mult artificii retorice menite sa asigure continuitatea discursului. Secventele cu caracter narativ, liric sau reflexiv sunt insa, in genere, intersanjabile, structura deschisa a textului oferind sugestia posibilitatii aglutinarii nelimitate: naratorul-biograf surprinde doar câteva momente relevante din viata profetului, proiectata intr-un timp si spatiu nedeterminate, si retine numai un numar de idei - limitat, desigur -, atât cât este necesar pentru a ilustra un mod de gândire sui generis.
"Lichterianismul" reprezinta, asadar, un mod de gândire si de existenta deopotriva. Cum "fiinta profeticului o constituie negatia: cunoasterea prin cenusa", Zacharias Lichter e si el un profet, chiar daca unul de factura aparte: el propovaduieste o doctrina a libertatii refuzurilor si, daca vorbeste, o face doar pentru a-i invata pe semenii sai lectia tacerii si a luciditatii mântuitoare. Cunoasterea via negationis, postulând un transcendent acategorial, circumscris conceptual prin antinomii, presupune insa transfigurarea contradictiilor intr-o viziune integratoare. De aceea, nu atât continutul reflectiilor e important (caci omul trebuie sa evadeze din "cumplita inchisoare a semnificatiei"), cât metoda, singura in masura sa deschida o privilegiata cale de acces spre universul esentelor pure, nealterate.
Ca si "Laus stultitiae", pastrând, totusi, proportiile, "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter" e un mic tratat de intelepciune ce-si propune, prin tehnica paradoxului mânuit cu abilitate, sa elibereze gândirea de teroarea dogmei, de povara cliseelor si a ideilor primite. Reflectiile despre prostie constituie, de altfel, cheia de bolta a intelegerii "lichterianismului". Zacharias Lichter afirma ca "prostia e o forma de mimetism", obiectul imitatiei fiind doar instrumentele, mijloacele gândirii autentice. Numai implicându-se in spectacolul lumii si imbracând hainele pestrite ale bufonului poate intrezari inteleptul mecanismul absurd al existentei. Fara priza la realitatea in sine, gândirea se exercita in gol si, prin stricta "specializare", dezumanizeaza, facând jocul prostiei, al carei domeniu predilect de manifestare "e acela al progresului".
Inteligenta, in schimb, "cauta principiul, elementarul, cheia ideala a tuturor misterelor lumii". Prostia (stultitia) e ambivalenta si devine inteligenta prin constiinta de sine - diferenta specifica (prostie/ inteligenta) e, asadar, una de atitudine, nu de substanta. Tot astfel, intre adevar si minciuna nu se pot face distinctii categorice - sinceritatea, zicea cineva, e o imaginatie de grad secund. Iar Zacharias Lichter, pentru a nu cadea in capcana inselaciunilor, predica morala credulitatii absolute - e preferabil sa fii inselat decât sa devii banuitor si sa-ti pierzi credinta (in adevar, in oameni, in Dumnezeu etc.): "nu pot lupta impotriva minciunii decât crezând, copilareste si pâna la capat, in orice..., nemaiincercând sa fac, practic, nici o deosebire intre adevar si minciuna."
Daca prostia imita inteligenta iar minciuna e masca adevarului si daca toti oamenii sunt clovni, la intelepciune nu ajung decât aceia care au "revelatia metafizica a acestei conditii", a propriei lor conditii, circul exprimând, in esenta, "constiinta spectacolului absurd al existentei". Toate aceste reflectii, poemele intercalate, fragmentele narative, tipurile umane schitate, memorabil, cu minimum de mijloace (matematicianul, profesorul de fonetica, alcoolicul taciturn s.a.) se integreaza intr-o fictiune romanesca ingenioasa si austera, de mare rafinament (si) stilistic, construita abil in jurul câtorva idei si simboluri cu un bogat semantism, mereu reconfigurabil. Dimensiunea "poetica" a romanului, subliniata si de autor in prefata (la editia a treia,1995), nu e data atât de poemele propriu-zise pe care le contine, cât de sugestivitatea textului in ansamblu - poezia e, in fond, "pura pregatire pentru spunere" iar "esenta esteticului: un joc al preliminariilor, asteptarea mereu frustrata si mereu reinnoita a unei revelatii".
Dialogul final dintre Zacharias Lichter si discipolul care i-a compus biografia, cazând in ispita, dezvaluie, deopotriva, esecul si triumful literaturii. Cine e capabil oare sa urmeze morala refuzului, sa accepte filosofia desemnificarii si sa suporte povara anonimatului? Din cauza biografului sau, profetul intra in literatura, devine personaj in propria sa poveste: "...orice ai fi scris in cartea ta, simplul fapt ca ea exista ma pune fata in fata cu propriul meu esec; si poate cu propria mea moarte", pentru ca in arta "insasi flacara lui Dumnezeu, in loc sa arda, ingheata tot ce atinge"... Ingheata, dar nu distruge. In fapt, prin insasi existenta sa, literatura nu e altceva decât marturia esecurilor si a revelatiilor ratate. O capcana, dar si o consolare.

ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista "Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiri literare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe in noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii, 2007.