IASII LUI PATRAS/ Cunoasterea prin cenusa a lui Zacharias Lichter
Autor:
Patras Antonio
13.01.2010
In
"Testamentul politic"din "Jurnalul fericirii",
Nicolae Steinhardt il mentiona pe Zacharias Lichter, personajul
unui roman foarte pretuit cândva, printre exemplele literare cele
mai reprezentative pentru ilustrarea celei de-a doua solutii (a lui
Alexandr Zinoviev) de iesire dintr-un univers concentrationar, de
rezistenta la teroare.
"Zurbagiul - afirma
Steinhardt - s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru
totdeauna câine de pripas, capra râioasa, calugar budist, cersetor,
smintit, nebun pentru (intru) libertate. Un asemenea om,
aflat in marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au
de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi.
Il pot
oricând inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le
scapa."
Scrisa la sfârsitul anilor '60,
când autorul poate inca nu se gândea la solutia exilului, ci la
aceea a conservarii libertatii individuale in interiorul
sistemului, "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter" de Matei
Calinescu (foto) transmitea, sub voalul poeziei si al alegoriei, un
mesaj subversiv, receptat cu entuziasm soptit, ingaduit atât cât sa
nu depaseasca masura admisa de regimul comunist dispus sa faca, un
timp, anumite concesii.
Dar oare asta sa fi fost unica
miza a cartii? Cu siguranta nu, pentru ca republicarea ei dupa
1989, când realitatea a devenit alta, impune un alt tip de lectura.
Intr-adevar, citit ca "joc de fictiune si de idei" si nu ca text
subversiv, "cu cheie", romanul-eseu al lui Matei Calinescu nu pare
deloc "datat", pentru ca, dincolo de orice fel de determinari
(biografice, politice, sociale, istorice s.a.), oricât de motivate,
de interesul strict documentar, recontextualizarea e oricând
posibila, ceruta fiind de insasi structura narativa deschisa, de
semantismul plurivalent al simbolurilor si de generalitatea
reflectiilor.
Cine este eroul acestei "fabule"
amintind, prin titlu, de celebrul roman al lui Sterne? Un personaj
bizar, dar nu in maniera "gentlemanului" Tristram Shandy. Un fel de
profet modern si, in acord cu vremurile, nitel nihilist si cinic,
propovaduind câtorva discipoli doctrina salvarii prin contemplatie
si tacere. Desi studiase filosofia, cu rezultate stralucite,
Zacharias Lichter renunta la ideea de a urma o cariera
universitara, traieste din exercitarea ocazionala a diverse meserii
si face elogiul cersetoriei ca pur exercitiu spiritual, metoda
infailibila de cunoastere a sinelui si a lumii. Cum profetul nu e
insa decât un purtator de cuvânt, nu atât viata lui trebuie
pretuita, cât mesajul sau, ceea ce vrea el sa spuna
oamenilor.
Urmând modelul consacrat de
hagiografie, biografia lui Zacharias Lichter eludeaza cronologia si
se proiecteaza in mit, cu adevarat semnificative fiind abia
"opiniile" sale. Epicul nu e aici decât un pretext. Asemenea tip de
roman e inca firav reprezentat in literatura noastra. Neavând gust
pentru jocul speculativ in sine (cum observa cândva G. Calinescu),
prozatorii români, in marea lor majoritate, nu au dovedit nici un
interes prea acut pentru idee - vazuta indeobste ca vinovata iluzie
ori sterila abstractiune. Insa Matei Calinescu, fiind si critic -
si nu unul oarecare! -, tocmai de astfel de joc se simte atras,
intoarce ideea, eseistic, pe toate fetele, pâna la paradoxul
fertil, si o stoarce dialectic pâna la aporie, nu evita
nelinistitoarele interogatii dar nici nu le rastalmaceste banal
prin logica simtului comun. De un schematism substantial, construit
more geometrico, textul frapeaza prin sintaxa de impecabila
rigoare a reflectiilor si prin expresivitatea sa
abstract-lapidara.
Titlurile capitolelor enunta
tema, dezvoltata apoi eseistic, legatura intre aceste fragmente, ce
nu-si pierd cu totul autonomia, facându-se fie printr-o secventa
poematica (sunt reproduse poemele magistrului, recuperate de pe foi
ratacite prin parcuri si tezaurizate cu piosenie de constiinciosul
sau biograf), fie printr-o serie de episoade vag motivate epic, mai
mult artificii retorice menite sa asigure continuitatea
discursului. Secventele cu caracter narativ, liric sau reflexiv
sunt insa, in genere, intersanjabile, structura deschisa a textului
oferind sugestia posibilitatii aglutinarii nelimitate:
naratorul-biograf surprinde doar câteva momente relevante din viata
profetului, proiectata intr-un timp si spatiu nedeterminate, si
retine numai un numar de idei - limitat, desigur -, atât cât este
necesar pentru a ilustra un mod de gândire sui
generis.
"Lichterianismul" reprezinta,
asadar, un mod de gândire si de existenta deopotriva. Cum "fiinta
profeticului o constituie negatia: cunoasterea prin cenusa",
Zacharias Lichter e si el un profet, chiar daca unul de factura
aparte: el propovaduieste o doctrina a libertatii refuzurilor si,
daca vorbeste, o face doar pentru a-i invata pe semenii sai lectia
tacerii si a luciditatii mântuitoare. Cunoasterea via
negationis, postulând un transcendent acategorial, circumscris
conceptual prin antinomii, presupune insa transfigurarea
contradictiilor intr-o viziune integratoare. De aceea, nu atât
continutul reflectiilor e important (caci omul trebuie sa evadeze
din "cumplita inchisoare a semnificatiei"), cât metoda, singura in
masura sa deschida o privilegiata cale de acces spre universul
esentelor pure, nealterate.
Ca si "Laus stultitiae",
pastrând, totusi, proportiile, "Viata si opiniile lui Zacharias
Lichter" e un mic tratat de intelepciune ce-si propune, prin
tehnica paradoxului mânuit cu abilitate, sa elibereze gândirea de
teroarea dogmei, de povara cliseelor si a ideilor primite.
Reflectiile despre prostie constituie, de altfel, cheia de bolta a
intelegerii "lichterianismului". Zacharias Lichter afirma ca
"prostia e o forma de mimetism", obiectul imitatiei fiind doar
instrumentele, mijloacele gândirii autentice. Numai implicându-se
in spectacolul lumii si imbracând hainele pestrite ale bufonului
poate intrezari inteleptul mecanismul absurd al existentei. Fara
priza la realitatea in sine, gândirea se exercita in gol si, prin
stricta "specializare", dezumanizeaza, facând jocul prostiei, al
carei domeniu predilect de manifestare "e acela al
progresului".
Inteligenta, in schimb, "cauta
principiul, elementarul, cheia ideala a tuturor misterelor lumii".
Prostia (stultitia) e ambivalenta si devine inteligenta prin
constiinta de sine - diferenta specifica (prostie/ inteligenta) e,
asadar, una de atitudine, nu de substanta. Tot astfel, intre adevar
si minciuna nu se pot face distinctii categorice - sinceritatea,
zicea cineva, e o imaginatie de grad secund. Iar Zacharias Lichter,
pentru a nu cadea in capcana inselaciunilor, predica morala
credulitatii absolute - e preferabil sa fii inselat decât sa devii
banuitor si sa-ti pierzi credinta (in adevar, in oameni, in
Dumnezeu etc.): "nu pot lupta impotriva minciunii decât crezând,
copilareste si pâna la capat, in orice..., nemaiincercând sa fac,
practic, nici o deosebire intre adevar si minciuna."
Daca prostia imita inteligenta
iar minciuna e masca adevarului si daca toti oamenii sunt clovni,
la intelepciune nu ajung decât aceia care au "revelatia metafizica
a acestei conditii", a propriei lor conditii, circul exprimând, in
esenta, "constiinta spectacolului absurd al existentei". Toate
aceste reflectii, poemele intercalate, fragmentele narative,
tipurile umane schitate, memorabil, cu minimum de mijloace
(matematicianul, profesorul de fonetica, alcoolicul taciturn s.a.)
se integreaza intr-o fictiune romanesca ingenioasa si austera, de
mare rafinament (si) stilistic, construita abil in jurul câtorva
idei si simboluri cu un bogat semantism, mereu reconfigurabil.
Dimensiunea "poetica" a romanului, subliniata si de autor in
prefata (la editia a treia,1995), nu e data atât de poemele
propriu-zise pe care le contine, cât de sugestivitatea textului in
ansamblu - poezia e, in fond, "pura pregatire pentru spunere" iar
"esenta esteticului: un joc al preliminariilor, asteptarea mereu
frustrata si mereu reinnoita a unei revelatii".
Dialogul final dintre Zacharias
Lichter si discipolul care i-a compus biografia, cazând in ispita,
dezvaluie, deopotriva, esecul si triumful literaturii. Cine e
capabil oare sa urmeze morala refuzului, sa accepte filosofia
desemnificarii si sa suporte povara anonimatului? Din cauza
biografului sau, profetul intra in literatura, devine personaj in
propria sa poveste: "...orice ai fi scris in cartea ta, simplul
fapt ca ea exista ma pune fata in fata cu propriul meu esec; si
poate cu propria mea moarte", pentru ca in arta "insasi flacara lui
Dumnezeu, in loc sa arda, ingheata tot ce atinge"... Ingheata, dar
nu distruge. In fapt, prin insasi existenta sa, literatura nu e
altceva decât marturia esecurilor si a revelatiilor ratate. O
capcana, dar si o consolare.
ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea "Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista "Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiri literare", unde semneaza rubrica "Cernela simpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe in noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii, 2007.