TRADUCERI/ Insula din care nu te mai intorci

Autor: Stelian Turlea 13.01.2010
La 19 februarie 2010 va fi lansat in SUA un nou film al lui Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio, Mark Ruffalo, Ben Kinsley si Max von Sidow, intre altii. Se numeste "Shutter Island". Lansarea filmului in Romania va avea loc o saptamana mai tarziu. La baza filmului sta o carte a lui Dennis Lehane, cel care a mai scris un roman dupa care s-a facut un film de mare succes, "Mystic River". Romanul lui Lehane a fost tradus de Editura Paralela 45 si se afla in librarii din toamna anului trecut.*
E un roman surprinzator, cu o constructie complicata, care te invaluie, te retine, te copleseste. Actiunea se petrece in 1954. Doi serifi sunt trimisi pe o insula din apropierea orasului Boston sa prinda si sa ancheteze disparitia unei paciente cu boli mentale fugita din spitalul existent pe acea insula. Incercarile celor doi de a afla adevarul sunt zadarnicite de directorul ospiciului, extrem de nemultumit de aparitia politiei. Treptat, politistii si cititorul descopera ca nimic pe insula nu este ceea ce pare: pacientii adusi aici sunt cei mai violenti criminali de pe intreg cuprinsul tarii, gardienii si infirmierii sunt de doua ori mai numerosi decat bolnavii tinuti in conditii extrem de stricte, sanatoriul este strasnic pazit, inclusiv cu garduri de sarma ghimpata prin care trece curent electric, in spital se experimenteaza tratamente radicale, chiar si lobotomia. Totul seamana incredibil cu lagarele de exterminare sau in care se faceau experimente pe prizonieri, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, vazute de unul dintre politisti.
La scurta vreme dupa ce politistii ajung pe insula izbucneste un uragan violent, care face ravagii in natura si distruge o parte dintre instalatii. Si tot atunci izbucneste o revolta a detinutilor pacienti. Pe masura ce politistii se apropie de adevar, din ce in ce mai greu de descoperit, cei doi incep sa se teama ca nu vor mai parasi vreodata insula, pentru ca tot ce au aflat nu trebuie transmis in afara.
Treptat, descoperim ca multe se petrec doar in mintea eroului principal, Teddy Daniels, deja de doi ani pacient al spitalului, dupa ce isi ucisese sotia, si ca atat el, cat si personalul medical, divizat in chestiunea tratamentului cel mai potrivit care sa-i fie administrat, ajunsesera la un moment al deciziilor hotaratoare si definitive. Nu vom spune mai multe. Romanul este un thriller psihologic, cititorul trebuie sa descopere singur traseul personajelor si finalul povestii. Dar nu putem sa nu spunem ca romanul obsedeaza, personajele il urmaresc pe cititor, ca si un sentiment sinistru de care vrei sa te scuturi cat mai repede.
Daca filmul va fi reusit cumva sa redea aceste stari, va avea un mare succes.

*) Dennis Lehane - "Shutter Island", Editura Paralela 45. Traducere din limba engleza de Doru Castaian.