EVENIMENT/ Chic transit...

Autor: Daniel Nicolescu 13.01.2010

Daca, in veacul al XIX-lea, ai nostri tineri invatau la Paris "la gat cravatei cum se leaga nodul", acum, tinerii dar si mai putin tinerii nostri au prilejul sa deprinda nu doar arta nodului (pentru ca este o arta), ci intreg misterul accesoriului numit cravata, aici, la Bucuresti. Mai precis, la Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR).

In decembrie si ianuarie, cu prilejul implinirii a 130 de ani de relaţii diplomatice italo-române, MNAR şi Ambasada Italiei la Bucureşti deruleaza, in Rotonda Salii Auditorium, expoziţia "Noduri italiene. Cravata - evoluţie, limbaj şi stil". Realizata de Asociatia Colosseum din Roma, expozitia prezintă 150 de cravate, 10 costume bărbăteşti din diferite epoci şi o bogată documentaţie explicativă ce ilustrează evoluţia istorica cravatei in cadrul modelor vestimentare, de la eşarfa innodată din secolul al XVII-lea până in zilele noastre, dar si evolutia stilistica a acestui accesoriu. De ce tocmai Italia este amfitrionul si calauza acestei excursii atat de speciale in moda? Pentru ca, ne spun organizatorii, "cravata reprezintă azi unul dintre simbolurile inconfundabile ale stilului rafinat şi exclusivist Made in Italy". Cum s-a ajuns aici?
Pana nu demult, istoricii modei sustineau in unanimitate ca inventatorii "panzei" de purtat la gat erau (iata ca lucrurile se leaga, intr-o graitoare acolada temporala) romanii. Mai precis, soldatii romani. Marturie stau basoreliefurile de pe Columna lui Traian (113 d.Hr.), care ii infatiseaza pe bravii legionari purtand infasurata in jurul gatului o esarfa numita focalium. Inainte de a avea o functie practica (aceea de a-l feri de frig pe purtator), focalium-ul era o marca distinctiva a statutului de razboinic (chiar daca Seneca, Horatiu sau Quintilian sustineau ca panza respectiva reprezenta un accesoriu frivol, care nu conferea deloc virilitate).
Iata insa ca, in 1974, niste muncitori chinezi care sapau in cautarea unui izvor de apa potabila, fac o descoperire uluitoare: mormantul primului imparat chinez, Qin Shihuangdi. Acesta avusese ideea sa se inconjoare, in asteptarea eternitatii, de statuile din teracota ale unui numar de 7.500 de soldati. Ce este interesant, din punctul de vedere al povestii noastre, este ca toti erau "incravatati" cu o fasie innodata de matase, ceea ce duce si mai departe in timp originea accesoriului la care ne referim.
Veacuri la rand, in diverse colturi ale globului, clerici (fie ei crestini, evrei sau tibetani), soldati, nobili sau oameni de rand se doteaza cu numeroase feluri de "gatlegau", fiecare cu functiile sale practice sau de semnalizare a unei apartenente (profesionale, sociale, de casta). Cravata propriu-zisa si termenul care o denumeste se nasc insa de-abia in secolul al XVII-lea, odata cu dimensiunea sa estetica si cu profilul de piesa vestimentara distincta: Ludovic al XIII-lea naimise, in timpul Razboiului de 30 de Ani, un regiment de mercenari croati care aveau obiceiul sa poarte in jurul gatului un soi de fular (ceea ce limpezeste si etimologia cuvantului: "cravata" vine din "hrvat - croat"). Succesul accesoriului este imens si imediat, iar intregul Paris il adopta cu delicii. Din preistoria cravatei pasim in istoria ei, de simbol absolut al elegantei masculine, agitata si plina de evolutii spectaculoase.
Cu texturi si materiale diferite, cu forme si dimensiuni diverse, culori si imprimeuri variate, cu sute de feluri de nod, cravata sta la gatul intregului secol XIX, fie ca este de tip papillon, cache-col, sapte pliseuri, plastron sau jabou. Ea marcheaza personalitatea celui care o poarta, este semnul gusturilor si obiceiurilor unei epoci, poate fi sinonima cu extravaganta, dar si cu traditia si sobrietatea, asa cum cravatele albe se opuneau cravatelor negre, marcand polemica dintre tanara generatie (cravatele negre) si generatia veche (cravatele albe). Mai mult, cravata neagra va fi, pana la jumatatea secolul al XIX-lea, un semn ca nu esti de acord cu majoritatea momentului.
Insotite de mari panouri ilustrative (vezi foto 2, 3) si texte explicative sarmante, "corvatte"-le si costumele expozitiei de la MNAR sunt nu atat un click monden si o fulguratie de cochetarie masculina, cat un moment de reala reflexie culturala.

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, in 1982, al Universitatii Bucuresti, Facultatea de filologie, sectia romana-portugheza. Redactor principal (si, incepand cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, intre 1985-2003. Colaborari (cronica literara, cronica plastica, traduceri) la numeroase reviste culturale, incepand cu 1974. Redactor si art-director la diverse publicatii din tara. A semnat mai multe volume de traduceri si un volum de interviuri. Din anul 2000 pana in 2009 - editor executiv la Ziarul de duminica.