Bilantul lui Boaje la Cetelem: scadere a soldului creditelor cu 10% dupa primul an de criza

Autor: Angela Placinta 18.01.2010

Mandatul lui Daniel Boaje, fostul director general al celei mai mari companii de credite de consum, Cetelem, schimbat recent din functie, a coincis cu primul an de criza, cand cererea pentru imprumuturi s-a prabusit, restantele s-au dublat, iar soldul creditelor acordate de companie a scazut cu circa 10%, potrivit unor estimari.

Daniel Boaje, 39 de ani, a fost inlocuit saptamana trecuta de francezul Gilles Zeitoun, care anterior a ocupat pozitia de director general adjunct al Cetelem. Boaje a condus compania numai un an si patru luni, fiind numit in septembrie 2008. El a fost primul roman de la conducerea Cetelem, dar acum compania s-a intors in mainile unui expat. Potrivit Cetelem, schimbarea a avut loc deoarece BNP Paribas are o noua strategie de dezvoltare in regiune.

Inceputul mandatului lui Boaje s-a suprapus peste primele luni de scadere puternica a cererii de credite din partea populatiei si a clientilor companii. Cetelem, companie a francezilor de la BNP Paribas, acorda credite de nevoi personale, credite in magazin, auto si pe card. Potrivit celor mai recente date ale companiei, soldul creditelor acordate a scazut cu 10% fata de sfarsitul lui 2008, cand a fost de 274 de milioane de euro.

In aceeasi perioada, rata restantelor s-a dublat, ajungand la aproximativ 10%. De altfel, Cetelem a vandut in cursul anului trecut mai multe pachete de credite neperformante catre compania de factoring Next Capital, potrivit datelor furnizate de Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare. In cursul lui 2009 compania a inchis 30 de puncte de lucru, in special din magazinele partenere, din cauza restructurarii unor retaileri. Numarul creditelor acordate in magazine, principala activitate a companiei, s-a redus cu 37% anul trecut, potrivit celor mai recente date disponibile. De asemenea, compania are in portofoliu peste 400.000 de carduri, din care peste 70.000 au fost emise anul trecut.

Pe de alta parte, Boaje a continuat in timpul mandatului sau dezvoltarea aplicatiei de acordare a creditelor online, introdusa de predecesorul sau. Astfel, cei care vor sa contracteze imprumuturi de la Cetelem isi pot face calculele necesare pe site si pot primi o preaprobare a imprumutului. Actele necesare sunt trimise prin posta si tot prin posta clientul primeste contractul de creditare, iar banii sunt virati intr-un cont.

Companiile de credite de consum au fost puternic afectate de criza, cele mai recente date ale Bancii Nationale aratand ca activele IFN-urilor (institutii financiare nebancare, printre care se numara firmele de credite si cele de leasing) au scazut cu 1,3 mld. euro in primele noua luni ale anului trecut, pana la 9,8 mld. euro.

Daniel Boaje nu a putut fi contactat ieri pana la inchiderea editiei.