Francezii de la GDF SUEZ Energy au renuntat la 1.500 de angajati si nu vad redresarea consumului de gaze

Autor: Roxana Petrescu 18.01.2010

GDF SUEZ Energy Romania, fosta Distrigaz Sud, companie cu afaceri de peste un miliard de euro specializata in furnizarea gazelor naturale, mai avea la sfarsitul anului trecut 4.630 de angajati, cu circa 1.500 mai putini comparativ cu finalul lui 2008, ca urmare a aplicarii planului de plecari voluntare.

Dupa aceasta noua reducere de personal, fosta Distrigaz Sud ajunge la mai putin de jumatate din angajatii pe care compania ii avea in momentul privatizarii din 2005, dar spune ca anul acesta nu vor mai fi modificari semnificative in ceea ce priveste numarul salariatilor.

Reducerea numarului de angajati a fost o masura aplicata in majoritatea companiilor energetice care au fost supuse procesului de privatizare, anul trecut strategiile de diminuare a personalului luand amploare in contextul crizei.

Astfel, companii precum Petrom si E.ON Romania au renuntat la randul lor la mii de angajati pentru taierea costurilor, dar si pentru atingerea gradului de productivitate tintit.

"La sfarsitul anului 2009 numarul angajatilor GDF SUEZ Energy Romania era de 4.630 de oameni. Diferenta fata de vara anului 2008, respectiv 6.100 de angajati, este data de inscrierea salariatilor in planul de plecari voluntare 2009", explica reprezentantii companiei, care au precizat ca numarul de angajati la sfarsitul anului 2008 este similar cu cel din vara acelui an, dupa aplicarea programului de plecari voluntare.

Intre 7 si 18 salarii la plecare

"Angajatii care s-au inscris in acest program au beneficiat de un pachet financiar consistent, intre 7 si 18 salarii in functie de vechimea in munca la care s-a adaugat un bonus exceptional diferentiat in functie de meserii si de zone geografice, dar si de un plan de acompaniere profesionala", au mai precizat reprezentantii GDF SUEZ Energy Romania. In vara anului 2008, cand la nivelul companiei s-a aplicat un program similar, bonusul avea o valoare de 8.000 de lei, salariul mediu brut la 1 iunie 2008 fiind de 2.509 lei in companie.

"Nu vor fi modificari semnificative privind numarul angajatilor GDF SUEZ Energy Romania pana la sfarsitul anului 2010, conform ipotezelor economice actuale", mai spun reprezentantii fostei Distrigaz Sud.

50 de clienti pe energie

La jumatatea anului trecut, fosta Distrigaz Sud si-a schimbat numele in GDF SUEZ Energy Romania, marcand astfel intrarea companiei si pe un alt domeniu, respectiv furnizarea de energie electrica.

"In ceea ce priveste energia electrica, vom continua dezvoltarea vanzarilor pe segmentul tertiar, raspunzand astfel cererilor primite din partea clientilor nostri B2B (corporate - n. red.) de talie mica si mijlocie, peste 50 de clienti, care ne solicita si o oferta de electricitate", spun reprezentantii companiei.

2010, la fel ca 2009 pentru industrie

GDF SUEZ Energy Romania, care este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale locali, crede ca pe segmentul de consumatori industriali anul acesta nu va aduce schimbari semnificative comparativ cu 2009, cand volumele livrate au fost cu circa 10 - 15% mai mici fata de 2008.

"Vanzarile de gaze naturale sunt in stransa legatura cu temperaturile inregistrate din timpul anului, avand in vedere faptul ca in primul trimestru al anului, care coincide cu sezonul rece, compania vinde circa 40% din totalul anual. Pentru segmentul industrial estimam ca piata se va mentine la nivelul inregistrat in 2009, care a cunoscut o scadere de 10 - 15%, in functie de sector, comparativ cu 2008", spun reprezentantii GDF SUEZ Energy Romania.

Cei mai mari datornici catre companie au fost anul trecut producatorii de energie termica pentru populatie.

In ceea ce priveste pretul la gazele naturale, ANRE a decis ca de la inceputul acestui an sa mentina preturile pentru populatie, desi atat E.ON, cat si GDF SUEZ au cerut anumite majorari.

Negocierile cu autoritatea de reglementare continua, reprezentantii GDF SUEZ Energy Romania spunand ca o mentinere a preturilor la nivelul actual ar genera pierderi de 100 de milioane de lei pentru companie.