Clawback-ul: Inca o pedeapsa pentru industria generica

Aparitia "ordonantei claw-back" a fost pe buna dreptate vazuta de industria locala drept apogeul suprareglementarilor distructive din 2009. Aceasta prevede ca detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor cu prescriptie vor plati trimestrial o contributie din valoarea incasarilor rezultate din comercializarea medicamentelor mentionate anterior. Contributia se va calcula in functie de volumul vanzarilor, utilizandu-se o grila progresiva.

Premergator ordonantei, mai devreme in an s-a revenit la prescriptia obligatorie pe DCI (Denumire Comuna Internationala), care a facut sa scada ponderea medicamentelor generice (medicamentul produs dupa expirarea patentului unui produs original) cu aproape 20% in volume si a exacerbat cheltuielile comerciale. Tot in 2009 s-a schimbat de doua ori metodologia de calcul a pretului la medicamente, care a dus la scaderea pietei de generice cu aproape 10% fata de anul precedent, la re-exporturi si la after-shock-uri anti-concurentiale si a obligat producatorii sa sustina un curs de schimb impropriu. Tot anul trecut au fost prelungite termenele de plata in ambulator de la 90 de zile (oricum nerespectate) la 180-210 zile, obligand producatorii la creditarea extrema a sistemului sanitar.

Inspirat din practicile unor piete din UE, clawback-ul romanesc, in afara unei revizuiri a cadrului normativ si a unor norme de aplicare clarificatoare, va avea efecte negative asupra industriei generice locale; astfel, el nu are in vedere cinci prevederi fundamentale in tarile de inspiratie:

- clawback-ul nu se aplica asupra produselor generice, penetrarea acestora garantand direct reduceri ale costurilor cu medicamentele;

- claw-back-ul se aplica plecand de la o baza de referinta, contributia calculandu-se asupra cresterii volumului de vanzari fata de un nivel agreat in prealabil (increment), constituindu-se intr-o negociere pret volum;

- clawback-ul se aplica exclusiv pe banul public cheltuit (sumele utilizate din fondul de sanatate) dupa deducerea contributiei pacientului;

- claw-back-ul se aplica asupra pretului de producator, scutind pe acesta de plata taxei pe marjele comerciale;

- claw-back-ul se aplica la sumele decontate de fondul de sanatate catre furnizorul de servicii, constituindu-se intr-o regularizare de plati.

In absenta celor de mai sus, exista patru riscuri majore pentru industria locala a sanatatii.

Primul este accentuarea dezechilibrului fluxului de numerar. Industria generica locala incaseaza contravaloarea serviciilor efectuate in peste 240 zile; asta inseamna ca, daca urmarim definitiile din ordonanta, contributia trimestriala se va face de fapt pe o proiectie a incasarilor si nu pe incasari reale.

Al doilea este agravarea decapitalizarii operatorilor economici. Prin termenele lungi de plata normele capitalului de lucru in industria generica au ajuns la peste 75% din cifra de afaceri. Adaugarea la aceste norme a unui cost aditional va ingreuna administrarea capitalului de lucru impactand planificarea supply chain-ului si punerea pe piata a sortimentului de produse.

In al treilea rand este vorba de suprataxare. Claw-back-ul urmeaza sa fie aplicat industriei locale care cuprinde agenti economici mari contribuabili la bugetul de stat ce platesc sume importante sub forma de taxe si impozite - o parte insemnata din ele ajungand si la bugetul de sanatate. Fiscalitatea excesiva prevazuta prin claw-back ii va impacta doar pe acestia, nu si pe operatorii multinationali care platesc impozit in alta parte.

In fine vorbim despre descurajarea proiectelor de investitii in dezvoltare

La un capat, Guvernul lucreaza la planuri de atragere a investitiilor prin, de exemplu, neimpozitarea profitului reinvestit. La celalalt, impune o taxa pe cifra de afaceri care rezulta in industria sanatatii chiar din facilitatile create de Guvern.

Dragos Damian este CEO al Terapia Ranbaxy si vicepresedinte al Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR)