Ce a fost mai rau in estul Europei a trecut

Autor: Razvan Voican 19.01.2010

Patru dintre cei mai puternici executivi de companii de pe pietele din Europa Centrala si de Est sustin ca ajustarea preturilor activelor si ale fortei de munca in tarile din regiune ca urmare a crizei va incuraja revenirea acestora pe crestere economica si le va transforma in motoarele Europei.

"Criza aceasta m-a facut si mai sigur ca am dreptate in credinta mea ca regiunea va urca si va depasi criza mult mai bine decat Europa de Vest. Noi, vesticii, ne-am dezvoltat si am devenit lenesi si, din cauza aceasta, aparitia crizei ne-a speriat foarte tare. In schimb, oamenii din Europa de Est au trecut deja prin ce era mai rau - comunismul - si au iesit, asa ca am suta la suta incredere ca popoarele din regiune vor scoate untul din noi in urmatorii 20 de ani pentru ca noi am uitat cum se face", afirma Andreas Treichl, CEO al Erste Group, actionarul majoritar al BCR, cea mai mare banca de pe piata romaneasca.

El sustine ca economistii care au scris despre prabusirea tarilor din Est au gresit. "Daca scrie ceva un economist nu inseamna ca neaparat are dreptate, iar ceea ce spun niste bancute din Austria sunt niste prostii."

Adrian Sarbu, care conduce grupul media american CME, ce detine posturi de televiziune in sapte tari din Est, iar in Romania controleaza liderul pietei - PRO TV, crede ca aceasta criza are si un efect benefic pentru regiune: resetarea preturilor care erau umflate, atat in cazul activelor, cat si al fortei de munca.

"Din pacate, tarile din regiune nu au avut guverne care sa ajute economia sa traverseze criza. Multe companii au murit si odata cu ele si speranta ca antreprenoriatul poate avea succes. Avem insa un cost al fortei de munca mai bun si pe aceasta baza va continua procesul mutarii capacitatilor de productie din Vest in Est", a mentionat directorul executiv (CEO) si presedintele CME, grup care are incasari de aproape un miliard de dolari din Est.

El aminteste ca industria media din regiune a avut inainte de criza cresteri anuale si de 40%, ceea ce era de neconceput in Vest. "Anul trecut afacerile au cazut, dar acum vom reporni. Regiunea va merge spre o convergenta normala mai rapida decat se crede si fara alternante de suisuri si coborasuri", a precizat Sarbu, care este romanul ce detine cea mai inalta pozitie executiva intr-o companie straina. In Romania el detine printre alte active media si Ziarul Financiar.

Janusz Kulik, membru in boardul grupului de retail german Rewe (Penny Market, Billa, Selgros), al doilea jucator din comertul romanesc dupa Metro, cu afaceri de peste 1,5 mld. euro anual, crede ca scaderea preturilor in regiune creeaza noi oportunitati de business. "Este un moment sa cumperi mai ieftin. Le spun si colegilor mei. In Bucuresti, proprietarii sunt mai flexibili in negocierea preturilor pentru ca au citit in ziare ca totul s-a ieftinit. Mie mi-ar placea sa continue criza in relatarile de presa pentru ca asa vom putea profita de scaderea preturilor."

Jacques Chauvet, seful regiunii Euro-Med (Europa de Est, Rusia, Magreb, Turcia) din grupul auto Renault, crede ca regiunea va reusi sa-si conserve competitivitatea pe termen lung. "Cresterea salariilor a fost rapida in ultimii ani, dar diferentele fata de Vest se mentin. Noi am pariat de mult pe potentialul economic din regiune, iar Dacia demonstreaza ca am avut dreptate." Francezii de la Renault au dat lovitura la nivel mondial cu masinile fabricate la Pitesti, Logan si Sandero avand anul trecut cele mai mari cresteri de vanzari in Europa.

Pe de alta parte el remarca faptul ca in Romania lucrurile s-au miscat foarte incet: in ultimii 20 de ani, desi s-a plecat de la zero, s-au construit mult mai putini kilometri de autostrada decat in Germania. "Nu sunt destule proiecte si destula incredere din partea intreprinzatorilor pentru a atrage fondurile UE", apreciaza Chauvet.

Treichl, seful Erste, admite ca Europa de Est, de care depind fundamental afacerile bancii sale, are totusi probleme uriase mai ales la nivel politic si la capitolul infrastructura. "Nu este un rai, dar sansele de crestere sunt mai bune. Cu ajutorul fortei economice din Est, Europa isi poate ameliora competitivitatea".

Si oficialul Rewe crede ca Romania si Bulgaria vor reveni la cresteri anuale de doua cifre pe retail. "Au si banii de la UE asa ca suntem convinsi ca regiunea va creste pentru a recupera decalajul fata de Vest", a spus el.

Ceea ce va urma poate fi descris foarte simplu prin termenul de "convergenta", spune Adrian Sarbu. "Vestul va ramane unde e si e bine acolo, iar Estul va merge tot intr-acolo. Regiunea va recastiga o anumita coerenta culturala si de identitate. Criza va trece, iar energia Europei va veni din Est".

Cei patru executivi au fost prezenti la o conferinta organizata de Erste luni seara la sediul central din Viena, cu tema "Viitorul capitalismului in Europa Centrala si de Est."