Cum sa ai un consultant fiscal la dispozitie tot anul pentru doar cateva sute de euro

Autor: Izabela Badarau 21.01.2010

Serviciile de consultanta fiscala pot fi disponibile pentru companii tot anul pentru un pret egal cu cel al unui consultant fiscal de top pe cateva ore, prin intermediul unei solutii online pe care PricewaterhouseCoopers o pune la dispozitie companiilor.

Site-ul taxonline.ro, lansat astazi de PwC, si care va fi disponibil in urmatoarea perioada, cuprinde reglementari fiscale la zi, rezumate ale stirilor fiscale din Romania si Uniunea Europeana, comentarii ale expertilor fiscali din companie si o rubrica de intrebari si raspunsuri.

Reprezentantii companiei precizeaza insa ca vor raspunde doar la solicitarile usoare si care nu iau mult timp, urmand ca pentru problemele mai complicate, sa ofere consultanta specializata si, evident, mai scumpa.