Topul salariilor executivilor romani care lucreaza in afara tarii

Autor: Adelina Mihai 25.01.2010

Salariile executivilor care lucreaza pe pozitii de top in Londra variaza intre 5.000 si 10.000 de euro pe luna, potrivit Adrianei Paun, managing director al companiei Paun HR Consult din Bruxelles si fondator al Top Executive Agency, o agentie care ofera servicii de consultanta pentru managerii de top care vor sa-si schimbe jobul sau sa-si gaseasca un loc de munca.

Paun a fost anterior director de resurse umane la Orange Romania, Mobistar Belgia, vicepresedinte in departamentul de resurse umane pentru mobilitate internationala la France Telecom si director de recrutare executiva la Schindler.

Astfel, un CEO din Londra castiga in fiecare luna doar din salariul fix cate 8.000 - 10.000 de euro net, in timp ce un CFO va primi un salariu lunar net cuprins intre 5.800 si 7.500 de euro. "Londra este mai scumpa decat toate celelalte orase in termeni de pret al locuintei sau al chiriei", explica Paun.
Cererile pentru executivii de top au crescut in ultima perioada, pe fondul nevoii de manageri care sa creasca productivitatea.

"Romanii care lucreaza pe pozitii de middle si top management in institutiile financiare din centrul financiar londonez castiga intre 75.000 - 150.000 de euro anual (6.250 - 12.500 euro pe luna- n. r.)", sustine Corina Diaconu, managing director al ABC Human Capital, firma de recrutare si selectie, care a creat de curand o divizie de executive search, care sa gestioneze proiectele de acest tip.

Ea a mai precizat ca la salariile nete se adauga bonusurile si pachetele de relocare, care se stabilesc in functie de durata mandatului si de familia executivului. De regula, contractele de mobilitate internationala se fac pentru o durata medie de trei ani, cu posibilitate de prelungire. "Daca se ramane mai mult intr-un post, atunci avantajele negociate initial sunt incet eliminate si se ramane pe un contract 100% local", mai spune Paun.

Un roman care pleaca sa lucreze pe functia de CEO in Geneva poate castiga un salariu net cuprins intre 8.300 si aproape 11.000 de euro pe luna, orasul elvetian fiind locul ideal pentru ca un executiv roman sa lucreze, arata un sondaj pe care compania Paun HR Consult din Belgia il foloseste pentru activitatile de head-hunting.
De altfel, executivii din Elvetia castiga de trei ori mai mult decat managerii care ocupa aceeasi pozitie in Bucuresti, arata un studiu realizat anul trecut de compania de consultanta in resurse umane Mercer, parte a grupului Marsh & McLennan Companies. "In acest moment, nu se mai practica contracte de expat in Europa. Romanii care pleaca sa lucreze in alte tari europene primesc un contract local, cu un salariu similar cu al colegilor din tara respectiva si in unele cazuri au un sprijin la instalare (locuinta este adesea platita pe o durata de doi - trei ani)", spune Adriana Paun.
In general, contractele de expatriere presupuneau pastrarea contractului din tara de origine a executivului si un salariu aditional platit in tara in care se stabilea, care sa acopere costul locuintei si al scolarizarii copiilor.
"Acest lucru nu mai este de actualitate, mai ales din cauza presiunii pe costuri, dar si a faptului ca salariile in tarile care primesc manageri straini sunt mai ridicate decat in tara de origine", explica Paun.
Ea a mai precizat ca, de regula, romanii care pleaca cu contract pentru posturi de conducere se stabilesc mai ales in tari ca Franta, Belgia, Germania, in tarile nordice si in Marea Britanie. "Salariile in tarile europene difera in functie de nivelul taxelor si impozitelor si al costului vietii (chirie, utilitati, alimente etc.). Pentru un CEO, salariul net anual variaza intre 80.000 si 120.000 de euro, pentru un CFO intre 65.000 si 100.000 de euro, pentru un director de marketing intre 70.000 si 110.000 de euro, iar pentru un director IT intre 60.000 si 100.000 de euro, aceste valori fiind valabile pentru anul 2009", mai spune Paun.
Cifrele oferite de Paun HR Consult se refera la mediana pentru o experienta profesionala de aproximativ 10 ani intr-un post similar (sau o experienta profesionala intre 15 si 25 de ani), pe un esantion de varsta cuprins intre 40 si 50 de ani. Cifrele se bazeaza pe informatiile provenite din executive search si nu dintr-un survey salarial oficial.
In Europa de Vest salariile variaza in functie de nivelul de senioritate, anii de experienta profesionala si vechimea in organizatie.
Salariile cele mai mari se intalnesc in tarile in care si costul vietii este ridicat. Cea mai ridicata putere de cumparare o au executivii din Elvetia, tara in care si costul vietii este destul de ridicat (locul trei in Europa, dupa Rusia si Danemarca), mai arata studiul Mercer. In acelasi timp, Geneva este al doilea oras european in ceea ce priveste calitatea vietii.