Bancherii isi unesc fortele la Davos pentru a se opune divizarii bancilor

Autor: Cristina Rosca 25.01.2010

Forumul Economic Mondial de la Davos - Elvetia, care incepe maine, va aduna la un loc cei mai influenti bancheri din lume, care anul trecut, din cauza crizei financiare pe care tocmai o generasera, au ales sa stea departe de lumina reflectoarelor.



Desi imaginea lor nu este una buna, iar opinia publica ii considera in continuare principalii vinovati pentru criza financiara mondiala, in special dupa ce anul trecut au primit salarii si bonusuri in valoare de milioane de dolari, executivii din sectorul bancar vor veni in numar mare la Davos, Elvetia. Aici ei vor putea lua pulsul mediului economic, vor purta discutii cu cei mai importanti directori, cu reprezentantii organismelor de reglementare si cu liderii mondiali. Prezenta la intalnirea ce va avea loc intr-o statiune de schi din Elvetia va fi pe de-o parte o mutare strategica pentru consolidarea imaginii.

Bancherii mai au insa un motiv pentru a merge la forum. Ei vor incerca sa convinga organismele de reglementare sa nu implementeze de o maniera stricta masurile cuprinse in planul lui Barack Obama, prin care se doreste limitarea activitatii pe bursa a bancilor si a marimii acestora.

Ei se vor opune divizarii institutiilor financiare masive si vor insista asupra ideii ca autoritatile trebuie sa gaseasca o noua solutie pentru problema institutiilor "prea mari pentru a se prabusi".

"Problema nu este ca institutiile sunt prea mari, ci ca acestea si-au construit legaturi cu bataie lunga", a spus un bancher. Executivii spun ca ei vor incerca sa se impotriveasca reformelor, insa vor evita sa intre in lupta despre care a vorbit saptamana trecuta Obama.

Invitati de seama, absenti putini

In acest an vor sosi la Davos reprezentantii celor mai mari banci, in numar de 235, cu 23% mai multi ca anul trecut. Robert E. Diamond, presedintele Barclays, si Vikram Pandit, directorul executiv al Citigroup, vor fi amandoi prezenti, desi anul trecut au ales sa nu participe. Goldman Sachs Group trimite o delegatie alcatuita din cinci executivi, in frunte cu Gary Cohn, directorul operational, in conditiile in care directorul executiv Lloyd Blankfein nu se afla pe lista invitatilor.

Anul trecut Bank of America nu a trimis niciun reprezentant. Acum, noul director executiv, Brian Moynihan, care in decembrie recunostea ca se simte intr-o anumita masura vinovat pentru criza financiara, va utiliza aceasta oportunitate pentru a face prima lui calatorie in Europa de la preluarea postului. Intalnirea de la Davos va fi doar punctul de plecare al calatoriei sale in Europa, unde va avea intalniri cu clienti, autoritati si angajati ai bancii pe care o conduce.

Si-au mai confirmat participarea si John Mack, presedintele Morgan Stanley, si Josef Ackermann, presedintele Deutsche Bank. Marele absent, alaturi de Blankfein, va fi James Dimon, directorul executiv al JPMorgan Chase.

Tabloul invitatilor va fi completat de aproximativ 30 de presedinti de state si premieri, alaturi de bancheri centrali si executivi. Alte nume mari vor fi miliardarul american de origine maghiara George Soros, laureatul premiului Nobel Joseph Stiglitz si Nouriel Roubini, presedintele Roubini Global Economics. Cei trei se intorc la Davos cu vesti proaste. Ei, cu un optimism moderat, spun ca procesul de revenire economica va fi mai lent decat se asteapta pietele financiare, iar evolutia pozitiva din ultimele zece luni de pe burse s-ar putea incheia.

Soros a aprobat planul lui Obama, despre care a spus ca ar putea reforma bancile de pe Wall Street. "Daca legea intra in vigoare, era bancii Goldman Sachs pe care o stim noi acum se incheie", a spus el.

Alpii vs. Haiti

Intalnirea de la Davos a picat intr-un moment foarte prost, in conditiile in care bancile si firmele din sectorul financiar nu de mult au anuntat bonusurile pe 2009 - compensatiile totale ale executivilor pentru anul trecut doar in Statele Unite ridicandu-se la aproximativ 150 mld. dolari. Mania publica se afla la cote fara precedent, toata lumea, de la presedintele Barack Obama la editorii de tabloide, punand la zid bancherii. Mai mult, forumul de la Davos si problema bonusurilor sunt puse in umbra de situatia din Haiti.

"Este o sabie cu doua taisuri", afirma Leslie Gaines-Ross, strateg la firma de relatii publice Weber Shandwick. "Davos reprezinta un forum foarte important, iar bancherii ar trebui sa ia parte la acest eveniment. Pentru omul de rand problema se pune astfel: Alpii versus Haiti."

Ce se discuta la Davos

Bancherii profita de lipsa lui Obama

Bancherii americani vor profita de lipsa presedintelui Barack Obama de la Davos si vor incerca sa convinga autoritatile din Europa sa nu se alieze cu Casa Alba, care cere reglementarea stricta a bancilor. Obama a inceput un adevarat razboi impotriva Wall Street-ului saptamana trecuta, atunci cand a anuntat ca vrea sa sparga bancile prea mari, ajunse adevarate "supermarketuri financiare", si sa reduca riscul pe care acestea si-l asuma. Dintre consilierii economici importanti din echipa lui Obama va merge la Davos doar Lawrence Summers. Paul Volcker, artizanul planului lansat de presedintele SUA, nu va fi prezent la reuniune. Chiar daca si Lloyd Blankfein (CEO al Goldman Sachs) si James Dimon (directorul executiv al JP Morgan), "piesele grele" ale Wall Street-ului, vor lipsi, restul armatei de bancheri vor lupta in culisele intalnirii din statiunea elvetiana in incercarea de a convinge autoritatile din intreaga lume ca masurile pe care vrea sa le ia Obama sunt prea dure. Un aliat nesperat al bancherilor la Davos va fi ministrul de finante britanic Alistair Darling, care a declarat public ca se opune limitarii dimensiunilor creditorilor si separarii diviziilor de investitii ale acestora de operatiunile clasice. Alexandru Matei