2010, anul de sase luni

In 2010 ar trebui fie sa ne imbolnavim pe jumatate, fie sa ne tratam in aceeasi proportie, conform bugetului public pentru sanatate. Altfel spus, daca cele 15,5 mld. lei din bugetul CNAS pe 2009 au ajuns pentru 9 luni, iar din cele 15 mld. lei pe 2010 se vor achita datoriile pe 2009, la jumatatea acestui an ne vom imprumuta din bugetul pe 2011?

Scaderea cu 9,4% a bugetului public in 2009 in lei, in conditiile unei devalorizari substantiale a leului si a scaderii sustinerii out-of-the-pocket, la o valoare care a acoperit doar trei trimestre, ca si propunerea de buget pentru 2010 care, dupa achitarea datoriilor din 2009, ar putea sustine sistemul pana in vara ne ridica semne mari de intrebare atat asupra prezentului imediat, cat si asupra viitorului. Mai mult, scaderea recenta a contributiei obligatorii pentru sanatate este un semn clar ca factorul politic fie nu a inteles importanta sanatatii pentru cetateanul roman, fie nu e de acord sa perpetueze/subventioneze situatia actuala, fie cate ceva din amandoua.

Spitalul, un sector cu o pondere publica covarsitoare

Sistemul romanesc de sanatate (a carui problema de baza in forma actuala este ca doar 23% din potentialii beneficiari sunt si contribuabili), sufera - in comparatie cu modelele occidentale - de deformari profunde in ambele axe de referinta: ponderea ambulator/spital, respectiv ponderea public/privat.

Atat fluxul de solicitari, cat si putinele resurse publice tind sa se duca prea mult spre spital, care este deocamdata un sector cu o pondere publica covarsitoare.

In consecinta, ar trebui sa existe o oportunitate majora pe partea opusa, practica ambulatorie privata; cresterile de 30-40% ale serviciilor medicale private, o performanta in criza din 2009, sunt o prima dovada a acestei oportunitati.

Totusi, divergentele de perceptie intre sectorul public si cel privat, atat pentru corpul medical, cat si pentru opinia publica si pentru factorul politic sunt substantiale.

In perceptia corpului medical, medicina de familie - care este prin definitie ambulatorie, iar in practica actuala este un hibrid intre public si privat, in sensul kafkian de cabinet privat cu un singur cumparator, sistemul public - nu este tratata conform importantei pe care o merita, iar specialitatile medicale (cu putine exceptii) nu sunt convinse inca de modelul profesional ambulatoriu.

Doua modele de baza la nivel european

In perceptia factorului politic, sistemul public are o inertie prea mare si nu exista decat o potentiala motivatie de imbunatatire a situatiei, presiunea opiniei publice.

In perceptia opiniei publice, asteptarile privind servicii de calitate primite gratuit au mai diminuat, insa au inca o necesitate si o pondere care nu pot fi neglijate. Posibilitatea de a investi insa pentru servicii medicale este limitata, atat de ponderea mare a populatiei cu venituri la limita, cat si de obstacolele (impredictibilitate si nedeductibilitate) pentru cei cu venituri peste limita. Ingrijirea sanatatii costa, aici am progresat ca mentalitate, dar ezitam inca in a raspunde clar la intrebarea cine trebuie sa achite aceste costuri.

Experienta europeana, lasand la o parte toate particularitatile nationale, arata ca nu exista decat doua modele de baza:

n Modelul sistemului public (Marea Britanie, Italia, Irlanda, Grecia, Spania, Portugalia; tarile scandinave sunt o categorie aparte in acest model, datorita descentralizarii si resurselor ridicate), in care statul joaca rolul preponderent, sistemul este centralizat si finantat din taxe generale; medicii au in general statutul de salariati, iar pacientii platesc putin si primesc de regula mai putin decat au nevoie, fiind trimisi adesea pe liste de asteptare;

n Modelul sistemului mixt de asigurari, de tip Bismarck (Germania, Austria, Belgia, Franta, Olanda, Elvetia), in care pacientii se pot asigura public si privat, prin plata unor contributii; medicii sunt platiti pe baza serviciului medical, pacientii platesc ceva mai mult, dar primesc de regula ceea ce asteapta, iar cheltuielile medicale le sunt returnate partial sau integral de asiguratori.

Sistemul romanesc, ca si al altor tari foste comuniste, nu reuseste, dupa 10 ani de functionare a asigurarilor sociale de sanatate, sa se incadreze intr-unul din modelele mentionate; si-ar dori avantajele ambelor modele si - probabil - s-ar lipsi de dezavantajele fiecaruia, insa ma tem ca acest lucru este o dovada de imaturitate.

Petru Craciun este directorul general al companiei de analiza si studii de piata Cegedim Romania