COLECTII & COLECTIONARI/ Mos Craciun si colectionarii de arta

Asa cum reiese din discursurile de vernisaj si din textele catalogului de sala, expozitia de pictura si sculptura (curator Ruxandra Garofeanu), deschisa la galeria Dialog a Primariei Sectorului 2 si adunand piese din colectia particulara a lui Damian Florea, doreste sa fie mai mult decat o simpla si frumoasa ofranda destinata publicului bucurestean. Asezata sub titlul generic "Colectii si colectionari", ea se anunta a fi doar o etapa dintr-o calatorie mai lunga, precum si o iscodire a semnificatiilor pe care termenul de "colectionar de arta" il imbraca in zilele noastre. Nu in ultimul rand - o incercare de clarificare a rosturilor pe care le are, in momentul de fata, o colectie privata de opere artistice.

In cadrul unei mai vechi conferinte (Mexic, decembrie 2002) dedicate miscarii ideorealiste, Sergio Zaragosa se intreba: "Oare colectionarul de arta este acea fiinta respirand doar bunatate, acel mecena pe care ni-l descriu operele romantice? Este el acea fiinta care se multumeste sa gaseasca placerea in grafica, pictura sau sculptura? Domnilor, mai credeti inca in Mos Craciun? Dupa parerea mea, colectionarul de arta este cea mai avida persoana din lume. Arta, care, in mod normal, este prezentata de catre niste persoane 100% exhibitioniste si este destinata tuturor privitorilor din lume, este cumparata doar ca sa fie vazuta de un cerc restrans de prieteni ai colectionarului. Colectionarul de arta este persoana cea mai ipocrita din lume, pentru ca se straduieste sa cultive niste relatii de amicitie cu artistii, pentru ca ii sustine si afirma despre sine ca este un mecena. De ce face, de fapt, asta? Ca sa creasca valoarea obiectelor pe care le-a cumparat. Colectionarul nu inceteaza sa adune, chiar daca peretii casei sale stau sa se prabuseasca sub greutatea tablourilor, pentru ca mai are si altele, stivuite in debarale si le alterneaza din cand in cand. Cand va deveni colectionarul un intelept? Atunci cand arta pe care a strans-o va face parte dintr-un muzeu, sau atunci cand stra-stranepotii lui vor scoate la licitatie averile artistice pe care le-a adunat o viata intreaga. Iar acest lucru nu se intampla decat odata cu moartea colectionarului..." Si asa mai departe...

Pacatul filipicei lui Saragoza sta, desigur, in furia cu care generalizeaza. Virtutea ei - in sinceritate. Nu de alta, dar el vorbea in calitate de colectionar.

Exista desigur, colectionari si colectionari. Unii onesti, care chiar tezaurizeaza din pura placere (fie ea si vinovata), altii - dintr-o avaritie de un soi special, in care converg si trufia, si goana dupa profit, si pornirile maniacale. Tot asa, exista colectionari destoinici, care-si fac colectiile "pe spranceana", si nepriceputi care aduna, otova, obiecte de iarmaroc si piese ilustre. In catalogul expozitiei "Damian Florea", Mihai Oroveanu aduce o nuanta in plus: exista colectionari "in selectia carora conteaza mai mult prestigiul semnaturii decat calitatea intrinseca o operei. Colectiile lor sunt mai degraba depozite impersonale, simple acumulari statice, ghiveciuri demascatoare pentru orgoliul nemasurat al unei noi burghezii nedumerite".

Ar mai trebui adaugat ca, dincolo de stiinta, de pricepere si de alti factori masurabili (sau nemasurabili, precum stimabila placere de a colectiona), mai exista un criteriu hotarator si volatil precum arta insasi: gustul colectionarului. Iar Damian Florea, cel care a ales in aceste zile sa-si infatiseze public colectia (contrazicand, daca vreti, grozavia acuzelor generice ale lui Saragoza), da, in opinia noastra, dovada unui gust (aproape) fara cusur. Tablouri ale unor contemporani (desigur, semnaturi cu greutate, dar nu numai atat), care se asaza, chiar si pe niste simeze straine, firesc, stabil, concertat.

Un tur al expunerii si apoi inca unul, apoi presimtirea unui fapt inextricabil: daca, intre timp, cineva ar fi facut sa dispara una dintre piese, intregul ar fi fost fost avariat. Ilfoveanu, Caltia, Piliuta, Mirel Zamfirescu, Ion Grigore, Vasile Grigore, Bernea, Wanda Sachelarie, Pacea, Paul Vasilescu, Mihai Sarbulescu, Florin Niculiu, Marian Zidaru sau Marcel Guguianu. Generatii si cote diverse, cromatica si tehnici ireconcialibile. Si totusi, acelasi diapazon al gustului i-a pus laolalta. Altfel spus, o admirabila lectie, din care aflam ca raportul artist-colectionar este mai subtil decat pare, si ca al doilea - colectionarul, adica - este capabil nu doar sa ofere bani pentru ca primul sa traiasca si sa lucreze in continuare, ci si sa dirijeze un concert in care muzica nu este suma partiturilor, ci potrivirea lor pe portativul unui gand ordonator. Un concert in care fiecare instrument dezacordat are stridenta unui tipat.

Asta desigur, pentru cei care mai cred in Mos Craciun. Pentru sceptici, bosumflati sau rebeli intratatabili, iata inca o pista posibila: selectia expozitionala a fost realizata, dintr-un ansamblu mult mai vast si mai putin unitar, gratie flerului curatorului, doamna Ruxandra Garofeanu.