LUMEA ROMANEASCA LA 1900/ „Semnat I.L.. Caragiale”
Autor:
Ion Bulei
27.01.2010
Nimic mai plin de farmec decât o plimbare pe
caile ferate române la 1900 in compania lui I.L. Caragiale. Cu
opriri la Ploiesti, la C. Dobrogeanu-Gherea, la Câmpina lui N.
Grigorescu, la Sinaia, la Mariile lor Carol si "madam Carol", sau,
daca o luai spre Buzau, la Mizil, la amicul sau Leonida
Condeescu.
In orice parte ai lua-o, dai
peste marele scriitor si o faci, ca sa zicem asa, mergând cu
trenul. Evident, cu oprire la Mizil, unde prietenul sau, Leonida
Condeescu era primar (a fost intre 1899-1905). Un primar care avea
doua idei, nebune amândoua: sa faca un teatru la Mizil si sa obtina
ca expresul de Berlin sa opreasca un minut si la Mizil, iar pe
tablitele vagoanelor sa stea scris Bucuresti-Breslau, via Mizil
(Condeescu a avut si o alta idee nebuna, la 8 ianuarie 1908: sa se
arunce in fata expresului acesta in chiar gara din Mizil.
Un
personaj de literatura, nu intâmplator prezent de atatea ori in
scrisul lui Caragiale!).
La Ploiesti, desigur, in orasul
adolescentei sale, Caragiale se oprea mai intâi in gara, unde avea
vad, chiar la restaurantul acesteia, C. Dobrogeanu-Gherea. Gherea
ii era prieten, protector si uneori ii daruia scriitorului cate un
mic stipendiu. Ca atunci când criticul si patronul restaurantului
garii ploiestene manifesta intentia sa scoata revista "Literatura
si stiinta" (o si editeaza), iar pentru aceasta cere colaborari la
prieteni: lui Vlahuta, lui Delavrancea si, fireste, lui Caragiale.
Dramaturgul uita sa-i dea articolul si Gherea il abordeaza in
restaurantul sau de la Ploiesti: "Bine, bre, omule, toti la câti
m-am adresat mi-au dat câte ceva. De ce nu vrei sa-mi dai si tu o
bucata?" "Ce sa-ti dau, ce sa-ti dau? Cum crezi tu ca are cineva
chef de scris, când intra seara in casa si foc nu, ciai nu, tutun
nu?" Gherea intelege si ii ofera 1.000-2.000 de lei. Contra
articolului, fireste. Dar articolul tot nu vine si apostrofa lui
Gherea nu intârzie. Ca si raspunsul lui Caragiale: "Bine, ma,
Costica, acum foc am, ciai am, tutun am, ce-mi mai trebuie sa mai
scriu, ma?"
Se pare, cum George Calinescu
ne-o spune, ca Gherea ii da ideea lui Caragiale sa deschida si el
in antrepriza un restaurant. Si il inchiriaza pe acela din Buzau,
unde nu va avea insa mai mult noroc decât avusese cu beraria
Mihalcea et Caragiale din strada Gabroveni in 1894. Pentru ca "se
bea mult la beraria lui Caragiale, dar se platea
putin...".
Clientii lui Caragiale din gara
din Buzau nu erau nici moftangii, nici chilipirgii, dar nici buni
platnici. Doar ca s-a mai imbogatit literatura româna cu un catren
al marelui dramaturg, care facea haz de necaz: "Il admir pe
Caragiale/ Negustor de bautura/ Face si literatura/ Insa... nu face
parale/ Semnat I.L. Caragiale". La Sinaia, Caragiale vine adesea.
La "Viata Româneasca" circula chiar anecdota potrivit careia
scriitorul s-ar fi dus odata chiar la Peles, unde a solicitat
audienta lui Carol pentru a-i cere o suma de bani. "D-ta nu stii,
dle Caragiale, ca regii nu imprumuta bani?", i-a raspuns regele,
care totusi l-a intrebat pe scriitor de câti bani avea nevoie.
Caragiale i-a raspuns ca ar fi avut nevoie urgenta de 1.500 lei.
Regele i-a trimis a doua zi 3.500, pentru ca aflase ca de chiar
atâtia bani avea nevoie.
Multe dintre personajele lui
Caragiale se plimba cu trenul. Chiar multe. In C.F.R.,
Acceleratul nr. 17, Domnul Goe, O zi solemna, Tren de placere,
Bubico, Intârziere, 25 de minute ... Si autorul la fel. Pâna si
ultimul drum, aducerea in tara de la Berlin in 1912, tot cu trenul
se face, trupul sau fiind purtat dintr-o gara in alta. In glasul
rotilor de tren trece Caragiale prin prea putin simtitoarea noastra
aducere aminte.
ION BULEI (n. in
1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a
Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma,
director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent
este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii
Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor,
al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul
de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in
problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat
la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a
Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a
publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme
dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit
Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii
Scriitorilor. Cartea sa "Scurta istorie a romanilor" a aparut nu
numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in
franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu
ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.