LUMEA ROMANEASCA LA 1900/ „Semnat I.L.. Caragiale”

Autor: Ion Bulei 27.01.2010
Nimic mai plin de farmec decât o plimbare pe caile ferate române la 1900 in compania lui I.L. Caragiale. Cu opriri la Ploiesti, la C. Dobrogeanu-Gherea, la Câmpina lui N. Grigorescu, la Sinaia, la Mariile lor Carol si "madam Carol", sau, daca o luai spre Buzau, la Mizil, la amicul sau Leonida Condeescu.
In orice parte ai lua-o, dai peste marele scriitor si o faci, ca sa zicem asa, mergând cu trenul. Evident, cu oprire la Mizil, unde prietenul sau, Leonida Condeescu era primar (a fost intre 1899-1905). Un primar care avea doua idei, nebune amândoua: sa faca un teatru la Mizil si sa obtina ca expresul de Berlin sa opreasca un minut si la Mizil, iar pe tablitele vagoanelor sa stea scris Bucuresti-Breslau, via Mizil (Condeescu a avut si o alta idee nebuna, la 8 ianuarie 1908: sa se arunce in fata expresului acesta in chiar gara din Mizil. Un personaj de literatura, nu intâmplator prezent de atatea ori in scrisul lui Caragiale!).
La Ploiesti, desigur, in orasul adolescentei sale, Caragiale se oprea mai intâi in gara, unde avea vad, chiar la restaurantul acesteia, C. Dobrogeanu-Gherea. Gherea ii era prieten, protector si uneori ii daruia scriitorului cate un mic stipendiu. Ca atunci când criticul si patronul restaurantului garii ploiestene manifesta intentia sa scoata revista "Literatura si stiinta" (o si editeaza), iar pentru aceasta cere colaborari la prieteni: lui Vlahuta, lui Delavrancea si, fireste, lui Caragiale. Dramaturgul uita sa-i dea articolul si Gherea il abordeaza in restaurantul sau de la Ploiesti: "Bine, bre, omule, toti la câti m-am adresat mi-au dat câte ceva. De ce nu vrei sa-mi dai si tu o bucata?" "Ce sa-ti dau, ce sa-ti dau? Cum crezi tu ca are cineva chef de scris, când intra seara in casa si foc nu, ciai nu, tutun nu?" Gherea intelege si ii ofera 1.000-2.000 de lei. Contra articolului, fireste. Dar articolul tot nu vine si apostrofa lui Gherea nu intârzie. Ca si raspunsul lui Caragiale: "Bine, ma, Costica, acum foc am, ciai am, tutun am, ce-mi mai trebuie sa mai scriu, ma?"
Se pare, cum George Calinescu ne-o spune, ca Gherea ii da ideea lui Caragiale sa deschida si el in antrepriza un restaurant. Si il inchiriaza pe acela din Buzau, unde nu va avea insa mai mult noroc decât avusese cu beraria Mihalcea et Caragiale din strada Gabroveni in 1894. Pentru ca "se bea mult la beraria lui Caragiale, dar se platea putin...".
Clientii lui Caragiale din gara din Buzau nu erau nici moftangii, nici chilipirgii, dar nici buni platnici. Doar ca s-a mai imbogatit literatura româna cu un catren al marelui dramaturg, care facea haz de necaz: "Il admir pe Caragiale/ Negustor de bautura/ Face si literatura/ Insa... nu face parale/ Semnat I.L. Caragiale". La Sinaia, Caragiale vine adesea. La "Viata Româneasca" circula chiar anecdota potrivit careia scriitorul s-ar fi dus odata chiar la Peles, unde a solicitat audienta lui Carol pentru a-i cere o suma de bani. "D-ta nu stii, dle Caragiale, ca regii nu imprumuta bani?", i-a raspuns regele, care totusi l-a intrebat pe scriitor de câti bani avea nevoie. Caragiale i-a raspuns ca ar fi avut nevoie urgenta de 1.500 lei. Regele i-a trimis a doua zi 3.500, pentru ca aflase ca de chiar atâtia bani avea nevoie.
Multe dintre personajele lui Caragiale se plimba cu trenul. Chiar multe. In C.F.R., Acceleratul nr. 17, Domnul Goe, O zi solemna, Tren de placere, Bubico, Intârziere, 25 de minute ... Si autorul la fel. Pâna si ultimul drum, aducerea in tara de la Berlin in 1912, tot cu trenul se face, trupul sau fiind purtat dintr-o gara in alta. In glasul rotilor de tren trece Caragiale prin prea putin simtitoarea noastra aducere aminte.

ION BULEI (n. in 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa "Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.