BESTSELLER INTERNATIONAL/ Testamentul literar si nevropatii secretului

Vorbeam, in precedentul articol din cadrul acestei rubrici, intitulat "Evenimentul literar al anului 2009", despre soarta romanului postum "The Original of Laura", al lui Vladimir Nabokov. Rezumand povestea, lucrurile au stat cam asa: autorul, pana in ultima clipa a vietii, a cerut familiei ca, dupa moartea sa, manuscrisul sa fie distrus. Familia, dupa trei decenii de indoieli si razgandiri, a hotarat sa-l publice.

Cine va avea de castigat de pe urma acestei decizii? Noosfera (scuzati de vorba proasta...), marea literatura, publicul neconditionat al autorului, maniacii arhivisticii si istoricii literari? Greu de spus. Pana una-alta, castigati sunt, materialiceste, editorii (care produc, din pricina vocatiei de "fruct interzis" a manuscrisului, bestseller-uri) si, desigur, mostenitorii. Aveau ei insa dreptul, in numele - invocat in decizia de publicare - al celorlalti parteneri ai ecuatiei, sa transgreseze ultima vointa a autorului, exprimata in deplina luciditate? Ne pare, acum, Henry Miller un scriitor mai mare dupa ce i s-a publicat "Crazy Cock", desi romanul, autobiografic (si lamuritor in ceea ce priveste evolutia stilistica a autorului), fusese destinat sertarului?

Cert este ca exista scriitori, nevropati ai secretului, care scriu cum respira si care doresc ca anumite pagini, pe care nu le-au gandit ca fiind destinate publicarii, sa ramana sub pecetea tainei. Sunt probe de laborator, mult prea ciudate sau prea stangace sau prea imunde, ca sa ajunga sa fie cunoscute. Ei isi construiesc seifuri supercomplexe, alcatuite din serii intregi de paznici si de cifruri, de ivaruri psihologice si mecanice, menite sa le ascunda in cazul unei morti subite sau al unei pierderi a ratiunii. A fost distrus, insa, vreodata, in istoria literaturii, vreun astfel de manuscris? Au executat vreodata legatarii testamentari vointa autorului?

Se pare ca nu, niciodata. O spune explicit si fara nuante un mare profesionist al arhivelor, Olivier Corpet, patron al IMEC (Institut Mémoires de l'édition contemporaine, din Franta, aduna, conserva si valorifica fondurile de arhiva si de studii consacrate principalelor edituri, reviste si actori ai vietii cartii si creatiei), citat de Bernard Henri Levy (care refuza sa-i livreze, spre conservare, Jurnalul secret): "Stiu pe dinafara toate povestile astea cu jurnale, scrisori si ciorne pe care scriitorii le-au pus sub lacat in timpul vietii; exista insa o lege; iar aceasta lege nu sufera, pe cuvânt de orfevru si de maniac, absolut nicio exceptie; NU EXISTA NICIUN EXEMPLU - ma auziti bine: niciun exemplu - DE ASTFEL DE DOCUMENT CARE SA FI FOST DISTRUS SI SUSTRAS CURIOZITATII LITERARE; hai sa câstigam timp; sunt sigur ca ati orânduit totul; nu pun la indoiala loialitatea apropiatilor dumneavoastra, dar mai stiu si ca, undeva, nu ma intrebati unde, pentru ca numarul scenariilor este infinit, va aparea o fisura; o tradare? o incurcatura? cineva care va iubeste prea mult si care, in ultima clipa, nu va avea inima sa adauge amaraciunii provocate de moartea dumneavoastra pe aceea a obligatiei de a va arde hârtiile? o indiscretie? o greseala a bancii unde imi inchipui ca v-ati depozitat documentul? totul e posibil; chiar totul; asta pentru ca istoria are mai multa imaginatie decât oamenii; si sunt de-a dreptul convins ca, orice masuri ati lua, se va ivi un virus, un rateu, o smecherie, o schimonoseala a Istoriei, si ca jurnalul dumneavoastra va sfârsi, ca toate celelalte, la IMEC..."

Din dragoste sau din abjectie, sertarul este, prin urmare, intotdeauna rasturnat. In ceea ce ma priveste, domnule Corpet, chiar daca as ajunge sa iubesc tradarea, sau macar sa ma consolez cu gandul ca e inevitabila, nu ma pot impiedica sa am ganduri asasine fata de tradatori.

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, in 1982, al Universitatii Bucuresti, Facultatea de filologie, sectia romana-portugheza. Redactor principal (si, incepand cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, intre 1985-2003. Colaborari (cronica literara, cronica plastica, traduceri) la numeroase reviste culturale, incepand cu 1974. Redactor si art-director la diverse publicatii din tara. A semnat mai multe volume de traduceri si un volum de interviuri. Din anul 2000 pana in 2009 - editor executiv la Ziarul de duminica.