INTERVIU/ Ioana Ieronim: „Exista o parte de singuratate a scrisului”

Poeta Ioana Ieronim a lucrat ca redactor pentru enciclopedii straine, apoi jurnalist cultural. A fost atasat cultural la Washington DC (1992-96), apoi director de program Fulbright in Bucuresti. Actualmente e scriitor free-lance, membra a Uniunii Scriitorilor si a PEN-Club (unde a fost o vreme secretar general) din România. A publicat mai multe volume de poezie, unele bilingve (romana-engleza, romana-germana). Poezia ei a fost inclusa in antologii aparute in Grecia, Polonia, Argentina, Turcia etc. A participat la programe, ateliere, festivaluri in Catalonia, Statele Unite, Marea Britanie, Republica Irlanda, Irlanda de Nord, Scotia, Austria, Germania, Grecia, Suedia, Slovenia, Serbia, Ungaria, Republica Ceha, Republica Moldova, Polonia, Turcia, Israel. Recent, a manifestat preocupari in domeniul teatrului.

- Multi oameni isi fac un bilant la trecerea dintre ani: ce a insemnat pentru dvs. anul 2009?

- Daca ma gândesc, 2009 a fost un an al cartilor si calatoriilor. Dar eu nu prea sunt dintre cei care isi fac bilanturi…

- Drept e. Si sunt foarte bucuroasa ca am fost inclusa in aceasta colectie a editurii, care mi-a daruit de câtiva ani incoace un sir de lecturi exceptionale din poezie contemporana româneasca: voci distincte, solide, importante ale creatiei noastre lirice de azi (contrazicând evident ideea ca traim o criza a literaturii. La nivel creator nu e cazul!). Nu mai putin ma bucur ca, la editia mea «definitiva», un critic pe care il apreciez in mod deosebit, Paul Cernat, este cel care a facut selectia si prefata.

- Este o coincidenta ca debutam in volum cu exact cu trei decenii in urma, in 1979, la Cartea Româneasca. Astfel ca aceasta noua carte (in care exista si câteva poeme inedite) contine texte poetice scrise de-a lungul a trei decenii. Ca autor, alcatuirea unei carti marcheaza o etapa, te elibereaza pentru ceea ce vor fi pasii urmatori in scris. O asemenea antologie e fara indoiala si o testare de sine in «piata» vie, mereu schimbatoare, a literaturii. Chiar si din poetii cei mai norocosi, in cele din urma se vor pastra doar câteva fire de aur - dar care, desigur, fara ambianta de sustinere a terenului mai putin rezistent, n-ar putea sa existe. Iar astazi, oricum, insasi notiunea de durabilitate este in chestiune…

Observati insa ca, deodata cu volumul antologic de care discutam, mi-a aparut la aceeasi editura si "Tempo rubato". O carticica de versuri din ultimii doi ani, la care tin. Este ciclul meu cel mai subiectiv, mai confesiv - spre deosebire de variatele voci lirice, sau liric-prozastice care mi-au fost date pâna acum si care au avut priza mai ales la un orizont obiectiv (in masura in care putem vorbi de o limita dintre eu si lume).

- Fara indoiala ca suntem definiti de aerul timpului, de experientele si lecturile noastre. Insa din toate alegem ce vrem noi sa alegem, ce ni se potriveste. Pentru mine scrisul fiind o forma de cunoastere (de «silabisire» a ceea ce exista), m-am gasit cernând in cartile mele «realul» in diverse chei, din variate perspective. "Tempo rubato" este, in acest sens, mai ales o cercetare de sine. O carte, de fapt un ciclu deschis, despre cuvinte (materia de lucru a celui ce scrie) si despre sentimente. Volumul, cum vedeti, apare in colectia Vinea International. Intâmplator poemele au fost scrise in limba engleza.

- Bine, titlul este, cum stiti, o indicatie muzicala, intrata in limbaj universal. Tempo rubato, timp furat, suspendat - cu alte cuvinte, zic eu, timpul poeziei, al jocului, al subiectivitatii.

In engleza intâmplator, fiindca nu am cautat cu tot dinadinsul sa scriu englezeste. Poezia ramâne cea mai inalta expresie a unei limbi si aici ajungi prin limba materna. Totusi, in lumea noastra mereu mai globalizata si migratoare, poezia se «intâmpla» tot mai frecvent si intr-o alta limba decât cea de acasa, de la prima casa. Exista intotdeauna un interlocutor implicit (chiar si in singuratatea cea mai desavârsita, scrisul comunica), interlocutor care, iata, poate sa determine schimbarea expresiei. Lucrurile mai depind si de baia lingvistica in care te poarta viata la un moment dat. Cam asa ceva mi s-a intâmplat si mie. Dar sa fac o precizare: când hotarasc sa public asemenea texte (si singura limba in care mi se intâmpla sa scriu versuri, alta decât româna, este engleza), ma verific apelând la lectura unor «nativi», pentru detectarea posibilelor stângacii de expresie. "Tempo rubato" a fost citit, colegial, de câtiva prieteni poeti de limba engleza inainte de a-i da drumul la tipar. Eu continui sa cred in importanta lecturilor colegiale in faza de lucru - si intre colegi români!

- Vad ca textul de pe coperta a patra a volumului dv. englezesc este semnat de George Szirtes…

- …acest mare poet al Angliei, plecat in refugiu din Ungaria vecina, in copilarie, la vremea faimoasei Revolutii din 1956. Trebuie sa spun ca m-a impresionat finetea lecturii la cartea mea - si ma flateaza cuvintele lui.

- E vorba de traducerea germana a volumului "Triumful Paparudei" (publicat initial in 1992 - o materie liric-narativa la care am lucrat sapte ani), cartea mea cea mai profund nostalgica, despre copilaria printre sasi, in anii '50, in zona Brasovului. Versiunea germana se datoreaza lui Dagmar Dusil, scriitoare, cofondatoare a Editurii Johannis Reeg din Bamberg, unde apare cartea. Este o editura tânara, interesata mai ales de literatura legata de Transilvania si de România. Sa mai precizez ca aparitia volumului s-a bucurat de sprijinul ICR, in cadrul programului de promovarea literaturii române in strainatate. A fost o experienta extraordinara pentru mine faza de traducere a cartii: sibianca de origine, Dagmar Dusil a avut experienta, sensibilitatea si daruirea ideale pentru acest demers. Ea m-a readus acasa, in germana copilariei mele. Nu mai putin iesite din comun au fost pentru mine lecturile din Germania in primavara anului, când in auditoriu s-au aflat si oameni apropiati si chiar foarte apropiati de materia cartii. Plecati ei insisi, sau familiile, cu ani in urma din România, se regaseau, neasteptat, in paginile unei carti, iar eu regaseam o ambianta pe care o crezusem total pierduta.

- Am cazut de acord cu traducatoarea asupra schimbarii. Titlul german este o aluzie la Strada Podurilor (Bruckengasse, pe care eu m-am nascut, avea poduri frumos ritmate de-a lungul intregii strazi. Astazi, când stada s-a asfaltat, ele nu mai exista). Scriitorul Hans Bergel (stabilit de multi ani la Munchen), care a scris postfata la editia germana a cartii mele, s-a nascut, cu o generatie inaintea mea, tot pe Strada Podurilor. Ca si fratele sau, Erich Bergel, marele muzician.

- Asadar 2009, anul cartilor de poezie?

- Nu numai poezie! Datorita interesului meu recent in teatru, s-a intâmplat sa fiu implicata si in facerea unor carti de teatru. Mi-a aparut in volum, la Fundatia Camil Petrescu - revista "Teatrul azi" - traducerea piesei "Furtuna" a lui Shakespeare, pe care am realizat-o pentru spectacolul Catalinei Buzoianu la Teatrul Mic. A tipari piesele care se joaca, asa cum se obisnuia in perioada interbelica, reprezinta una dintre multiplele initiative ale Floricai Ichim, la conducerea Fundatiei Camil Petrescu pe care a intemeiat-o. Pentru editura aceleiasi fundatii am prefatat volumul de dramaturgie contemporana din Israel, asa cum anul trecut am prefatat volumul de dramaturgie contemporana din Balcani. Este vorba de o impresionanta serie de dramaturgie contemporana coordonata de Andreea Dumitru si Ioana Anghel, care a depasit acum zece volume. Ele reprezinta o sursa valoroasa de text dramatic pentru lumea teatrului si o modalitate privilegiata de a vedea cum sunt altii, prilej de a ne situa pe noi insine in context. De altfel, pornind de la volumul balcanic, in vara acestui an mi-a aparut in revista new-yorkeza "American Theater Magazine" unamplu eseu dedicat teatrului din câteva tari balcanice. Ca sa ramân la aceeasi zona, tocmai am predat la aceeasi editura a Fundatiei Camil Petrescu o culegere de teatru, pe care am tradus-o si am prefatat-o, din Goran Stefanovski, o figura exemplara a dramaturgiei ex-iugoslave. Una dintre piese i-a fost inclusa in antologia bilingva si lecturile regizate din cadrul FITS 2009, Festivalul de Teatru de la Sibiu. Apoi, am colaborat cu Saviana Stanescu la alcatuirea unei culegeri de texte de Richard Schechner, "Performance. Introducere si teorie", pe care am tradus-o - un demers special, fiind vorba de introducerea in România a unei estetici, cu terminologia ei. Volumul a aparut cu ocazia Festivalul National de Teatru din acest an, in seria de teorie teatrala initiata de Cristina Modreanu, directoarea festivalului si realizata la Editura UNITEXT, a UNITER-ului.

- Din interesul meu de a scrie eu insami teatru. Multi ani, am reusit sa pun in poezie ceea ce aveam de spus, utilizând variatele posibilitati ale poeziei. Insa ma preocupa acum mai multe teme care cer forma de teatru. Mi se pare interesant sa ma apropii de acest domeniu pe mai multe cai. Sa-mi formez instrumentele de care am nevoie. Acum câteva luni am avut prilejul unui scurt stagiu de lucru (al treilea) la Teatrul LARK din New York, specializat in dezvoltarea dramaturgiei. Aici am scris a doua parte la piesa mea "Camasile". Este o piesa taraneasca, in dialect muscelean… In forma ei prima, ca piesa intr-un act, a fost publicata in toamna acestui an in revista Yellow Medicine Review, Southwest Minnesota State University, toamna 2009 (traducerea de Ernest H. Latham Jr si autoare). Tot in forma ei initiala, piesa a facut si obiectul unui spectacol teatral la Richmond, Virginia.

- Nu cred. Si nu cred ca se exclud la nivelul scrisului! Oricum, in acest an am continuat sa fiu activa ca poeta - nu numai in tacerea scrisului. Am fost prezenta, cu poezie, la o minunata serata culturala organizata la Atena de Societatea Culturala Balcania Contemporana, condusa de Monica Savulescu-Voudouri. Am participat si in acest an la doua sesiuni internationale de traducere literara, cu participarea unor poeti care sunt si traducatori de poezie (specie destul de rara!) - in Slovenia si in Scotia: in seria evenimentelor initiate sub egida LAF, Literature Across Frontiers, din Marea Britanie. Asta inseamna placerea de a dialoga cu niste colegi deschisi dialogului international. Inseamna placerea de a traduce «aprofundat», cu autorul prezent ca resursa. Un fel de mic paradis creator, din care, desigur, rezulta viitoare proiecte literare. In Scotia, incoronarea programului propriu-zis a fost o prezentare publica in cadrul marelui Festival al Cartii de la Edinburgh, din toamna. Nu mai putin ma bucura sa fiu implicata in festivalul literar de la Neptun. Exista, iata, partea de singuratate a scrisului - si partea, importanta si ea, de convivialitate.