Mai avem timp sa folosim banii de la UE alocati intre 2007 si 2009? Finantele spun ca da, consultantii au dubii

Autor: Adriana Rosoga 28.01.2010

Ministerul de Finante spune ca Romania mai are timp sa foloseasca banii alocati in perioada 2007 - 2009 de Uniunea Europeana sub forma fondurilor nerambursabile inca trei ani de acum incolo, intr-un drept la replica transmis catre ZF cu privire la articolul "Miliardele de euro trec pe langa noi. Am varsat la bugetul Uniunii de doua ori mai multi bani decat am incasat", publicat in Ziarul Financiar in data de 26 ianuarie 2010.

Insa subiectul articolului prezentat de Ziarul Financiar a fost faptul ca Romania a varsat la bugetul UE de doua ori mai multi bani decat a reusit sa atraga, adica am contribuit la bugetul UE cu 13,89 miliarde lei (peste 3,2 miliarde euro) si am reusit sa atragem circa 1,3 miliarde de euro sub forma finantarilor acordate beneficiarilor.

"Termenul-limita pana la care se pot cheltui sumele alocate pentru perioada de programare 2007- 2013 din Instrumente Structurale este 31 decembrie 2015. Din punctul de vedere al Instrumentelor Structurale (...), pentru alocarile de fonduri de la UE aferente anilor 2007, 2008, 2009 si 2010, se aplica regula N+3, conform careia consumarea angajamentului se poate face pe o perioada de pana la 4 ani, dezangajarea automata afectand sfarsitul anului N+3 pentru partea din angajamentul aferent anului N. In cazul sumelor ramase necontractate in cadrul apelurilor de propuneri de proiecte lansate cu termen, se vor lansa noi apeluri de propuneri de proiecte pentru utilizarea sumelor alocate. Prin urmare, din punctul de vedere al Instrumentelor Structurale, Romania nu a pierdut niciun euro din alocarile de fonduri UE si, conform estimarilor facute pe baza contractelor de finantare semnate cu beneficiarii, nu exista risc de dezangajare automata nici in 2010", spun reprezentantii Ministerului de Finante.

In contextul articolului, un consultant a precizat pentru ZF ca deja s-au pierdut sume importante de bani din alocarile pentru perioada 2007-2009. Cosmin Dragoi, managing partner al grupului de consultanta M27 CED Invest isi argumenteaza pozitia precizand faptul ca "exista programe lansate de autoritatile de management unde numarul proiectelor depuse este foarte redus in comparatie cu alocarile si unde sumele neatrase ar trebui realocate pana la finalul anului pentru a nu se pierde". El da ca exemplu cazul operatiunii 4.2 - Reabilitarea siturilor industriale poluate si neutilizate si pregatirea pentru noi activitati, din cadrul Programului Operational Regional (POR), unde nu exista decat un proiect depus la nivel national cu o valoare de 24,5 milioane de lei, in conditiile in care pana in 2013 banii pe care ar trebui sa-i atragem sunt in cuantum de peste 234 milioane de euro.

Pentru a putea realoca sumele care nu au reusit sa fie atrase, trebuie transmisa catre Comisia Europeana o solicitare, procedura care poate dura cateva luni.

Pana in 2013, Romania ar trebui sa incaseze de la UE suma de 153,66 miliarde lei (38,20 miliarde euro) si sa plateasca la bugetul UE o suma a carei valoare este estimata la 38,99 miliarde lei. Procesul de accesare a banilor europeni merge insa greu, in conditiile in care s-a dat drumul la plati semnificative incepand de anul trecut.