Analistii: Exporturile sunt speranta economiei romanesti in 2010

Autor: Ciprian Valentin Botea 28.01.2010

Exporturile vor juca cel mai important rol in revenirea economiei romanesti anul acesta, avand in vedere ca productia industriala incepe sa-si revina, dar consumul intern va continua sa stagneze, au declarat economistii prezenti la un seminar organizat de Finmedia.

"Vedem un singur motor care ne va trage din criza - exporturile - pentru nu exista cerere interna pentru productia interna", noteaza Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.

Datele INS arata ca productia industriala a revenit pe crestere la sfarsitul anului trecut, cea mai mare parte a productiei urmand sa mearga la export in conditiile lipsei de cerere de pe piata interna, apreciaza analistii.

"Consumul intern are in continuare perspective slabe. Ne putem astepta la o crestere de 1-2% a consumului anul acesta", a declarat Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank.