CFR Calatori vrea sa modernizeze cabinele de conducere de la 36 de locomotive

Autor: Mediafax 08.02.2010

CFR Calatori intentioneaza sa modernizeze pana la 72 de cabine de conducere de la 36 de rame electrice, valoarea estimativa a contractului fiind de 5,04 mil. lei, fara TVA, se arata intr-un anunt al companiei. Ramele au fost construite in perioada 1965-1970. CFR Calatori a achizitionat in 2006 rame electrice din aceeasi categorie - seria 58 -, pe care le-a modernizat la firma Remarul 16 Februarie Cluj pentru a functiona ca trenuri de tip personal. CFR Calatori va incheia un acord cadru pe 28 de luni, care va contine contracte subsecvente atribuite cu o frecventa de trei luni. Compania estimeaza ca va incheia primul contract subsecvent la sfarsitul anului. Cantitatea maxima a acordului cadru este de 36 de rame, iar cea minima de o rama. O rama este formata din doua cabine de conducere, la cele doua capete ale trenului. Acordul este finantat de la bugetul de stat, iar criteriul de atribuire va fi pretul cel mai mic. Metoda de selectie a ofertantilor este negocierea directa, ofertele urmand sa fie depuse pana la 10 martie.