Broker taie la jumatate valoarea actiunilor ca sa dea dividende

Autor: Vlad Anastasiu 08.02.2010

Broker din Cluj (BRK), singura societate de intermediere listata la Bursa, propune actionarilor reducerea capitalului la jumatate, pentru a putea distribui dividende pentru prima data de la listare, valoarea acestora nefiind inca stabilita.



"Intentia Consiliului de Administratie este de a acorda dividende aferente profitului din 2009, insa pentru a putea face asta este nevoie de acoperirerea pierderilor din 2008, iar acest lucru se poate face prin diminuarea capitalului social. Ne-am gandit la reducerea capitalului la jumatate, prin reducerea valorii nominale a actiunilor la 0,25 lei (de la 0,5 lei - n. red.), mentinand astfel numarul de actiuni emise", a explicat Anton Ionescu, presedintele Consiliului de Administratie al Broker.

In prezent, capitalul social al companiei se ridica 144,7 mil. lei (35,3 mil. euro), in timp ce capitalizarea este de 16,2 mil. euro, la un pret pe actiune de 0,229 lei. In 2005, la listare, capitalul Broker se ridica la circa 23,1 mil. lei (6,3 mil. euro), de atunci compania desfasurand mai multe majorari de capital, atat prin aport in numerar, cat si prin incorporarea profiturilor. Contributia directa a investitorilor, prin aporturi in numerar, s-a ridicat la circa 34 mil. lei, in timp ce valoarea profiturilor incorporate a fost de 46 mil. lei.

Pentru 2009 compania a raportat un profit de 4,9 mil. lei, insa pierderile aferente anului 2008 se ridica la peste 70 mil. lei, cauzate in principal de deprecierea portofoliului pe fondul prabusirii Bursei. "Nu stiu cat din cele 4 milioane vor fi distribuite ca dividende. Cuantumul acestora urmeaza sa fie stabilit in martie, in cadrul AGEA", a precizat Ionescu.

Conducerea Broker a apreciat ca decizia de a acorda dividende a fost luata pentru a incuraja investitorii si pentru a transmite un semnal pozitiv in piata, in conditiile in care este pentru prima data cand compania intreprinde acest demers.

"Am vrut sa transmitem un semnal pozitiv in piata in ceea ce priveste compania dupa finalizarea procesului de restructurare. Este pentru prima data cand acordam dividende si este foarte posibil ca investitorii care vor primi dividende sa reinvesteasca in Broker. In orice caz, acesta este un demers de durata, tinand cont de aspectele birocratice", a mai precizat Ionescu.

El mai precizat ca procesul de restructuare a Broker, inceput in urma scandalului de la inceputul lui 2009 privind frauda de la agentia din Deva a companiei, a vizat transformarea sucursalelor din teritoriu in agentii, astfel incat controlul asupra procedurilor sa fie realizat de sediul central si nu de directorii de sucursala. Anul trecut, directorul sucursalei din Deva a fost pus sub acuzare pentru inselaciune, valoare prejudiciului fiind de aproximativ 2 mil. euro.

"In acest an nu luam in considerare extinderea numarului de agentii in tara, dar ne vom concentra atentia mai mult pe dezvoltarea portofoliului", a adaugat Ionescu. Compania avea la finele anului trecut un activ net de circa 80 de milioane de lei, in timp ce portofoliul de actiuni listate valora 30,5 milioane de lei.

Numarul de angajati ai Broker a scazut in prezent la 103, de la peste 130 in 2009, iar la sfarsitul acestui an conducerea companiei estimeaza ca numarul acestora va fi in jur de 90.