CARTEA DE ARTA/ O biserica de hartie

Autor: Stelian Turlea 09.02.2010
Chris Tanasescu, Grigore Negrescu
Hermaia
Editura Vinea
"dau pagina/ si incerc sa ghicesc din fragmentul/ la care am nimerit/ cam cand o s-apari/ si daca iti place ce-am scris pana aici/ desi poate tu nici n-ai bagat de seama/ tot ce s-a scris inc-o sa se scrie/ (dar poti tu oare sa ma uiti cu-adevarat)/ caci altfel cum ar fi putut s-apara/ cartea asta/ de n-ar fi fost intai biserica de-aici/ asa ca ma aplec din nou asupra paginilor ei..."
E un mic fragment din poemul intitulat chiar "Hermaia", inclus in masivul volum "Hermaia", tiparit anul trecut de Editura Vinea, in colaborarea cu Editura Noriel Maxim si Fundatia Margento. Despre poetul Chris Tanasescu si despre cartea aceasta a scris pe larg, in urma cu cateva saptamani, la rubrica sa, Antonio Patras. Chris Tanasescu e un poet nonconformist, despre care acelasi Antonio Patras scrie pe coperta volumului ca e "format la scoala melancoliei si a studiului erudit, iubitor de aliteratii savante, in ideea ca versul trebuie sa prinda ceva din muzica sferelor, cititor pasionat de Beowulf si Grigore Ureche, de patristica si literatura oculta, ezoterica, doctor in filologie la universitatea bucuresteana cu o teza absolut formidabila despre poezia rock, lider al trupei Margento, showman cu personalitate magnetica, ridicand mereu salilein picioare."
Volumul despre care vorbim (al treilea al poetului) este insotit de "o nota de subsol de o. nimigean", de fapt o prezentare care incepe chiar in subsolul paginii... 43! Nu ma voi mai opri asupra versurilor poetului nonconformist, care ii pot descumpani pe criticii de poezie, cum sustinea un tanar critic, ci voi insista in cateva randuri asupra graficii volumului, asupra caruia mai nimeni nu s-a oprit, desi este atat de evident ca e o carte realizata in colaborare.
Grigore Negrescu este un pictor avangardist, membru al trupei Margento (care e "un creuzet al artelor, o reunire a poeziei, picturii si muzicii, care cresc una din alta, se iriga una pe alta si se inspira una pe alta"). Poeziile din "Hermaia" au un raspuns in picturile lui Grigore Negrescu, pe care le-au asteptat sapte ani! Venit din Basarabia, Grigore Negrescu a particpat la mai multe expozitii colective in galeriile din Bucuresti. Se poate lauda atat cu experiente-limita, cum ar fi spectacolele de "action painting" sustinute in Art Jazz Club, in Club A sau in Hanul cu Tei, cat si cu experiente artistice "clasice": pictura de icoane si restaurarile de biserici. Una dintre cele mai cunoscute realizari ale sale este restaurarea bisericii de la intersectia Bulevardelor Ferdinand si Pache Protopopescu din Bucuresti.

STELIAN TURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976), la Bucuresti, a fost aproape trei decenii redactor de politica externa la revista "Lumea", a condus, dupa 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de stiri al Antenei 1. Din 1996 lucreaza la PRO TV, din 2000 este si editor senior al Ziarului de Duminica. Este autorul a zece carti de publicistica, zece romane, opt carti pentru copii si doua traduceri. A ingrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul Asociatiei Editorilor din Romania (AER) pentru literatura pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.