CONTRIBUTII/ Elitele si arhitectura rezidentiala (IV). Asa s-a nascut „Micul Paris”

Autor: Narcis Dorin Ion 09.02.2010

Narcis Dorin Ion este directorul Muzeului National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat cu tema Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române (sec. XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan Theodorescu. Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris. Lucrarea urmeaza sa apara la Editura Oscar Print, in primavara anului 2010. Publicam in continuare ample fragmente din aceasta.

De la artistii care au lucrat in Muntenia inceputului de secol XIX, s-au pastrat pâna in zilele noastre fragmente din opera pictorului italian Giacometti, care a decorat interioarele Palatului Ghica-Tei din Bucuresti. Numit astfel deoarece este situat pe malul lacului Tei din cartierul Colentina, palatul construit de domnitorul Grigore IV Ghica (1822-1828) este cel mai vechi din Capitala si se pastreaza si astazi in forma originara, constituindu-se intr-un reusit si pur exemplu de arhitectura neoclasica. Intreaga istorie a acestui domeniu - care apartinuse marelui ban Barbu Vacarescu si intrase in posesia Ghiculestilor prin casatoria Mariei Vacarescu cu banul Dumitrache Ghica - a fost astfel rezumata intr-o inscriptie ce se afla, pâna in 1947, pe unul dintre cei doi stâlpi ai portii de intrare in parc, deasupra carora strajuie doi vulturi cu aripile deschise: "Zidit a fost din temelie acest palat domnesc de catre voievodul Grigore Ghyka, Domn al Tarii Românesti, pe mosia sa domneasca Colentina, in anul mântuirii 1822. Aici fu odinioara falnica sa locuinta de vara, alaturi de care, spre dreapta cuviinta, a inaltat apoi, intru slava si pomenirea Domnului Dumnezeu, biserica familiei cu hramul Domnului si a impodobit-o cu frumoase daruri prin inalta si statornica sa vointa. Aceasta mosie din domneasca avere a trecut prin hrisov cu diata de drept si de-a pururi asupra Principilor Ghiculesti, urmasii lui mai de aproape cari vor purta grija locasului domnesc si a bisericii sale".

Palatul Ghica-Tei este construit pe doua niveluri (parter si etaj) iar fatadele sale se particularizeaza prin elementele decorative: leii sculptati ce incadreaza intrarea de la parter, cornisa cu altorelieful care reprezinta doua tunuri si doua drapele, pilastrii corintici, frizele, terasa si balcoanele. Remarcabile sunt timpanele de deasuspra intrarii, cu cele sase nimfe inaripate ce intind cununi de laur si care sunt identice cu figurile frizei de la cazarma Pavlovsk din Petrograd. Eruditul arhitect G.M. Cantacuzino aprecia ca "acest edificiu reprezinta un frumos exemplar al genului clasic de influenta palladiana", stilul fiind importat foarte probabil din Rusia. "Fara alte preocupari decât de a raspunde rolului ei de casa a unui domnitor a carui cârmuire se intindea asupra Tarisoarei Românesti, domnitor nici prea bogat, nici prea puternic, care trebuia sa scape prin diplomatie si rabdare - câteodata cu pretul unei umilinti - de ingerintele imparatiilor imprejmuitoare, palatul exprima foarte bine preocuparea unei societati constiente si a unei familii mândre de a juca rolul care trebuia jucat in hotarele fixate de catre destin. (...) Colentina reprezinta tendinta si dorinta de occidentalizare a generatiilor de la inceputul veacului trecut, tendinta de a orienta tara spre cai cari nu mai duceau neaparat spre Tarigrad".

In interior, palatul mai pastreaza si azi decoratia originara a câtorva saloane ale caror plafoane au fost pictate de italianul Giacometti si reprezinta scene mitologice, personaje alegorice si motive vegetale. Salvate in anii 1930 la initiativa lui Nicolae Iorga prin acoperirea lor cu un strat de huma de 2 cm grosime, frescele lui Giacometti, ce impodobesc boltile salonului de la etaj si ale holului de la parter prezinta o luxurianta decoratie de flori si vrejuri, peisaj animat de prezenta a numeroase pasari. Data fiind tehnica diferita de realizare a decoratiei palatului (scena mitologica, medalioanele cu zeite si vedutele incadrate in chenare cu flori sunt pictate in ulei, dupa sablon, iar decoratia vegetala este realizata in fresca), se poate ca Giacometti sa fi realizat doar frescele, celelalte picturi fiind opera altui autor.

Acelasi pictor italian Giacometti a decorat si interioarele Palatului Domnesc din Bucuresti, situat pe Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei). Cladirea fusese construita de banul Dumitrache Ghica (m. 1807) si era locuit - din anul 1813, când il inchiriase de la banul Costache Ghica - de domnitorul Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818), dupa incendiul care a distrus Curtea Arsa. Cum casele Ghica nu corespundeau intocmai unei resedinte domnesti, Caragea va cumpara si casele Slatineanu (situate pe locul Restaurantului Capsa de azi), pe care le va uni printr-o galerie cu casa Ghica. Rezultatul nu era tocmai demn de admiratie, Nicolae Filimon amintindu-si ca palatul "era o zidire sau gramadire de materiale in care se vedeau mai multe ordine de arhitectura, imitate in ceea ce au ele mai grosolan si mai neregulat".

Nemultumit de aceasta situatie, noul domnitor Alexandru Sutu (1818-1821) va cere in 1819 arhitectului Johann Freywald sa realizeze planurile unui nou palat, dar revolutia din 1821 a lui Tudor Vladimirescu va duce la abandonarea proiectului. sansa renovarii palatului va veni chiar din partea fiului lui Dumitrache Ghica, devenit primul domn pamântean sub numele de Grigore IV Ghica (1822-1828). Construindu-si propriul palat pe mosia parinteasca de la Colentina-Tei, domnitorul se va multumi doar cu o cosmetizare a fostei case parintesti, devenita acum resedinta domneasca, pentru decorarea interiorului palatului fiind angajat, in 1822, pictorul Giacometti, acelasi care pictase interioarele de la palatul Ghica-Tei. Peretii palatului erau impodobiti cu scene reprezentându-i pe zeii Olimpului. Domnita Alexandrina Ghica, nepoata de sora a domnitorilor Grigore si Alexandru Ghica, isi amintea ca palatul de pe Podul Mogosoaei "avea mari si frumoase incaperi, decorate de pictorul italian Giacometti si, la catul cel d-intâi, niste colonade de porfir cu peretii mobili, cari ingaduiau transformarea mai multor saloane intr-o singura sala foarte aratoasa, coloanele ramânând singura amintire a peretilor disparuti".

***

Un alt arhitect austriac care a lucrat mult in Tara Româneasca a fost Johann Schlatter, chemat de domnitorul Gheorghe Bibescu sa restaureze manastirile din Oltenia si Muntenia (Bistrita, Tismana, Dealu, Curtea de Arges, Cozia, Arnota). Format la scoala vieneza de arhitectura, Schlatter a alterat cumva spiritul traditional al vechilor noastre lacasuri manastiresti, introducând elemente specifice arhitecturii neogotice (creneluri, frontoane, contraforturi, turnuri). La unele dintre aceste manastiri, domnitorul Gheorghe Bibescu a construit câte o resedinta de vara, cum este cea de la Manastirea Bistrita din judetul Vâlcea, realizata de arhitectii Schlatter, Scarlat Benis si Julius Freywald incepând cu anul 1845, când domnitorul a hotarât demolarea vechiului lacas, aflat in ruina. Un an mai târziu, in septembrie 1846, s-au pus temeliile noului palat domnesc, ce inconjura pe trei laturi biserica manastirii, lucrarile durând aproape un deceniu, pâna in 1855, cu o intrerupere in anii 1850-1851.

Dorind sa-si construiasca un palat monumental lânga Bucuresti, domnitorul Gheorghe Bibescu i-a incredintat arhitectului Schlatter sarcina de a-i cladi o resedinta domneasca la Baneasa, pe mosia primita ca zestre de la sotia sa Maritica Vacarescu. Aici exista deja o casa a Vacarestilor, pe care domnitorul a restaurat-o in 1845, dar confortul ei nu l-a multumit. Constructia noului palat - de proportii impunatoare, cu o arhitectura de factura romantica - a inceput in anul 1847, dar izbucnirea revolutiei din vara anului 1848 a dus la abdicare domnitorului si la abandonarea palatului ale carui ziduri ruinate au dainuit peste un secol in apropierea bisericii Baneasa.

***

Odata cu domnia regelui Carol I, locul arhitectilor austrieci, germani si rusi (prezenti si activi in timpul domniilor lui Gheorghe Bibescu si Barbu Stirbey in Muntenia sau Mihail Sturdza in Moldova) este luat, in mod surprinzator de o serie de arhitecti francezi sau elvetieni - Paul Gottereau, Louis Blanc, Albert Ballu, Cassien Bernard, Ernest Doneaud, Theophile Bradeau, Jules Berthet, Grégoire Marc - care au inzestrat capitala noastra cu edificii publice sau private ce au schimbat infatisarea Bucurestiului transformându-l in "Micul Paris". Ateneul Român, Palatul Casei de Economii si Consemnatiuni, vechiul Palat Regal, Palatul Cotroceni, Banca Nationala, Ministerul Agriculturii si Domeniilor, Palatul de Justitie, Hotelul Athénée Palace, carora li se adauga numeroasele palate si case boieresti cladite in acelasi stil eclectic de influenta franceza au dus la o rapida europenizare a orasului de pe malul Dâmbovitei, care s-a transpus nu numai in arhitectura, ci si in modul de viata, mentalitatea si civilizatia românilor. Au aparut acum, in locul batrânelor hanuri, hoteluri moderne si confortabile (al caror nume merg tot spre ideea "Micului Paris" - Hotel Lafayette, Hotel Luvru, Hotel Hugues), unele deschise chiar de francezi, unde chelnerii vorbeau frantuzeste si serveau menu-uri frantuzesti. Cofetariile, cafenelele, restaurantele isi imbiau clientii cu produse ale patiseriei frantuzesti ori cu vinuri de soi din aceeasi provenienta. Limba de conversatie in saloane si in inalta societate, ca si in mediul politic si diplomatic, este tot franceza. Era firesc, in aceste conditii, când intreaga elita politica si intelectuala se origina din mediul cultural franccez, ca si Bucurestiul sa se dezvolte sub influenta Parisului, al carui stil arhitectonic a incercat sa-l imite. S-a construit mult, s-a cladit cu bun gust, s-a zidit durabil, au fost inaltate edificii impozante, au aparut cartiere rezidentiale cu vile construite in stil eclectic francez, de pe fatadele carora câte o cariatida, un ingeras sau un grifon veneau sa aminteasca trecatorilor nu numai puterea si gustul proprietarilor dat si talentul arhitectilor si artistilor decoratori.

Dintre acesti arhitecti francezi, cel mai prolific a fost Paul Gottereau, dupa planurile caruia au fost construite sediul Fundatiei Universitare "Regele Carol I", actualmente Biblioteca Centrala Universitara (realizata intre 1891-1895, in anii 1911-1914 ridicându-se al doilea corp, proiectat de arhitectul Roger Bolomey si executat de firma lui Pietro Axerio) si palatul Casei de Economii si Consemnatiuni (construit intre anii 1896-1900 de antrepriza arhitectului Ion N. Socolescu, proiectul fiind datat 1895).

Pentru construirea Palatului Regal din Bucuresti regele Carol I a incredintat arhitectului francez Paul Gottereau alcatuirea proiectului. Suveranul a apelat la Gottereau (nascut in 1843 si absolvent al École des Beaux-Arts din Paris, sectia Arhitectura) intrucât dintre arhitectii straini care lucrasera in România acesta realizase pâna atunci mai multe cladiri publice si particulare in Capitala, prin care isi dovedise plenar talentul: sediul Societatii Financiare a României din strada Doamnei (1873); casa Algiu de pe Podul Mogosoaei (Calea Victoriei de azi) - 1875; cladire pentru Banca României in strada Cosma nr. 8 - 1880; casa Grigore Cantacuzino din Calea Victoriei nr. 147 - 1881; casa Eliza Filipescu din Calea Victoriei nr. 129-131, ale carei planuri le-a semnat impreuna cu Albert Galleron - 1884. Cum multe din aceste cladiri erau situate pe Calea Victoriei, ele au atras cu siguranta atentia regelui Carol I, care dorea o modernizare a Bucurestiului si construirea unor edificii publice si private demne de o capitala europeana. In plus, Paul Gottereau reconstruise in anul 1880 o casa a principelui Carol in strada Amzei nr. 3.

In contractul semnat de Paul Gottereau cu Casa Regala la 4 decembrie 1884, se stipula ca arhitectul va primi pentru toate proiectele un onorariu de 5% din valoarea lucrarilor, fiind obligat ca "in tot timpul cât vor dura lucrarile sa aiba pe santier un impiegat platit de domnia sa si in stare sa dea lucratorilor orice indicatiuni trebuincioase si sa privegheze buna executare a lucrarilor". Unit cu vechea casa Golescu printr-un salon circular in stil neorenascentist, palatul regal (construit in anul 1885 pe trei niveluri: parter, etaj si mansarda) avea fatada ritmata cu coloane de caramida si decorata cu basoreliefuri din ipsos, in timp ce la nivelul mansardei elementul decorativ central era blazonul familiei regale.

Decoratia intrerioara din lemn de stejar a palatului (sculpturi, lambriuri) purta semnatura lui Martin Stöhr - "un artist foarte renumit pe care printul Carol I l-a adus din marele ducat Baden si l-a instalat la Bucuresti, intr-un atelier foarte bine dotat, intretinut pe cheltuiala Altetei Sale". Observam si aici - ca si in cazul castelului Peles din Sinaia - atasamentul pe care regele Carol I l-a avut fata de artistii (arhitecti, pictori sau decoratori) din tara sa natala, pe care i-a preferat pentru decorarea resedintelor sale, desi au fost si italieni (sculptorul Rafaello Romanelli, de pilda), cehi (Karel Liman) sau francezi (Lecomte du Nouy, Paul Gottereau) cu care suveranul a colaborat la ridicarea unor importante edificii.

Cum acest palat a fost mistuit de un incendiu in noaptea de 7/8 decembrie 1926, singura descriere a interioarelor vechii resedinte bucurestene a lui Carol I este cea a lui Ulysse de Marsillac. Marturia lui Marsillac este cu atât mai importanta cu cât noul palat regal nu a mai pastrat nimic din decoratia interioara a palatului inspirata de gustul artistic al primului nostru rege: "Holul este impodobit cu câteva tablouri reprezentând imagini din Constantinopol si peisaje din România. La stânga se afla camera aghiotantilor, care serveste si de sala de asteptare; la dreapta, cabinetul maresalului Curtii si birourile cancelariei princiare. In fundul holului se afla scara cea mare, marcata de o draperie de catifea rosie cu franjuri aurii. In dreapta si in stânga ei sunt doi lupi mari de fier, produs al artei berlineze. (...) Când ajungi la primul etaj, afli, in dreapta, Sala Tronului, o camera foarte mare imbracata in catifea stacojie si stralucind de ornamente aurii. Tronul este foarte frumos. Baldachinul este din catifea stacojie, cu draperii bogate din acelasi marerial, impodobite cu ciucuri grei de aur si dublate cu satin alb. Interiorul baldachinului este din satin alb brodat cu stelute de aur. Un mare numar de lustre aurite, oglinzi uriase, doua sobe monumentale din faianta ornate cu o retea de aur sunt principalele decoratiuni ale acestei sali care nu se deschide decât pentru balurile de la Curte si pentru marile ceremonii.

In fundul Salii Tronului, spre exteriorul curtii, se afla trei saloane: Salonul albastru, decorat cu frumoase acuarele de sAmedeot Preziosi, reprezentând privelisti din Constantinopol; poti admira si doua bufete Boule foarte frumoase; Salonul alb si auriu, stil Ludovic al XV-lea, foarte elegant si nobil; Salonul chinezesc ar merita el singur o intreaga descriere. Tavanul este pictat in maniera chinezeasca si, pentru a imita cerul liber, artistul a pus grilaje aurite pe niste oglinzi care dau impresia unei deschideri in gol. Vase mari si cupe din portelan de China, trepiede si cutii din sidef si lemn de abanos impodobesc toate etajele. Peretii dispar sub patru minunate gobelinuri, foarte bine pastrate si cu un desen foarte original, asortat cu intreaga ornamentatie a salonului.

Alaturi se afla sufrageria destinata meselor, dar nu mai mult de douazeci de tacâmuri. Remarci aici o superba colectie de desene: este ilustrarea operelor lui Goethe de catre Wilhelm von Kaulbach. Dubla inspiratie a artistului si a poetului face din aceste desene veritabile capodopere. Urmeaza apoi biblioteca. Este bogata si cartile sunt bine alese. Cuprinde toti clasicii literaturii universale.

Cabinetul de lucru al printului Carol I este decorat sobru si cu mult bun gust. Lambriurile de stejar iesite din mâna d-lui Stöhr sunt scoase in evidenta de câteva tablouri, printre care - pe un sevalet de stejar cu blazonul Casei de Hohenzollern - portretul Altetei Sale Regale, mama principelui României; alte portrete de familie, câteva albume fac din acest cabinet de lucru un loc de refugiu al amintirilor din patria natala si ale copilariei printului Carol. In acest cabinet, ca si in micul salon de alaturi, poti admira bronzuri artistice, panoplii, ornamente ciudate orientale, tablouri reprezentând mai ales privelisti si scene din România, opere ale artistilor români. In acest muzeu intim se afla câteva opere remarcabile. Privirea se opreste pe un tablou frumos de Emil Volkers, pictor din Düsseldorf; este un peisaj românesc, arid si gol: o trasura trasa de niste cai iuti il poarta pe print intr-un nor de praf; ecista multa indrazneala in miscarea cailor si o dispunere foarte pitoreasca a numerosilor calareti din escorta. O alta pânza reprezinta calul favorit al printului, Erl Koenig (Craiul ielelor), nume celebru in poezia germana".

Observam din descrierea lui Marsillac ca regele Carol I a preferat artistii germani pentru decorarea interioarelor palatului regal. Ebenistul Martin Stohr (1819-1896), angajat de printul Carol la Curtea Sa, a realizat decorul sculptat in lemn si mobilierul Palatului Regal din Bucuresti, dar a lucrat mult si la decorarea castelului Peles din Sinaia. Pictorul Emil Volkers (1831-1905) a fost invitat de Carol I sa faca mai multe vizite in România (1867-1869, 1871-1872, 1877-1878) si a pictat mai multe pânze reprezentându-l pe domnitorul Carol I (Intrarea printului Carol in tara, Vizita prin tara a domnitorului Carol I, Vânatoare regala, Printul Carol I in fruntea unui regiment de cavalerie, Printul Carol I in campania din Bulgaria) ori chiar pe unii dintre caii acestuia.

In urma incendiului care a distrus vechiul palat regal din Bucuresti, Casa Regala a luat masuri pentru a asigura constructia ramasa in picioare, amenajându un acoperis provizoriu si procedând la inchiderea golurilor din ziduri. Lucrarile de reconstructie a palatului au durat paisprezece ani si au fost incredintate de regele Ferdinand si regele Carol al II-lea celor mai talentati arhitecti, pictori, sculptori si decoratori din România acelei vremi, rezultatul fiind un nou palat regal ale carui interioare dovedesc si astazi maiestria si rafinamentul celor care le-au realizat. Pasionat constructor, regele Carol al II-lea a reconstruit cladirea la proportii monumentale si in cu totul alt stil decât cel al vechii resedinte a lui Carol I, desi regele Ferdinand I ceruse ca palatul sa fie refacut in acelasi stil.

Primele lucrari de protejare a ceea ce mai ramasese din cladire s-au facut sub conducerea arhitectului Palatului, cehul Karel Liman, impreuna cu arhitectii Ion Ernest si Mario Stoppa, folosindu-se banii incasati de la Societatea de Asigurare "Dacia România" (7.791.405 lei, pentru palat si mobilier). Lucrarile de protejare in urma incendiului si de reconstructie a palatului au fost incredintate antreprenorului italian Giovanni Axerio, fiul lui Pietro Axerio, care executase timp de patruzeci de ani lucrari pentru Casa Regala.

Din volumul in pregatire la Editura Oscar Print