Romania a avut cea mai mare crestere a preturilor la benzina dintre toate statele europene

Autor: Roxana Petrescu 14.02.2010
  • n Benzina s-a scumpit anul trecut cu 38%
  • Carburantii din Romania raman totusi printre cei mai ieftini din Europa.


Pretul benzinei comercializate in Romania a inregistrat in 2009 cea mai puternica ascensiune comparativ cu toate tarile membre ale Uniunii Europene, potrivit statisticilor europene.

Astfel, potrivit acestor date, in 2009 in Romania pretul benzinei a crescut cu circa 38% din ianuarie pana in decembrie, cresterea de pret fiind dubla fata de cea a mediei europene.

Astfel, cu acest procentaj cresterile de pret din Romania sunt cu mult in fata unor tari precum Germania sau Franta, tari unde nivelul importurilor de petrol acopera peste 90% din consum, in comparatie cu Romania, care importa circa jumatate din ceea ce consuma, restul fiind produs local.

Cresterea de pret a fost calculata raportand nivelul inregistrat la pompa in data de 21 decembrie 2009 la cel inregistrat pe data de 12 ianuarie 2009. Anul trecut, pretul barilului de petrol s-a dublat, dupa ce anul 2009 debutase cu un baril de circa 35 - 40 de dolari, in decembrie cotatiile internationale ajungand la 80 de dolari. Un litru de benzina costa la sfarsitul anului trecut putin sub un euro.

Urmatoarea clasata dupa Romania in ceea ce priveste cresterile de pret aplicate in cazul benzinei este Slovenia (34,8%).

La polul opus se situeaza Olanda, unde pretul benzinei s-a marit cu doar 7,9% in perioada ianuarie - decembrie 2009, media europeana fiind de circa 17,4%. In ciuda acestor cresteri, Romania ramane una dintre cele mai ieftine tari in ceea ce priveste pretul de vanzare al carburantilor, mai ieftina decat piata locala fiind doar Bulgaria.

In ceea ce priveste motorina, cresterea de pret nu a fost la fel de abrupta, acest tip de carburant inregistrand o crestere de 11,1% in 2009 in Romania, oricum dubla fata de media Uniunii Europene.

In Ungaria sau Marea Britanie, cresterile de pret au fost usor mai mari, in timp ce in Malta sau Lituania preturile la motorina la finalul anului 2009 au fost chiar mai mici comparativ cu inceputul anului trecut.