ING Asigurari, afacerile scad, dar profitul se dubleaza

Autor: Angela Placinta 17.02.2010

ING Asigurari, cea mai mare companie de pe piata asigurarilor de viata, a incheiat anul trecut cu prime brute subscrise de 527,1 milioane de lei (125 mil. euro), in scadere cu 5% fata de 2008, potrivit datelor companiei.

In 2008, potrivit ING, subscrierile totale au fost de 557,5 milioane de lei, valoare mai mica decat cea prezentata in raportul anual pe 2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), de 668 de milioane de lei. Raportat la datele CSA, scaderea de anul trecut a ING este de 21%. Oficialii companiei afirma ca diferenta este cauzata de schimbarea metodei contabile de recunoastere a veniturilor din prime traditionale.

Profitul brut al ING Asigurari s-a ridicat la 92 de milioane de lei (22 mil. euro) in 2009, fiind astfel de 2,4 ori mai mare decat cel inregistrat in anul anterior. Valoarea activelor financiare administrate de companie a ajuns la 1,8 miliarde de lei (430 mil. euro), cu 19% peste nivelul din 2008.

Din totalul politelor noi subscrise de ING anul trecut, 78% sunt asigurari traditionale, in conditiile in care in 2008 ponderea acestora era de 65%.

"2009 marcheaza un punct de inflexiune in atitudinea consumatorilor de asigurari de viata, care inteleg intr-o masura tot mai ridicata ca asigurarea este in primul rand un instrument eficient de a le asigura celor dragi protectie financiara pentru riscuri esentiale si in plan secundar un produs pentru investitii", a declarat Cornelia Coman, directorul general al ING Asigurari.

Compania a platit anul trecut despagubiri totale de 53 de milioane de lei (12,6 mil. euro), in crestere cu 7% fata de 2008. Anul trecut asiguratorii s-au confruntat cu un numar mai mare de rezilieri de polite decat in anii anteriori, din cauza nevoii de lichiditati a clientilor, dar si a faptului ca unii asigurati nu si-au mai putut plati primele. Totusi, spre sfarsitul anului numarul rezilierilor a inceput sa scada. Astfel, in ultimul trimestru rezilierile de polite ale ING s-au redus cu 21% fata de trimestrul al doilea si cu 4% fata de al treilea trimestru.

Compania a inregistrat anul trecut o crestere a primei medii cu 3%, pana la 1.251 de lei (circa 300 de euro).