Analistii: Bursa a intrat „pe distributie”. Ne putem astepta la corectii

Autor: Vlad Anastasiu 17.02.2010

Bursa de la Bucuresti a inchis sedinta de ieri in urcare la nivelul tuturor indicilor, cea mai mare apreciere fiind inregistrata de indicatorul energetic BET-NG, care a urcat cu peste 1,1% fata de referinta. Aprecierea din sectorul energetic a fost sustinuta de cresterea de peste 4,1% a titlurilor Transgaz (TGN), dupa ce compania a publicat rezultate in crestere pentru 2009. Societatile financiare au evoluat aproape in linie, cu o apreciere pe indicele BET-FI de doar 0,1% fata de cotatia de marti.

"In ultima luna am observat o crestere a volatilitatii in piata, inregistrand atat aprecieri puternice cat si corectii de amploare in piata. Chiar daca in ultimele sedinte am inregistrat o reducere a variatiilor, nu cred ca putem vorbi deja despre o consolidare a pietei. Volatilitatea se pastreaza in continuare ridicata, iar aceasta evolutie este caracteristica unei zone de distributie", a explicat Adrian Danciu, analist in cadrul societatii de intermediere Broker din Cluj.

Majoritatea SIF-urilor au inchis in stationare ieri, cea mai mare apreciere la aceasta categorie fiind inregistrata de titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au urcat cu putin peste 0,6% fata de referinta. Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au inchis insa in scadere, cu o corectie de aproape 0,6% fata de nivelul de marti.

"Ca tendinta generala, piata se inscrie intr-o zona de distributie. Tendinta poate fi inversata insa de stiri pozitive din piata, un astfel de eveniment putand fi un aviz favorabil acordat de Comisia de buget-finante, in ceea ce priveste majorarea pragului de detinere pe SIF-uri", a adaugat Danciu.

Aprecierea din sectorul energetic a fost condusa de actiunile Transgaz, in timp ce companiile Petrom (SNP) si Transelectrica (TEL) au inregistrat aprecieri moderate, de 0,4% si respectiv 0,7% fata de referinta.

"Reactia pozitiva a investitorilor fata de rezultatele Transgaz arata ca investitorii reincep sa se uite la datele financiare ale companiilor. Tot mai multi investitori cred ca vor incepe de acum inainte sa se uite la fundamentele financiare ale unei companii inainte de a mai tranzactiona pe ea", a mai spus Danciu.

Titlurile Dafora Medias (DAFR) si Prodplast Bucuresti (PPL) au inregistrat aprecieri peste media pietei, in ciuda rezultatelor in scadere publicate de companii. Actiunile celor doua societati au urcat cu 4,3% si respectiv 4,9% fata de referinta. Cea mai mare apreciere din piata a fost inregistrata insa de titlurile Mechel Targoviste (COS), de peste 9%, dupa ce compania a raportat o crestere a cifrei de afaceri in ultimul trimestru al anului trecut.

Cea mai mare corectie din piata a fost consemnata de actiunile Transilvania Constructii (COTR), care au coborat cu 8,4% fata de cotatia de marti, pana la nivelul de 36,1 lei/actiune.

"Pe termen scurt, ramane de vazut cum va evolua Bursa, mai ales ca sunt asteptari pozitive la nivelul societatilor financiare", a incheiat Danciu.

Principalele piete europene inregistrau ieri aprecieri ceva mai insemnate decat media ultimelor sedinte, indicele paneuropean Euro Stoxx 50 urcand aproape de inchidere cu 1,8%.

Piata americana deschidea in crestere, cu un avans de 0,5% pe indicele Dow Jones.

De urmarit astazi