Marsh a plasat polite de asigurare in valoare de 48 mil. €

Autor: Angela Placinta 21.02.2010

Marsh, unul dintre cei mai mari brokeri de asigurari de pe piata locala, specializat pe segmentul corporate, a intermediat anul trecut polite in valoare de 200 de milioane de lei (48 mil. euro - prime brute subscrise), nivel similar celui inregistrat in 2008, potrivit datelor neauditate ale companiei.

Din totalul primelor intermediate, 42% au fost pentru polite de asigurare auto, 20% pentru asigurari de bunuri (property), 20% pentru asigurari de raspundere, 14% pentru asigurari de credit si alte tipuri de polite financiare, iar 4% pentru produse de tip employee benefits (beneficii pentru angajati - asigurari de viata, de sanatate si pensii facultative).

"2009 a fost cel mai greu an de dupa perioada de boom pentru piata asigurarilor. Cea mai mare scadere am inregistrat-o pe segmentul asigurarilor de credit incheiate de banci, pentru ca nu s-a mai cerut acest produs. In schimb, a crescut segmentul asigurarilor de raspundere profesionala si al asigurarilor de credit comercial, unde au urcat si daunele platite de asiguratori", a declarat Cristian Fugaciu, directorul general al Marsh Romania, subsidiara celei mai mari companii de brokeraj si consultanta in asigurari din lume.

Pentru 2010 Marsh estimeaza o stagnare sau o crestere usoara, de pana la 5%, a volumului de prime intermediate.

"Vom aborda un numar mai mare de clienti in 2010. Nu ma astept la o revigorare a economiei, cred ca piata de asigurari va fi putin mai jos decat anul trecut pe anumite linii de asigurare, dar aceasta scadere va fi compensata de majorarea tarifelor la RCA (asigurarea obligatorie de raspundere civila auto - n. red.) si de introducerea asigurarii obligatorii a locuintelor", spune Fugaciu.

In ceea ce priveste veniturile in 2009, compania a precizat ca acestea au ramas la nivelul din anul anterior. Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, in 2008 Marsh a inregistrat venituri totale de 27,6 milioane de lei (7,5 mil. euro), toata suma provenind din intermedierea contractelor de asigurare. Din punctul de vedere al veniturilor, Marsh avea in 2008 o cota de piata de 5,7%. Pe piata de brokeraj activeaza in prezent circa 500 de societati, fata de 400 in 2008.

Cele mai recente date cu privire la evolutia pietei asigurarilor sunt pentru primele noua luni ale anului trecut, cand subscrierile din asigurari generale au urcat cu 2,5%, pana la 5,5 mld. lei, iar cele din asigurari de viata au scazut cu 10%, pana la 1,19 mld. lei.