Incepe goana dupa voucherele Rabla, o piata de 55 mil. euro. Dealerii auto devin „intermediari”

Autor: Bogdan Alecu 21.02.2010

Piata auto s-a prabusit in ianuarie, iar importatorii se bazeaza pe programul Rabla pentru revitalizarea vanzarilor.



Importatorii de masini au asteptat debutul programului "Rabla" ca pe o "gura de oxigen", pe o piata in care in ianuarie s-au vandut aproape 2.100 de masini, fata de peste 20.000 de unitati in urma cu doar doi ani, un business de 3 miliarde de euro anual care nu da semne de revenire.

Peste zece marci de volum din Romania, care detin impreuna peste 80% din piata, incearca sa-i convinga pe romani sa aleaga brandul lor, punand la bataie pentru prima data in acest an bugete de promovare de zeci de mii de euro.

Pe de alta parte, dealerii auto care au supravietuit dupa 2009, in conditiile in care 10% din ei au dat deja faliment, devin intermediari de vouchere, cel mai nou business din Romania estimat la 55 mil. euro, in conditiile in care se vor casa 60.000 de rable. "Noi suntem interesati de achizitia de vouchere, pe care oferim in medie intre 1.000 si 1.500 de lei. Astfel, clientul care va cumpara o masina noua va plati aceasta suma, iar diferenta pana la 3.800 de lei o va reprezenta discountul primit", a spus Nicolae Sorescu, directorul Radacini Motors, dealer Opel si Chevrolet in Capitala.

Un sistem de intermediere a voucherelor a fost pus la punct si in provincie, in cadrul dealerului Ford Plus Auto din Craiova, dar care de aceasta data consta in formarea unei "baze de date".

"Inainte de inceputul programului ne-am format o baza de date atat cu cei care doresc sa-si vanda rabla, si implicit voucherul, cat si cu cei care doresc sa achizitioneze un automobil prin program", a spus Adrian Marasescu, directorul de vanzari al Plus Auto. Potrivit acestuia, in general clientii interesati de program doresc sa achizitioneze o masina noua cu doua sau chiar trei vouchere.

La nivel national exista mai multi dealeri care sunt interesati de achizitia de vouchere pentru a scurta timpul celor care doresc sa achizitioneze o masina utilizand mai multe tichete, potrivit sefului Radacini. "Numarul tichetelor este limitat, iar fiecare dealer va incerca sa atraga noi clienti", a subliniat Sorescu.

Pe piata au aparut anunturi cu privire la vanzarea de vouchere si "rable" inca de acum o luna, posesorii acestora cerand preturi cuprinse intre 1.000 si 1.500 de lei, diferenta care ar insemna un castig de cel putin 500 de euro pentru cel care cumpara un astfel de tichet.

O campanie de strangere de informatii de la potentiali clienti a declansat si Dacia-Renault inca de la inceputul acestui an, prin intermediul site-urilor oficiale ale celor doua marci. "Am colectat mai mult de 2.000 de contacte de la persoane fizice si peste 500 de contacte de la firme interesate de a achizitiona un model Dacia sau Renault prin programul "Rabla", a spus Fabrice Cambolive, directorul comercial Renault-Dacia.