Mai multe tari vor intra in incapacitate de plata in urmatorii ani

Autor: Mediafax 23.02.2010

Mai multe tari vor intra probabil in incapacitate de plata a datoriilor de stat in urmatorii ani, iar investitorii vor forta autoritatile din Statele Unite sa reduca cheltuielile publice, anticipeaza Kenneth Rogoff, fost economist-sef al FMI si profesor la Universitatea Harvard. "In urma crizelor bancare, vedem de obicei mai multe defaulturi ale datoriilor suverane, sa zicem in cativa ani. Anticipez ca asta se va intampla din nou", a afirmat Rogoff. Pietele financiare vor determina la un moment dat cresterea dobanzilor, iar statele europene cu probleme, precum Grecia si Portugalia, vor avea "multe dificultati", considera Rogoff.