Presa americana da o palma legii fundamentale a UE: Nu va foloseste la nimic!

De trei luni Uniunea Europeana are o noua lege-cadru scrisa, dezbatuta ani in sir si, in final, adoptata care este menita sa-i ridice statutul pe scena lumii: Tratatul de la Lisabona.

"O intrebare incomoda este inevitabila", comenta ieri The New York Times. Nu cumva acest tratat a complicat lucrurile mai mult decat sa le clarifice? Pentru ca, fara discutie, odata cu intentia UE de a-si intari rolul pe scena lumii (Uniunea are acum personalitate juridica, un presedinte si un "ministru" de externe), ideea acestui tratat a fost sa usureze luarea deciziilor intr-un cor de state, toate suverane, ajuns la 27 de membri. The New York Times intreaba simplu: Si?

Intrebarea pusa este tipic americana. Acelasi The New York Times scria in urma cu aproximativ o luna ca presedintele Americii Barack Obama nu va merge la summitul anual UE - SUA (Madrid, luna mai) pentru ca, pur si simplu, nu stie cine este seful Uniunii, drept urmare nu are habar cu cine sa trateze.

Americanii, al caror presedinte este seful guvernului (Constitutia americana spune, pur si simplu, ca presedintele este guvernul), inteleg greu ce este Uniunea Europeana, aceasta putand fi o sursa a mirarii jurnalistilor de la The New York Times. Insa observatiile lor sunt corecte.

Starea de confuzie, in scurta viata a Tratatului de la Lisabona, s-a adancit. Conflictul dintre presedintele full-time al UE Herman Van Rompuy, care este din Belgia, si sefa diplomatiei, britanica Catherine Ashton, este cunoscut.

Pe de alta parte, avand puteri noi, Uniunea nu a putut ajuta Grecia sa evite criza in care a ajuns.

Luni, viceprim-ministrul grec Theodoros Pangalos s-a plans ca liderii UE nu se ridica la inaltimea sarcinilor pe care le au, potrivit The Associated Press.

The New York Times comenteaza ca cei mai multi dintre observatori admit ca Tratatul de la Lisabona a avut un debut prost. Intrebarea care se pune este daca situatia va continua, daca se va ameliora sau daca raul se va adanci.

Tratatul de la Lisabona a fost destinat sa inlocuiasca un sistem in care fiecare tara detine, prin rotatie, presedintia Uniunii vreme de sase luni. Asa a fost creat un presedinte permanent al UE si un fotoliu de sef al diplomatiei. Dar aceasta presedintie rotativa a fost inca mentinuta. Avem, asadar, un sef al UE (presedinte), un ministru de externe, dar si un sef al presedintiei semestriale, carora li se adauga presedintele Comisiei Europene (Executivul Uniunii).

Spania detine acum aceasta presedintie si a incercat in aceste luni sa-si mentina profilul de tara importanta care decide in treburile UE. Eforturile sale au fost insa nocive, comenteaza The New York Times, pentru ca a subminat unul dintre punctele-cheie ale Tratatului de la Lisabona, anume simplificarea luarii deciziilor in cadrul Uniunii. Iata defectul major al Tratatului: acela ca nu a terminat, definitiv, cu aceasta presedintie rotativa.

Noile competente acordate Parlamentului European in urma Tratatului de la Lisabona vor complica ecuatia puterii in sanul Uniunii, comenteaza The New York Times.