Dezvoltatorii imobiliari deghizati in persoana fizica se intalnesc azi cu Vladescu sa vada ce e de facut cu plata retroactiva a TVA

Ziarul Financiar 24.02.2010

Asociatia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale, infiintata pentru a apara interesele persoanelor fizice care au incheiat tranzactii cu imobiliare in scop comercial si sunt puse acum de Fisc sa plateasca retroactiv TVA, se va intalni astazi cu Ministrul Finantelor Sebastrian Vladescu, potrivit lui Garbis Kehaiyan, reprezentant al Asociatiei, proprietarul firmei Forest Construct si medic stomatolog.
"Singurii care ne-au primit pana acum au fost cei de la Comisia Juridica a Parlamentului, iar astazi urmeaza sa avem o intalnire cu domnul ministru Vladescu. Nu inteleg cum ne primeste domnul Vladescu, iar ANAF, care este in subordinea lui, nu ne asculta", a declarat astazi Kehaiyan.
Asociatia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale a inaintat plangeri penale facute impotriva functionarilor din cadrul ANAF, pe motivul unor "abuzuri imense" care se fac selectiv doar asupra unora dintre cei care au incheiat tranzactii imobiliare pe persoana fizica in anii trecuti.
"4.000 de inspectori fiscali au controlat pana acum 200 de persoane. Cum se explica? (…) Se va ajunge la sute de mii de procese in legatura cu taxa pe valoare adaugata intre vanzatorii imobilelor si cumparatori, pentru ca TVA este trebuie platita de cumparatori si ma tem ca vanzatorii ar castiga", mai spune Kehaiyan.
ANAF a demarat controale la nivel national asupra persoanelor fizice care au realizat in perioada 2006-2008 tranzactii imobiliare in scop comercial, pentru a recupera TVA-ul de 19% aferent acelor tranzactii, reprezentant aproape 2,5 mld. lei (700 mil. euro). Fiscul urmareste acum vanzatorii de imobiliare, iar vanzatorii de imobiliare se indreapta la randul lor asupra cumparatorilor, pentru ca TVA trebuie platita de consumatorul final.