Palatul Cotroceni, asa cum nu-l stiati pana acum
Autor:
Narcis Dorin Ion
24.02.2010
Narcis Dorin Ion este directorul Muzeului
National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat cu tema
Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române (sec.
XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte acad. Dan
Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan Theodorescu.
Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris. Lucrarea
urmeaza sa apara la Editura Oscar Print, in primavara anului 2010.
Publicam in continuare ample fragmente din
lucrare.
REVENIND la opera arhitectului
Paul Gottereau, trebuie sa precizam ca dupa terminarea vechiului
palat regal din Calea Victoriei, regele Carol I il numeste
arhitect-sef al Casei Regale si ii incredinteaza si construirea
Palatului Cotroceni din Bucuresti.
Palatul Cotroceni
nu are o istorie prea veche, dar locul pe care a fost amplasat
poarta si astazi amprenta celor peste trei secole de existenta.
Mosia Cotroceni a fost proprietatea lui Serban Cantacuzino,
domnitorul Tarii Românesti (1678-1688), care va construi aici, in
1679, un ansamblu manastiresc compus din biserica, inconjurata de
casele egumenesti, chiliile calugarilor si - pe latura nordica a
curtii - casele domnesti. Construite pe trei niveluri (pivnita,
parter si etaj) si având saisprezece camere, casele domnesti de la
Cotroceni au fost locuite adesea de domnitorul Constantin
Brâncoveanu, peste aproape un veac (in 1780), fiind reparate de
domnitorul Alexandru Ipsilanti, care va construi si un "chiosc"
(foisor) inalt de 20 m. Desi a locuit in propriul sau palat din
Calea Victoriei, domnitorul Barbu Dimitrie Stirbey (1849-1853,
1854-1856) a ordonat in 1852 refacerea Palatului Cotroceni dupa
planurile arhitectului Anton Heft, constructorul Teatrului National
din Bucuresti. Cu mobilarea palatului s-a ocupat clucerul
Constantin Pencovici.
O perioada noua in istoria
Palatului Cotroceni incepe odata cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza,
care a ordonat in 1862 arhitectilor Scarlat Benes si P. Tabai sa
refaca locuintele domnesti pentru a putea deveni o adevarata
resedinta domneasca. Epoca de glorie a Palatului Cotroceni dateaza
din 1866, odata cu urcarea pe Tron a domnitorului Carol I, caruia
Corpurile Legiuitoare ii ofera - la 10 iunie 1866 - vechile case
domnesti ca resedinta de vara. Domnitorul le va folosi timp de doua
decenii, pâna in 1888, când Cotroceniul va deveni resedinta
permanenta a principilor mostenitori Ferdinand si Maria, de numele
carora va fi legata construirea Palatului Cotroceni.
La 18 mai 1893 guvernul român a
hotarât demolarea vechilor case domnesti si a chioscului lui
Ipsilanti si construirea in locul lor a palatului princiar. Ridicat
intre anii 1893-1895 dupa planurile arhitectului Paul Gottereau,
Palatul Cotroceni va fi permanent amenajat si modificat dupa 1900,
la solicitarea printesei Maria, pasionata decoratoare si adepta a
stiului Art Nouveau. Arhitectul Gottereau s-a adaptat perfect
epocii in care se afirma pregnant suprematia ornamentatiei,
realizând la Cotroceni o decoratie abundenta pentru a-i da o aura
de somptuozitate. Spre deosebire de Castelul Peles, unde lemnul
marchetat este suveran in decoratia interioarelor, la Cotroceni
arhitectul a respectat dorinta printesei Maria ca fiecare interior
sa aiba un stil aparte (eclectic, Art Nouveau, neobaroc,
neorenastere), dar, datorita interventiilor ulterioare, azi se mai
pastreaza putine incaperi ce amintesc de stilul impus de Paul
Gottereau.
Sub influenta printesei si, mai
apoi, a reginei Maria, Palatul Cotroceni a suferit - intre anii
1900-1910 si 1913-1915 - o serie de transformari si amenajari
interioare. Printesa Maria a intervenit dupa propriul gust in
amenajarea Salonului de aur, a Salonului verde, a Dormitorului
argintiu, a Salonului norvegian si a celui de pictura si
pirogravura (1905). Transformarile au fost atât de radicale, incât
cu greu anumite spatii au mai putut fi recunoscute, chiar de catre
familia regala sau de angajatii palatului. De pilda, dormitorul
reginei Maria a fost refacut in stil bizantin combinat cu elemente
celtice de catre sculptorul Dietz si pictorul Fritz Elsner.
Decoratia acestei incaperi continea si o mare pictura in ulei
realizata de sora reginei, marea ducesa de Hessa, toate obiectele
din interior fiind lucrate in aur, argint si fildes, cu exceptia
unui lampadar sculptat in bronz de Oscar Spathe. "Când regina
Elisabeta a vizitat pentru intâia data acest dormitor - isi amintea
Eugen Buchman - a ramas muta la vederea iatacului. Venita din
incaperile intunecoase si mobilate cu prost-gust ale palatului din
Calea Victoriei, nu-i de mirare ca dupa prima surprindere a putut
exclama: «Dar asta este ca in basme» când a vazut acei pereti
sculptati in piatra, ale caror arabescuri si inflorituri reflectau
lumina de luna".
Stilurile in care regina Maria a
preferat sa-si amenajeze interioarele palatului sau au creat la
Cotroceni un ansamblu rezidential in care elementele arhitecturii
vechi românesti din Sala de bal convietuiesc cu Saloanele seccesion
si norvegian, doar sufrageria, cabinetul de lucru si dormitorul
regelui Ferdinand ramânând neschimbate in simplitatea lor spartana.
Pentru amenajarile in stil neoromânesc, devenit o preferinta a
reginei Maria dupa ce experimentase toate stilurile la moda in
Europa acelei vremi, suverana va apela la serviciile unuia dintre
creatorii acestui stil, celebrul arhitect Grigore Cerchez
(1850-1927), care - intre anii 1915-1926 - a executat ample lucrari
de extindere si remodelare a aripii nordice a palatului, dând o
noua infatisare resedintei regale. Cu aceasta ocazie se va realiza
in interiorul palatului ceea ce se va numi "spatiul Cerchez" -
format din Sufrageria oficiala (1915) si Marele salon de receptii
(Salonul Alb), creat prin combinarea si transformarea Salonului de
dans si a sufrageriei vechi (in care s-a hotarât, la 14 august
1916, intrarea României in razboi). Cu acelasi prilej, fatada
nordica a fost imbogatita cu un ansamblu monumental, compus din
doua foisoare cu scara exterioara si terasa belvedere. Foisorul de
la parter, cu scara si toate detaliile lui, a fost copiat dupa
foisorul lui Dionisie de la Manastirea Hurez a lui Constantin
Brâncoveanu, parca in amintirea lui Serban Cantacuzino. "Pe când se
construia acest foisor - isi amintea Eugen Buchman, seful
Cancelariei Palatului - m-am dus intr-o dupa-amiaza sa privesc la
lucrarea care ma interesa. Dupa câteva minute a venit si regina
Maria, care urmarea zilnic cu mare atentiune progresul cladirei.
Atunci am auzit din gura ei aceste neasteptate cuvinte care m-au
impresionat adânc: «Daca o fi vreodata sa ma goneasca din aceasta
tara care-mi este atât de draga, vreau sa ramâna câte ceva frumos
de pe urma mea»".
Desi constructia efectiva a
Palatului Cotroceni a durat doar doi ani, amenajarea lui, decorarea
interioarelor si transformarile succesive - menite sa faca din el o
moderna resedinta - s-au intins pe parcursul mai multor decenii,
intre 1893 si 1938, initiatoarea si inspiratoarea acestei ample
activitati fiind regina Maria, care - ca si la Balcic, Pelisor sau
Bran - si-a impus stilul asupra intregii constructii. Ca si in
cazul celorlalte castele si palate regale, si la Cotroceni garantia
reusitei depline a fost asigurata de incredintarea lucrarilor unor
firme si ateliere straine, care au realizat - intocmai ca la Peles
- una dintre cele mai moderne resedinte regale din Europa, dotata
cu toate utilitatile necesare unui confort cu adevarat regal.
Principalul constructor a fost antreprenorul italian Pietro Axerio
(care a lucrat si la celelalte resedinte regale), incepând
lucrarile de amenajare in 1897, in paralel cu antrepriza Emil
Wolf.
Incalzirea Palatului Cotroceni a
fost asigurata - ca si la castelul Peles - de instalatii cu aburi,
intr-o prima faza, montate in 1894. In septembrie 1915 inginerul
Umberto Rolfo, reprezentantul firmei Otto Meyer din Hamburg, a
executat lucrari de reparatie si transformare a salii cazanelor,
care asigura incalzirea palatului, peste un an instalându-se
calorifere, furnizate de aceeasi firma germana. In anul 1919 firma
fratilor Sulzer va efectua lucrari suplimentare la sistemul de
incalzire centrala. Palatul a fost prevazut cu retea de canalizare,
realizata in 1916 de Pietro Axerio, dupa planurile inginerului I.
Ströbel, si amplificata peste un deceniu de firma C. Barbulescu.
Acoperisul palatului a fost realizat in 1895 din tabla plumbuita de
catre firma Wolf Netter & Jacobi. Cum intreaga resedinta
trebuia iluminata, in 1895 firma Allgemeine Elektricitäts
Gessellschaft din Berlin a furnizat lustrele, candelabrele si
veiozele, atât pentru palat, cât si pentru iluminarea gradinii. Cu
montarea, intretinerea si remedierea instalatiilor electrice s-a
ocupat societatea "Energia" S.A.
In august 1926, firma Umberto
Rolfo a terminat lucrarile pentru izolarea Palatului Cotroceni,
instalând si calorifere in Sala de Vânatoare.
Palatul a fost dotat cu cele mai
moderne cuceriri ale tehnicii din acea vreme: un ascensor lânga
Salonul de pictura al reginei, instalat in 1936 de firma Porn; o
Sala de cinema (ca si la castelul Peles si palatul regal din Calea
Victoriei), primul ecran fiind instalat in noiembrie 1939 iar
aparatele de proiectie in 1936, furnizate de firma Henry Korting.
Acestora li s-a adaugat chiar si un cabinet stomatologic, a carui
aparatura purta marca Siemens-Reininger Werke (1936).
Mobilierul palatului a fost
furnizat tot de ateliere straine: intre 1894-1895 de Casa
Grieger-Damon & Colin din Paris (mobila stil Louis XIV si Louis
XVI) si, apoi, in anii 1915-1916 de ebenistul Bernhard Ludwig din
Viena (care a mobilat si castelul Peles). In 1926-1927, când
arhitectii Karel Liman si Ion Ernest au amenajat salonul de
vânatoare - prin comasarea salonului bizantin si a salonului
Ludovic al XV-lea, realizate de arhitectul Paul Gottereau - regele
Ferdinand l-a insarcinat pe arhitectul Karel Liman sa comande
mobilierul atelierului Bernhard Ludwig din Viena iar argintaria din
Italia.
Incepând cu 1923, firma Axerio
va efectua - pâna in 1928 - multiple lucrari de reparatii si
transformari la palat: in dormitorul reginei Maria, in biroul
regelui Alexandru al Iugoslaviei (1923), la apartamentele
suveranilor Greciei si ale printului Carol (1924), in dormitorul
regelui Ferdinand, la camera de studii a printesei Ileana si in
sufrageria româneasca (1925). In 1926 s-au facut lucrari pentru
modificarea noului salon de dans, sub conducerea arhitectului Karel
Liman.
O alta serie de lucrari a
reprezentat-o amenajarea gradinilor si parcului Cotroceni, inceputa
in 1860 sub conducerea lui Ulrich Hoffman, prin transformarea
vechii gradini botanice. Adevaratul creator al parcului palatului
Cotroceni este arhitectul peisagist german Fritz Emil Rebhun,
nascut in 1883 in Geendorf (Silezia). Absolvent al Scolii de
Horticultura din Oranienburg (1903-1905), profesor la Scoala de
Horticultura din Weinheim (1906), cu specializari in Franta si in
Anglia, Fritz Rebhun este chemat de regele Carol I in România, unde
primeste postul de prim gradinar tehnician al Primariei Capitalei
(1910-1911) si apoi sef de serviciu al Plantatiilor Capitalei
(1911-1918). Dupa razboi, Rebhun este numit director horticol al
Casei Regale (din 1921) si director si arhitect peisagist al
Serviciului Plantatiilor din Primaria Capitalei (1922). In anii
neutralitatii, 1915-1916, Pietro Axerio a construit - dupa
planurile lui Fritz Rebhun - doua bazine decorative.
Din volumul in
pregatire la Editura Oscar Print