Palatul Cotroceni, asa cum nu-l stiati pana acum

Autor: Narcis Dorin Ion 24.02.2010
Narcis Dorin Ion este directorul Muzeului National Bran. In anul 2006 si-a sustinut teza de doctorat cu tema Elitele si arhitectura rezidentiala in Tarile Române (sec. XIX-XX), in fata unei comisii din care au facut parte acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu si acad. Razvan Theodorescu. Coordonator stiintific - prof. univ. dr. Ioan Opris. Lucrarea urmeaza sa apara la Editura Oscar Print, in primavara anului 2010. Publicam in continuare ample fragmente din lucrare.
REVENIND la opera arhitectului Paul Gottereau, trebuie sa precizam ca dupa terminarea vechiului palat regal din Calea Victoriei, regele Carol I il numeste arhitect-sef al Casei Regale si ii incredinteaza si construirea Palatului Cotroceni din Bucuresti. Palatul Cotroceni nu are o istorie prea veche, dar locul pe care a fost amplasat poarta si astazi amprenta celor peste trei secole de existenta. Mosia Cotroceni a fost proprietatea lui Serban Cantacuzino, domnitorul Tarii Românesti (1678-1688), care va construi aici, in 1679, un ansamblu manastiresc compus din biserica, inconjurata de casele egumenesti, chiliile calugarilor si - pe latura nordica a curtii - casele domnesti. Construite pe trei niveluri (pivnita, parter si etaj) si având saisprezece camere, casele domnesti de la Cotroceni au fost locuite adesea de domnitorul Constantin Brâncoveanu, peste aproape un veac (in 1780), fiind reparate de domnitorul Alexandru Ipsilanti, care va construi si un "chiosc" (foisor) inalt de 20 m. Desi a locuit in propriul sau palat din Calea Victoriei, domnitorul Barbu Dimitrie Stirbey (1849-1853, 1854-1856) a ordonat in 1852 refacerea Palatului Cotroceni dupa planurile arhitectului Anton Heft, constructorul Teatrului National din Bucuresti. Cu mobilarea palatului s-a ocupat clucerul Constantin Pencovici.
O perioada noua in istoria Palatului Cotroceni incepe odata cu domnia lui Alexandru Ioan Cuza, care a ordonat in 1862 arhitectilor Scarlat Benes si P. Tabai sa refaca locuintele domnesti pentru a putea deveni o adevarata resedinta domneasca. Epoca de glorie a Palatului Cotroceni dateaza din 1866, odata cu urcarea pe Tron a domnitorului Carol I, caruia Corpurile Legiuitoare ii ofera - la 10 iunie 1866 - vechile case domnesti ca resedinta de vara. Domnitorul le va folosi timp de doua decenii, pâna in 1888, când Cotroceniul va deveni resedinta permanenta a principilor mostenitori Ferdinand si Maria, de numele carora va fi legata construirea Palatului Cotroceni.
La 18 mai 1893 guvernul român a hotarât demolarea vechilor case domnesti si a chioscului lui Ipsilanti si construirea in locul lor a palatului princiar. Ridicat intre anii 1893-1895 dupa planurile arhitectului Paul Gottereau, Palatul Cotroceni va fi permanent amenajat si modificat dupa 1900, la solicitarea printesei Maria, pasionata decoratoare si adepta a stiului Art Nouveau. Arhitectul Gottereau s-a adaptat perfect epocii in care se afirma pregnant suprematia ornamentatiei, realizând la Cotroceni o decoratie abundenta pentru a-i da o aura de somptuozitate. Spre deosebire de Castelul Peles, unde lemnul marchetat este suveran in decoratia interioarelor, la Cotroceni arhitectul a respectat dorinta printesei Maria ca fiecare interior sa aiba un stil aparte (eclectic, Art Nouveau, neobaroc, neorenastere), dar, datorita interventiilor ulterioare, azi se mai pastreaza putine incaperi ce amintesc de stilul impus de Paul Gottereau.
Sub influenta printesei si, mai apoi, a reginei Maria, Palatul Cotroceni a suferit - intre anii 1900-1910 si 1913-1915 - o serie de transformari si amenajari interioare. Printesa Maria a intervenit dupa propriul gust in amenajarea Salonului de aur, a Salonului verde, a Dormitorului argintiu, a Salonului norvegian si a celui de pictura si pirogravura (1905). Transformarile au fost atât de radicale, incât cu greu anumite spatii au mai putut fi recunoscute, chiar de catre familia regala sau de angajatii palatului. De pilda, dormitorul reginei Maria a fost refacut in stil bizantin combinat cu elemente celtice de catre sculptorul Dietz si pictorul Fritz Elsner. Decoratia acestei incaperi continea si o mare pictura in ulei realizata de sora reginei, marea ducesa de Hessa, toate obiectele din interior fiind lucrate in aur, argint si fildes, cu exceptia unui lampadar sculptat in bronz de Oscar Spathe. "Când regina Elisabeta a vizitat pentru intâia data acest dormitor - isi amintea Eugen Buchman - a ramas muta la vederea iatacului. Venita din incaperile intunecoase si mobilate cu prost-gust ale palatului din Calea Victoriei, nu-i de mirare ca dupa prima surprindere a putut exclama: «Dar asta este ca in basme» când a vazut acei pereti sculptati in piatra, ale caror arabescuri si inflorituri reflectau lumina de luna".
Stilurile in care regina Maria a preferat sa-si amenajeze interioarele palatului sau au creat la Cotroceni un ansamblu rezidential in care elementele arhitecturii vechi românesti din Sala de bal convietuiesc cu Saloanele seccesion si norvegian, doar sufrageria, cabinetul de lucru si dormitorul regelui Ferdinand ramânând neschimbate in simplitatea lor spartana. Pentru amenajarile in stil neoromânesc, devenit o preferinta a reginei Maria dupa ce experimentase toate stilurile la moda in Europa acelei vremi, suverana va apela la serviciile unuia dintre creatorii acestui stil, celebrul arhitect Grigore Cerchez (1850-1927), care - intre anii 1915-1926 - a executat ample lucrari de extindere si remodelare a aripii nordice a palatului, dând o noua infatisare resedintei regale. Cu aceasta ocazie se va realiza in interiorul palatului ceea ce se va numi "spatiul Cerchez" - format din Sufrageria oficiala (1915) si Marele salon de receptii (Salonul Alb), creat prin combinarea si transformarea Salonului de dans si a sufrageriei vechi (in care s-a hotarât, la 14 august 1916, intrarea României in razboi). Cu acelasi prilej, fatada nordica a fost imbogatita cu un ansamblu monumental, compus din doua foisoare cu scara exterioara si terasa belvedere. Foisorul de la parter, cu scara si toate detaliile lui, a fost copiat dupa foisorul lui Dionisie de la Manastirea Hurez a lui Constantin Brâncoveanu, parca in amintirea lui Serban Cantacuzino. "Pe când se construia acest foisor - isi amintea Eugen Buchman, seful Cancelariei Palatului - m-am dus intr-o dupa-amiaza sa privesc la lucrarea care ma interesa. Dupa câteva minute a venit si regina Maria, care urmarea zilnic cu mare atentiune progresul cladirei. Atunci am auzit din gura ei aceste neasteptate cuvinte care m-au impresionat adânc: «Daca o fi vreodata sa ma goneasca din aceasta tara care-mi este atât de draga, vreau sa ramâna câte ceva frumos de pe urma mea»".
Desi constructia efectiva a Palatului Cotroceni a durat doar doi ani, amenajarea lui, decorarea interioarelor si transformarile succesive - menite sa faca din el o moderna resedinta - s-au intins pe parcursul mai multor decenii, intre 1893 si 1938, initiatoarea si inspiratoarea acestei ample activitati fiind regina Maria, care - ca si la Balcic, Pelisor sau Bran - si-a impus stilul asupra intregii constructii. Ca si in cazul celorlalte castele si palate regale, si la Cotroceni garantia reusitei depline a fost asigurata de incredintarea lucrarilor unor firme si ateliere straine, care au realizat - intocmai ca la Peles - una dintre cele mai moderne resedinte regale din Europa, dotata cu toate utilitatile necesare unui confort cu adevarat regal. Principalul constructor a fost antreprenorul italian Pietro Axerio (care a lucrat si la celelalte resedinte regale), incepând lucrarile de amenajare in 1897, in paralel cu antrepriza Emil Wolf.
Incalzirea Palatului Cotroceni a fost asigurata - ca si la castelul Peles - de instalatii cu aburi, intr-o prima faza, montate in 1894. In septembrie 1915 inginerul Umberto Rolfo, reprezentantul firmei Otto Meyer din Hamburg, a executat lucrari de reparatie si transformare a salii cazanelor, care asigura incalzirea palatului, peste un an instalându-se calorifere, furnizate de aceeasi firma germana. In anul 1919 firma fratilor Sulzer va efectua lucrari suplimentare la sistemul de incalzire centrala. Palatul a fost prevazut cu retea de canalizare, realizata in 1916 de Pietro Axerio, dupa planurile inginerului I. Ströbel, si amplificata peste un deceniu de firma C. Barbulescu. Acoperisul palatului a fost realizat in 1895 din tabla plumbuita de catre firma Wolf Netter & Jacobi. Cum intreaga resedinta trebuia iluminata, in 1895 firma Allgemeine Elektricitäts Gessellschaft din Berlin a furnizat lustrele, candelabrele si veiozele, atât pentru palat, cât si pentru iluminarea gradinii. Cu montarea, intretinerea si remedierea instalatiilor electrice s-a ocupat societatea "Energia" S.A.
In august 1926, firma Umberto Rolfo a terminat lucrarile pentru izolarea Palatului Cotroceni, instalând si calorifere in Sala de Vânatoare.
Palatul a fost dotat cu cele mai moderne cuceriri ale tehnicii din acea vreme: un ascensor lânga Salonul de pictura al reginei, instalat in 1936 de firma Porn; o Sala de cinema (ca si la castelul Peles si palatul regal din Calea Victoriei), primul ecran fiind instalat in noiembrie 1939 iar aparatele de proiectie in 1936, furnizate de firma Henry Korting. Acestora li s-a adaugat chiar si un cabinet stomatologic, a carui aparatura purta marca Siemens-Reininger Werke (1936).
Mobilierul palatului a fost furnizat tot de ateliere straine: intre 1894-1895 de Casa Grieger-Damon & Colin din Paris (mobila stil Louis XIV si Louis XVI) si, apoi, in anii 1915-1916 de ebenistul Bernhard Ludwig din Viena (care a mobilat si castelul Peles). In 1926-1927, când arhitectii Karel Liman si Ion Ernest au amenajat salonul de vânatoare - prin comasarea salonului bizantin si a salonului Ludovic al XV-lea, realizate de arhitectul Paul Gottereau - regele Ferdinand l-a insarcinat pe arhitectul Karel Liman sa comande mobilierul atelierului Bernhard Ludwig din Viena iar argintaria din Italia.
Incepând cu 1923, firma Axerio va efectua - pâna in 1928 - multiple lucrari de reparatii si transformari la palat: in dormitorul reginei Maria, in biroul regelui Alexandru al Iugoslaviei (1923), la apartamentele suveranilor Greciei si ale printului Carol (1924), in dormitorul regelui Ferdinand, la camera de studii a printesei Ileana si in sufrageria româneasca (1925). In 1926 s-au facut lucrari pentru modificarea noului salon de dans, sub conducerea arhitectului Karel Liman.
O alta serie de lucrari a reprezentat-o amenajarea gradinilor si parcului Cotroceni, inceputa in 1860 sub conducerea lui Ulrich Hoffman, prin transformarea vechii gradini botanice. Adevaratul creator al parcului palatului Cotroceni este arhitectul peisagist german Fritz Emil Rebhun, nascut in 1883 in Geendorf (Silezia). Absolvent al Scolii de Horticultura din Oranienburg (1903-1905), profesor la Scoala de Horticultura din Weinheim (1906), cu specializari in Franta si in Anglia, Fritz Rebhun este chemat de regele Carol I in România, unde primeste postul de prim gradinar tehnician al Primariei Capitalei (1910-1911) si apoi sef de serviciu al Plantatiilor Capitalei (1911-1918). Dupa razboi, Rebhun este numit director horticol al Casei Regale (din 1921) si director si arhitect peisagist al Serviciului Plantatiilor din Primaria Capitalei (1922). In anii neutralitatii, 1915-1916, Pietro Axerio a construit - dupa planurile lui Fritz Rebhun - doua bazine decorative.
Din volumul in pregatire la Editura Oscar Print