Cipriotii au dat credite de 100 mil. euro

Autor: Razvan Voican 25.02.2010

Bank of Cyprus, sucursala grupului cipriot care a cumparat in decembrie 2009 aproape 10% din Banca Transilvania, a obtinut anul trecut un profit net de 8,8 mil. euro, de 2,6 ori mai mare decat in 2008. Banca este prezenta de numai trei ani pe piata locala, printr-o investitie de la zero, si a ajuns la sfarsitul lui 2009 la un portofoliu de credite de 678 mil. euro, in crestere cu 17% fata de nivelul din 2008, respectiv cu 100 mil. euro. Cea mai mare crestere a venit in trimestrul IV, cand soldul a urcat cu 16% fata de trimestrul al treilea.

Expunerea bilantiera maxima la riscul de credit din Romania este estimata la 729 mil. euro, la care se adauga o expunere extrabilantiera de 11,5 mil. euro.

Depozitele atrase anul trecut au insumat numai 167 mil. euro, chiar daca s-au dublat fata de 2008, finantarea de baza fiind asigurata de la banca-mama.

La sfarsitul anului trecut, Bank of Cyprus avea 11 sucursale, iar in februarie 2010 erau programate pentru deschidere inca doua in Bucuresti, mergand pe o strategie de extindere selectiva. In acest an banca intentioneaza sa se concentreze pe project finance.

Printr-o miscare surpriza, cipriotii au cumparat in decembrie anul trecut pe bursa de la Bucuresti aproape 10% din Banca Transilvania (BT), a opta banca romaneasca dupa active, prezentand acest demers drept o investitie financiara. Investitia nu este mentionata in raportarile financiare pe 2009 publicate la Nicosia. Principalul actionar al BT a ramas BERD, cu 15% din actiuni.